Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: UDTR a oferit un iftar, cina tradițională specifică postului din luna Ramazan

CONSTANȚA: UDTR a oferit un iftar, cina tradițională specifică postului din luna Ramazan

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 mai 2022, 10:00

Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) a oferit vineri, 29 aprilie 2022, la Constanţa, un iftar, cina tradițională specifică postului din luna Ramazan.

Evenimentul a fost organizat de Comisia de religie şi a reunit lideri ai UDTR, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Legislativului, ai administraţiei publice centrale şi locale, ai mediului universitar şi ai celui de afaceri, precum şi personalităţi ale comunităţii turce.

Au răspuns invitaţiei preşedintelui UDTR, Fedbi Osman, şi deputatului Iusein Ibram şi au luat parte la iftar: Consilierul Prezidenţial Sergiu Nistor, secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Culte Victor Opaschi, muftiul Muurat Iusuf, deputatul Federației Comunităților Evreiești din România, Silviu Vexler, subsecretarul de stat al DRI Dincer Geafer, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, subprefecţii județelor Constanța și Tulcea, Şenol Ali, respectiv Timur Memet, inspectorul şcolar general Sorin Mihai, decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice (UOC), conf.univ dr. Emanuel Plopeanu, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna”, prof.univ.dr. Aurel Papari şi directorul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, dr. Costin Scurtu. Alături de liderii UDTR şi de membrii comunităţii turce s-au mai aflat: Ambasadorul Republicii Turcia în România, E.S. Doamna Füsun Aramaz, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa Emre Yurdakul, consulul onorific al Kazahstanului la Constanţa Corina Martin, coordonatorul Biroului TIKA Bucureşti Hasan Burak Ceran, directorul Centrului Cultural „Yunus Emre” Constanţa Tuna Balkan, dar şi preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD) Bucureşti Guven Gungor.

Un moment unic în istoria UDTR l-a constituit participarea la cina de iftar a 60 de ucraineni musulmani cazaţi la un hotel din Eforie, refugiaţi în România din cauza războiului din Ucraina.

„Profit de prezenţa în mijlocul nostru a celor care au aflat la comunitatea musulmană din Dobrogea refugiu din calea barbariei războiului, pentru a-i saluta, a le spune că au în România loc de adăpost şi alinare şi că vor găsi ei şi toţi cetăţenii ucraineni solidaritate şi sprijin din partea poporului şi statului român. Respectarea credinţelor religioase înseamnă înainte de toate respectul pe care îl datorăm demnităţii persoanei şi drepturilor fundamentale ale omului. În regiunea istorică a Dobrogei ni se oferă un exemplu grăitor de convieţuire între majoritatea românească şi minorităţile naţionale, ca şi o frumoasă mostră de dialog interconfesional”, a afirmat în alocuţiunea sa Consilierul Prezidenţial Sergiu Nistor, care a felicitat comunitatea musulmană din România şi pe liderii religioşi şi laici pentru „exerciţiul exemplar al convieţuirii prin care contribuie consistent la binele comun”.

În discursul său, secretarul de stat Victor Opaschi a subliniat faptul că postul Ramadanului este un moment al solidarităţii comunitare, iar „masa de iftar este o celebrare a dimensiunii comunitare a credinţei islamice” care pune în centru slujirea reciprocă în familie şi în societate, un loc de cultivare a dialogului, a milostivirii faţă de cei aflaţi în nevoi şi suferinţă. Demnitarul a declarat: „Întâlnirea din această seară, în jurul mesei de iftar din Luna Sfântă a Ramadanului, arată chipul cel mai fericit cum celebrarea publică a unor convingeri religioase poate fi un prilej al deschiderii, al cooperării şi al bunelor relaţii comunitare, un semnal de pace, de toleranţă şi armonie interetnică şi intercomunitară”. Muftiul Muurat Iusuf a felicitat iniţiativa Uniunii Democrate Turce din România şi a subliniat faptul că atât instituţia pe care o reprezintă, cât şi cele două uniuni, turcă şi tătară, se alătură efortului comun al statului şi al societăţii româneşti în ansamblu pentru sprijinirea refugiaţilor ucraineni.

Muftiul Cultului Musulman din România a afirmat: „Instituţia noastră este alături de alte organizaţii islamice din Uniunea Europeană care militează pentru pace şi încetarea acestui război ce poate avea urmări şi pierderi importante pentru întregul continent european. Totodată, ne bucurăm că la această activitate sunt prezenţi şi reprezentanţii statului turc, prin participarea Excelenţei Sale, doamna Ambasador Füsun Aramaz, şi a Consulului General, domnul Emre Yurdakul, care acordă o atenţie aparte comunităţilor turce şi tătare din România precum şi tătarilor crimeeni, Turcia fiind un pilon important în ceea ce priveşte asigurarea securităţii la Marea Neagră, având un rol activ în cadrul NATO alături de România şi ceilalţi aliaţi”. În încheierea alocuţiunii sale, muftiul Muurat Iusuf i-a felicitat pe liderii UDTR pentru susţinerea şi promovarea valorilor culturale şi tradiţiilor comunităţii turce care se vor transmite şi generaţiilor viitoare, pentru conservarea identităţii etnice şi buna convieţuire în cadrul familiei euro-atlantice. Totodată, muftiul a mulţumit Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului şi autorităţilor locale pentru atenţia şi sprijinul pe care îl acordă Cultului Musulman şi comunităţilor turcă şi tătară din România.

Seria discursurilor a fost încheiată de Ambasadorul Republicii Turcia în România, care a mulţumit autorităţilor române pentru sprijinul acordat refugiaţilor ucraineni, turcilor şi tătarilor din Crimeea. „Autorităţile române au deschis porţile tuturor, fără nicio discriminare, şi au dat dovadă de cooperare exemplară. Doresc să profit de această ocazie pentru a mulţumi din inimă autorităţilor implicate pentru sprijinul acordat în evacuarea cetăţenilor noştri şi în special a tătarilor din Crimeea”, a declarat Excelența Sa, doamna Füsun Aramaz, la cina de iftar. Diplomatul turc a mai mulţumit şi oamenilor de afaceri, organizaţiilor non-guvernamentale şi cetăţenilor turci care s-au implicat sub coordonarea Ambasadei şi Consulatului General de la Constanţa în evacuarea refugiaţilor din Ucraina. În încheiere, diplomatul a afirmat: „Modelul dobrogean care reuneşte de secole în armonie culturi şi religii diferite reprezintă un stil de viaţă. Mulţumim statului român pentru că face posibilă sărbătorirea Ramazanului aici. Doresc ca Sărbătoarea Ramazanului să aducă aici şi în toată lumea pace şi bucurie!”

La iftarul organizat de Comisia de religie a UDTR au mai fost prezenți membri marcanţi ai comunităţii turce, precum Sevil Shhaideh, vicepremierul României în perioada ianuarie – iunie 2017, generalul (r) Nezir Gellaledin şi locotenent-comandor ing. Sevghin Osman – Şef Birou Neproliferare-Direcţia pentru cooperare internaţională în domeniul apărării – Departamentul pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale (MAp.N), precum și preşedinţii Sucursalelor UDTR Constanţa (Nazigher Mustafa), Bucureşti (Şemsi Turhan), Galaţi (Gülten Abdula), Mangalia (Suliman Ilmi), Tuzla (Salim Levent) şi preşedinţii comisiilor de cultură, religie, şi femei, Serin Türkoǧlu, Temur Ibraim şi Filiz Ismail. Programul prilejuit de cina de iftar a fost coordonat de dr. Firdes Musledin.

DIALOGURI LA ZI | Elena Stambuli, profesor psiholog la Centrul Județean de Asistență și Resurse educaționale din Constanța, invitată în emsiunea de astăzi
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 16:17

DIALOGURI LA ZI | Elena Stambuli, profesor psiholog la Centrul Județean de Asistență și Resurse educaționale din Constanța, invitată în emsiunea de astăzi

Comportamentele de agresivitate și bullying apar la vârste tot mai mici, arată un studiu al organizației Salvați Copiii. Potrivit cercetării,...

DIALOGURI LA ZI | Elena Stambuli, profesor psiholog la Centrul Județean de Asistență și Resurse educaționale din Constanța, invitată în emsiunea de astăzi
CONSTANȚA: Jucării susceptibile de a fi contrafăcute, descoperite de polițiști. Valoarea se ridică la aproximativ 58 de mii de euro
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 16:09

CONSTANȚA: Jucării susceptibile de a fi contrafăcute, descoperite de polițiști. Valoarea se ridică la aproximativ 58 de mii de euro

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Portuară Cargoscan au desfășurat, în cursul zilei de astăzi, 3 noiembrie a.c., o acțiune de...

CONSTANȚA: Jucării susceptibile de a fi contrafăcute, descoperite de polițiști. Valoarea se ridică la aproximativ 58 de mii de euro
La Centrul Multicultural Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” a avut loc Parada mascotelor
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 16:02

La Centrul Multicultural Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” a avut loc Parada mascotelor

Parada mascotelor a adunat zeci de copii în acest weekend, la Centrul Multicultural Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, aici unde...

La Centrul Multicultural Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” a avut loc Parada mascotelor
politia masina ilustrativ
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 15:36

CONSTANȚA: O femeie de 71 de ani ar fi căzut de la etaj

La data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 14.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați...

CONSTANȚA: O femeie de 71 de ani ar fi căzut de la etaj
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 14:55

TULCEA: Prețurile pentru plimbările cu caiacul și bicicleta în Deltă vor fi nemodificate anul viitor

Unii operatori turistici din Delta Dunării au început pregătirile pentru sezonul estival 2026 și au anunțat că prețurile practicate pentru...

TULCEA: Prețurile pentru plimbările cu caiacul și bicicleta în Deltă vor fi nemodificate anul viitor
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 14:49

Buenos Aires Tango Nights, spectacol extraordinar de tango argentinian, la Cazinoul din Constanța

Pe 8 noiembrie,clădirea emblematică de la malul mării devine scena unui regal de tango argentinian  prin spectacolul Buenos Aires Tango Nights....

Buenos Aires Tango Nights, spectacol extraordinar de tango argentinian, la Cazinoul din Constanța
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 14:42

INSP: Campanie națională de prevenție a consumului de tutun – ‘România respiră curat!’

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), alături de Colegiul Medicilor Stomatologi și direcțiile de sănătate publică, desfășoară,...

INSP: Campanie națională de prevenție a consumului de tutun – ‘România respiră curat!’
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 14:17

ANM: Temperaturi peste normalul climatologic al perioadei din calendar, între 3 și 16 noiembrie

Valorile termice prognozate pentru următoarele două săptămâni (3 – 16 noiembrie), deși vor avea oscilații semnificative de la un...

ANM: Temperaturi peste normalul climatologic al perioadei din calendar, între 3 și 16 noiembrie