Ascultă Radio România Constanța Live

Peste 100 de hoteluri de pe litoral vor fi deschise în minivacanţa de 1 Mai. Gradul de ocupare este de peste 80%

Peste 100 de hoteluri de pe litoral vor fi deschise în minivacanţa de 1 Mai. Gradul de ocupare este de peste 80%

Publicat de , 28 aprilie 2022, 14:03

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a anunţat, astăzi, că pentru mini-vacanţa de 1 Mai vor fi deschise peste 100 de hoteluri pe litoral, fiind un grad de rezervare de peste 80% şi a menţionat că, până la acest moment, Administraţia Naţională Apele Române „şi-a făcut treaba“, a curăţat plajele şi le-a predat operatorilor economici pentru a le amenaja.

„Ne referim, mă gândesc, în prima etapă, la mini-vacanţa de 1 Mai. Din informaţiile pe care le avem până la acest moment, vor fi deschise undeva peste 100 de hoteluri de pe litoral, cu acest prilej. Tot la nivel de sfârşit de săptămână trecută, informaţiile spuneau că va fi un grad sau există un grad de rezervare de peste 80% în momentul de faţă şi ceva mai mare în Costineşti. Deci, din punctul acesta de vedere, lucrurile stau bine. Din punctul de vedere al autorităţilor, s-a şi făcută public acest lucru, cei de la Apele Române şi-au făcut treaba. Până la acest moment au curăţat plajele, le-au predat către operatorii economici pentru ca aceştia să aibă posibilitatea să le amenajeze şi pentru data de 1 Mai“, a precizat Cadariu, după şedinţa de Guvern, întrebat în legătură cu pregătirile pentru deschiderea sezonului estival.

Referitor la acordarea tichetelor de vacanţă, el a spus că există posibilitatea ca pentru vacanţa de 1 Mai să fie utilizate tichetele din 2019 şi 2020 care nu au fost folosite până acum.

„În ce priveşte problematica tichetelor de vacanţă şi probabil ne referim la tichetele de vacanţă pentru salariaţii din sectorul bugetar, noi am adoptat în decembrie ordonanţa de urgenţă, ea a stat la baza întocmirii bugetelor tuturor instituţiilor pentru a-şi putea prinde sumele necesare. Acum nu e mai puţin adevărat că, fiind atât de multe instituţii, aproape toate dintre ele au trebuit să facă achiziţii publice la început de an. Din evidenţa de săptămâna trecută reieşea faptul că aproximativ 97 de milioane de lei deja au ajuns în conturile beneficiarilor. E o sumă modică faţă de totalul care ar fi trebuit să ajungă. Pe de altă parte, pentru această perioadă şi pentru începutul de sezon, mă refer la mini-vacanţa de 1 Mai, mai există şi acele tichete nefolosite din anul 2019, anul 2020, care pot fi folosite oricum doar până la sfârşitul lunii iunie şi atunci e un sprijin suplimentar“, a adăugat ministrul Turismului.

Întrebat dacă tichetele de vacanţă din acest an ar putea ajunge la beneficiari până în iunie, Cadariu a răspuns: ‘Aşa ar trebui, vă daţi seama, sunt atâtea instituţii publice în România şi fiecare are autonomie în decizie’.

„Noi am tot făcut apeluri publice în sensul acesta, sper ca aceia care conduc aceste instituţii să o facă cât mai repede“, a menţionat ministrul.

Cadariu a arătat că şi operatorii economici din privat pot emite tichete de vacanţă şi nu sunt limitate la suma de 1.450 de lei, putând ajunge până la 6 salarii minime pe economie.

„Prin acest mod pot să îşi stimuleze propriii angajaţi, mai ales în situaţia actuală a unei crize a forţei de muncă din România şi nu numai, destul de accentuată. Poate fi una din variantele de a fideliza salariatul sau ca pentru un salariat nou să fie una din condiţiile pachetului iniţial de bază oferit“, a adăugat ministrul.

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 18:02

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate

De luni, 9 februarie, liniile 51 și 51B vor fi comasate. Astfel, de luni până vineri, de la ora 5.15 și până la ora 09.05, respectiv de la ora...

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 17:57

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie

În perioada 9 – 15 februarie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 11.02.2026, ORA...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie
DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:31

DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a lansat recent, agentul AI, dedicat mediului de afaceri: Crina de la CCINA....

DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi
Conducerea SANITAS Constanța, preluată de Cristina Rădulescu
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:23

Conducerea SANITAS Constanța, preluată de Cristina Rădulescu

Cristina Rădulescu preia conducerea SANITAS Constanța. Decizia a fost adoptată, astăzi, cu unanimitate de voturi de Consiliul Județean SANITAS,...

Conducerea SANITAS Constanța, preluată de Cristina Rădulescu
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:08

IPJ Tulcea susține proiectul național ,,Scoate violența școlară din anonimat”

Creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, în raport cu diverse forme de manifestare a infracționalității, reprezintă o prioritate...

IPJ Tulcea susține proiectul național ,,Scoate violența școlară din anonimat”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:01

Atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul Haralambie”, organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează miercuri, 11 februarie, de la ora 13.00, un atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul...

Atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul Haralambie”, organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 15:32

FOTO / VIDEO: Clădirea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a intrat în reabilitare

A început reabilitarea clădirii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Ordinul pentru începerea lucrărilor a fost dat pe...

FOTO / VIDEO: Clădirea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a intrat în reabilitare
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 15:02

Schimbare la conducerea Spitalului Orășenesc Cernavodă

Schimbare și la conducerea Spitalului Orășenesc Cernavodă! Din această săptămână, interimarul este asigurat de Ramona Camelia Tudor, fost...

Schimbare la conducerea Spitalului Orășenesc Cernavodă