Ascultă Radio România Constanța Live

Blocul Naţional Sindical organizează un miting de protest în Piaţa Victoriei

Blocul Naţional Sindical organizează un miting de protest în Piaţa Victoriei

Publicat de , 6 aprilie 2022, 09:00

Blocul Naţional Sindical organizează miercuri un miting de protest în Piaţa Victoriei, urmat de un marş cu deplasare spre Piaţa Constituţiei. 
Potrivit sursei citate, toate cele 35 de federaţii sindicale afiliate la BNS, atât din sectorul privat cât şi din sistemul bugetar, asigură participarea a cel puţin 5000 de sindicalişti la acţiunea de protest.

BNS cere adoptarea unor măsuri de sprijin pentru a compensa efectele economice şi sociale ale războiului din Ucraina, la nivel economic şi social.

Pe de altă parte, BNS solicită de urgenţă măsuri pentru securitatea energetică şi alimentară a României şi menţionează că în plan energetic, prioritatea eliminării dependenţei de resursele energetice importate din Rusia se suprapune peste efectele liberalizării pieţei energiei electrice şi a gazelor naturale, fapt care a condus la o puternică interconectare a pieţelor de produse energetice din România (energie electrică, gaze şi combustibil) cu cele europene, cu efecte în special în ceea ce priveşte creşterea preţurilor.

Totodată, organizaţia solicită încheierea unui pact naţional pentru industria de apărare care să conţină măsuri concrete pentru relansarea acestui sector, precum şi pentru a limita presiunea resimţită de populaţie în urma costurilor de finanţare pentru dotarea Armatei.

Sursa: Agerpres

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:01

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă

Polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au organizat, în perioada 25 – 26 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pe linia prevenirii...

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă