Ascultă Radio România Constanța Live

Premierul a primit garanții că Podul Suspendat peste Dunăre va fi dat în circulaţie în decembrie anul acesta

Premierul a primit garanții că Podul Suspendat peste Dunăre va fi dat în circulaţie în decembrie anul acesta

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 aprilie 2022, 11:47

Premierul Nicolae Ciucă a declarat după o vizită pe şantierul Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila, că din partea constructorului şi beneficiarului s-au prezentat garanţii că podul va fi dat în circulaţie în luna decembrie a acestui an.

‘Am venit astăzi în judeţul Brăila pentru a putea să evaluăm la faţa locului stadiul lucrărilor la Podul Suspendat peste fluviul Dunărea. Am discutat toate elementele de detaliu şi data de finalizare a lucrării. Este evident că, deşi ne aflăm în întârziere, proiectul trebuia predat anul trecut în decembrie, avem garanţii în acest moment de la constructor şi beneficiar că se vor întreprinde toate demersurile şi se vor executa lucrările, astfel încât în luna decembrie anul acesta podul să poată fi dat în circulaţie’, a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul a precizat că, având în vedere că acesta este singurul pod suspendat de pe teritoriul ţării noastre, inginerii români ar trebui să înveţe aceste noi tehnologii legate de implementarea acestui proiect, puse în practică de două firme străine, una din Italia şi cealaltă din Japonia, pentru ca, în viitor, să dezvoltăm astfel de lucrări şi cu forţele proprii.

‘Este un proiect cu care ne mândrim, am putut să stau de vorbă cu constructorii şi sunt cât se poate de mândri de ceea ce au realizat. Domnul director îmi spunea că, practic, prin această lucrare România face un pas înainte în ceea ce priveşte construcţia de poduri suspendate, practic e singurul pod suspendat pe teritoriul ţării noastre. Noi avem datoria să putem să asigurăm finanţarea, dumnealor să dezvolte lucrările, să înveţe. Este un aport al mai multor companii, din mai multe ţări, este foarte important ca inginerii noştri să poată să identifice şi să desluşească alte dezvoltări tehnologice, prin care să putem în viitor să dezvoltăm astfel de lucrări, de ce nu cu forţele proprii. Ca atare, în luna decembrie vom avea acest pod în circulaţie’, a completat Ciucă.

Potrivit reprezentantului antreprenorului, inginerul Viorel Eşanu, întârzierea de care a amintit premierul ar fi legată de decalajele privind relocarea de utilităţi din zona Podului Suspendat peste Dunăre.

‘Întârzierea despre care vorbea domnul premier este o întârziere care nu ne priveşte pe noi, a fost o chestiune legată de relocarea de utilităţi, este legată de decalajele privind relocarea de utilităţi. Până la sfârşitul anului intenţionăm să terminăm tot ceea ce înseamnă partea de pod, montare tablier, cale rulare şi drumul de acces, ulterior finalizându-se şi partea de drumuri. Termenul contractual final este decembrie 2023. Proiectul a demarat în 2018 cu faza de proiectare, în 2019 a demarat efectiv şi se află, în momentul de faţă, finalizat în proporţie de 65%’, a declarat Eşanu.

În ceea ce priveşte montarea tablierului metalic, Viorel Eşanu a precizat că operaţiunea are o întârziere de două-trei săptămâni, din cauza vântului care a suflat cu putere şi nu a permis ridicarea segmentelor metalice din calea de rulare a podului.

‘Întârzierea este în curs de recuperare, pentru că ne afectează şi vremea. În ultima vreme a bătut vântul foarte rău, ceea ce ne-a încurcat programul de lucru, a trebuit să stopăm controlat ridicarea segmentelor de tablier. Vorbim de o întârziere de două-trei săptămâni, pe care, cu siguranţă, o vom recupera cât de curând’, a spus Eşanu.

Licitaţia pentru realizarea podului suspendat peste Dunăre, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme, una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condiţiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare şi 36 de luni, pentru execuţie.

Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 kilometri, care vor face legătura cu podul.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

Lăţimea totală va fi 31 de metri şi va cuprinde patru benzi de circulaţie a câte 3,50 metri lăţime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lăţime fiecare, două acostamente de 1,50 metri lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele urmând să aibă 2,80 metri fiecare.

Sursa – Agerpres

Vernisajul expoziției „Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive populare” a avut loc la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din Buzău
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 19:42

Vernisajul expoziției „Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive populare” a avut loc la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din Buzău

Muzeul de Artă Populară Constanța a fost prezent ieri, la vernisajul expoziției  „Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive...

Vernisajul expoziției „Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive populare” a avut loc la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din Buzău
Peste 80 de delfini eșuați au fost găsiți pe plajele litoralului românesc, de la începutul anului!
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 19:29

Peste 80 de delfini eșuați au fost găsiți pe plajele litoralului românesc, de la începutul anului!

Biologii marini de la ONG Mare Nostrum au anunțat un număr record de cetacee eșuate pe litoralul românesc al Mării Negre de la începutul...

Peste 80 de delfini eșuați au fost găsiți pe plajele litoralului românesc, de la începutul anului!
FOTO, VIDEO | Suspiciune de toxiinfecție alimentară la un restaurant din Agigea. CJPC Constanța a descoperit deficiențe grave
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 19:04

FOTO, VIDEO | Suspiciune de toxiinfecție alimentară la un restaurant din Agigea. CJPC Constanța a descoperit deficiențe grave

Inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța au efectuat astăzi, un control la restaurantul Golful...

FOTO, VIDEO | Suspiciune de toxiinfecție alimentară la un restaurant din Agigea. CJPC Constanța a descoperit deficiențe grave
Calendar istoric MINAC: 11 iunie – D-ale urbei: o învățătoare înfometată, o revoltă pe mare și un accident la Agigea
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 18:53

Calendar istoric MINAC: 11 iunie – D-ale urbei: o învățătoare înfometată, o revoltă pe mare și un accident la Agigea

Nu trecuseră decât vreo patru ani de la integrarea Dobrogei în România, iar plajele litoralului începuseră deja să fie luate cu asalt de sute...

Calendar istoric MINAC: 11 iunie – D-ale urbei: o învățătoare înfometată, o revoltă pe mare și un accident la Agigea
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 18:28

Șarpele Glykon, în expoziția „Muzeul Muzeelor” de la MNAR

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța anunță participarea uneia dintre cele mai valoroase artefacte din colecțiile sale la...

Șarpele Glykon, în expoziția „Muzeul Muzeelor” de la MNAR
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 18:23

CONSTANȚA: Autoritățile locale intenționează demolarea Corpului A al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

Autoritățile locale din Constanța intenționează demolarea Corpului A al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Acestea au solicitat Ministerului...

CONSTANȚA: Autoritățile locale intenționează demolarea Corpului A al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 16:57

CONSTANȚA: În weekend, bulevardul Tomis devine pietonal

Tomis pietonal înseamnă ocazia de a descoperi locuri și povești urbane, de a petrece timp pe terase și de a savura preparatele restaurantelor...

CONSTANȚA: În weekend, bulevardul Tomis devine pietonal
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 16:37

Tururi culturale în parcul Tăbăcăriei

Seria tururilor culturale a continuat astăzi cu o călătorie în timp în parcul Tăbăcăriei. Ghid a fost istoricul Raul Răzvan Ivan. Acesta i-a...

Tururi culturale în parcul Tăbăcăriei