Ascultă Radio România Constanța Live

Aeroportul Mihail Kogălniceanu va fi modernizat

Aeroportul Mihail Kogălniceanu va fi modernizat

Publicat de , 19 aprilie 2022, 16:46

Aeroportul Mihail Kogălniceanu va fi modernizat. Trei proiecte cu finanțare europeană vor fi implementate în următoarele luni.

Directorul Bogdan Artagea:

„Aeroportul este păzit cu firmă proprie, va axista un sistem anti-efracţie, camere video peste tot şi sistem de control acees, astfel încât perimetrul să nu fie penetrat în niciun fel. Upgrade balizaj este un proiect foarte important, pentru că balizajul pe care noi îl avem la categoria existentă nu este eficient pentru condiţii meteo nefavorabile, astfel încât vom avea un balizaj eficient pentru a putea aterizeze şi decoleze aeronavele şi pe condiţii meteo nefavorabile.“
Aflat într-o vizită la Constanța, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a oferit și un orizont de timp pentru finalizarea acestora:
„Sunt trei contracte pe care le-am semnat pe fonduri europene, în total – 136 de milioane. Important, domnule director, este ca până la finalul anului viitor, dacă nu chiar mai repede, aceste contracte să fie finalizate, astfel încât să pot să fie finanţate din fonduri europene. Ar fi bine ca toate aceste trei proiecte, ca să aveţi o marjă de eroare suficientă, să le terminaţi pe la jumătatea anului viitor, nu să staţi până la sfârşitul anului, astfel încât să avem siguranţa că sunt finanţate.“
Redactor: Adrian Băncilă / Foto: Adrian Băncilă
Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 17:05

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană

Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenționează să îl acorde...

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană
CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 16:51

CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“

În contextul aniversării a 146 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul la cea de-a șasea ediție a evenimentului...

CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“
Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 16:31

Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră

Drone ucrainene au lovit în Marea Neagră un petrolier sub pavilion liberian, iar căpitanul turc al acestei nave este rănit şi spitalizat, au...

Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră
Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:56

Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!

Opt din zece participanți la un sondaj recent spun că educaţia financiară ar trebui predată în şcoală. Studiul, realizat de filiala ”Ipsos...

Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:13

Linia CFR Constanța – Mangalia se redeschide de 1 Mai, după care se închide la loc

Calea ferată Constanța-Mangalia se va redeschide circulației la finele acestei luni, pentru ca turiștii să poată ajunge în sudul litoralului...

Linia CFR Constanța – Mangalia se redeschide de 1 Mai, după care se închide la loc
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:05

TULCEA: Percheziție domiciliară într-un dosar de delapidare. Suspect este un administrator al unei asociații de proprietari din oraș, în vârstă de 73 de ani

La data de 16 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul de Investigare a Criminalității...

TULCEA: Percheziție domiciliară într-un dosar de delapidare. Suspect este un administrator al unei asociații de proprietari din oraș, în vârstă de 73 de ani
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 14:44

CT BUS: Aplicația 24Pay va fi inactivă temporar

CT BUS informează că din seara zilei de 16 aprilie, aplicația 24Pay va fi inactivă temporar, din cauza lucrărilor periodice de mentenanță. Pe...

CT BUS: Aplicația 24Pay va fi inactivă temporar
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 14:20

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța s-ar putea amâna

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța, sub semnul întrebării. Scrutinul stabilit pentru data de 24 aprilie s-ar...

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța s-ar putea amâna