INTERVIU | Coca Dumitru, psiholog clinician: „Dorința de a părăsi pericolul cumva blochează celelalte moduri de analiză ale procesului gândirii și atunci, oamenii funcționează pe instinct mai mult și pe supraviețuire“

Publicat de Doina Sirbu, 23 martie 2022, 16:09 / actualizat: 23 martie 2022, 17:18

Reintegrarea familiilor din zona de conflict trebuie să se realizeze prin angajarea femeilor și prin inițierea unor programe de ajutor psihoeducațional pentru copii, este de părere Coca Dumitru, psiholog clinician, psihoterapeut.

Aceasta a mai precizat că românii trebuie să ia lucrurile cu calm și să dea dovadă de empatie față de persoanele care vin din Ucraina și care acum sunt vulnerabile și confuze.

Românii au ales să fie alături de refugiații care fug din calea războiului din Ucraina. Mergeți adesea în mijlocul lor cu ajutoare. Cum i-ați simțit, care sunt spaimele și fricile lor?

Coca Dumitru: Având în vedere că ne-a luat prin surprindere tot acest conflict de la granița țării noastre, am reușit să mă mobilizez și să ne mobilizăm ca ONG din nevoia de a fi utili celor care traversează perioade foarte grele. Spun acest lucru pentru că este foarte deranjant să pleci în 24 sau 48 de ore din propria casă, să pleci cu 5 geamantane și să nu știi unde ajungi. Dorința de a părăsi pericolul cumva blochează celelalte moduri de analiză ale procesului gândirii și atunci oamenii funcționează  pe instinct mai mult și pe supraviețuire. Așa încât deciziile de moment sunt spontane, sunt cela care cumva nu ajung să analizeze primejdia pe care o poate întâlni oriunde ar ajunge.

Frica aceasta a lor poate deveni o boală?

Coca Dumitru: În principiu nu ar trebui să devină o boală. Această nesiguranță, insecuritate majoră, de obicei, lovește omul, se duce cumva spre nevoile lui bazale. Cumva după nevoile fiziologice, nevoia de securitate este profund afectată, așa că destabilizează. Această destabilizare poate veni pe un istoric personal, de viață. În momentul în care persoana a funcționat cât de cât echilibrat, integrat, cu niște mulțumiri de sine și de viață la modul general, s-ar putea ca acest lucru să nu destabilizeze într-atât de mult încât frica de moarte de exemplu sau de pericol să îl îmbolnăvească. De obicei orice tip de boală vine pe un teren de vulnerabilitate.

Ce pot face voluntarii pentru a-i ajuta? Cum putem îndeplini nevoile refugiaților?

Coca Dumitru: În primul rând, analizând un pic situația. Noi avem o activitate intensă de peste 15 ani de voluntariat ar trebui un pic de analiză, mai multă rațiune și găsirea unor soluții în care să putem să le facilităm acestor persoane tranziția. Pentru că majoritatea celor de care ne-am ocupat au venit la noi și au plecat mai departe. Pe cei care vor să rămână în România îi putem ajuta în mod legal cu găsirea unor soluții. De exemplu, dacă au trecut cu actele de identitate să le găsim programe, să le găsim persoane care vor să-I găzduiască pentru o perioadă de timp, să le asigurăm hrană și apoi să le satisfacem celelalte nevoi. Îi putem ajuta cu informații despre ce pot face pe teritoriul nostru și/sau nevoia de a rămâne – și atunci îi îndrumăm către instituții, autorități pentru a găsi soluțiile specific fiecărei familii. Nu au fost atât de multe familii pentru că se știe că bărbații rămân acolo în Ucraina, mai mult sunt femei cu copii minori și bunici.

Cum resimt copiii efectele războiului? Înțeleg ei ce se întâmplă cu adevărat? Este nevoie de servicii psihologice pentru copiii refugiați?

Coca Dumitru: Din acest domeniu foarte vast al psihologiei, cred că acea componentă psihoeducațională este cea care trebuie aplicată la momentul imediat, acum și aici. Pentru că ei sunt luați din mediul lor școlar și preșcolar iar noi trebuie să găsim niște programe sau comunități care să se ocupe de psihoeducația lor. Trebuie găsiți niște profesori, învățători, educatori. Se știe că într-adevăr ei resimt toată această dramă, insecuritatea părinților la nivel emoţional, subiectiv, inconștient, numai că cei mici au alte mecanisme de adaptare, sunt mult mai flexibili și mai deschiși și se adaptează mult mai ușor decât adulții. Oamenii adulți au rolul de a fi în primul rând protectori cu cei mici și cumva reușesc să îi ferească la modul acesta brutal de tot cee ace se întâmplă în jur.

Ați luat acasă o familie de ucraineni…

Coca Dumitru: Da, a fost o decizie spontană. Familia de refugiați a avut de ales între două locuințe. Motivația mea a fost interioară, dar și de ordin exterior. M-a sensibilizat profund faptul că o doamnă din Ucraina a născut aici și prin intermediul membrilor și prietenilor din Clubul Rotary Cetatea Tomis am ajuns să facilităm acest lucru. A născut în Constanța, iar după ieșirea din maternitate nu avea unde să se ducă. Doamna avea și un băiat de 3 ani, iar eu am decis să îi cazez pentru o perioadă de timp la mine. Marea problemă ar fi factorul imprevizibil în tot acest război. Această doamnă cu cei 2 copii ar dori să se întoarcă acasă, dar dacă nu se va putea atunci va dori să rămână aici. După aproape 2 săptămâni de stat la Constanța încă nu este sigură de deciziile pe care trebuie să le ia, pentru că depinde și de alți factori.

Poate că astăzi, mai mult ca oricând, realizăm cât de importantă este viața simplă și faptul că suntem sănătoși. Ce i-ați spune unui om care acum simte că trăiește cea mai mare frică a vieții lui, cea mai grea perioadă și care nu mai reușește să vadă lumina în propria viață?

Coca Dumitru: În primul rând i-aș spune să găsească în jurul lui persoane cărora să le ceară ajutorul. Cu siguranță că le va găsi. Și să fie raţional, să nu se lase pradă acestor emoții negative care îl pot bloca în tot ceea ce este distructiv. Cumva “să se scuture”, să fie vigilent la oamenii din jurul său și cu siguranță va găsi oameni buni care să îi dea o soluție, chiar dacă pe moment provizorie, dar bună.

Cum trăiește Coca Tincuța Dumitru această perioadă, atât ca psiholog și psihoterapeut cât și ca un simplu cetățean?

Coca Dumitru: Sentimentele sunt amestecate. De obicei, eu sunt un om optimist și de multe ori rațional. De multe ori ca structură sunt empatică, așa că încerc să iau cu calm lucrurile, atâta timp cât nici nu pot compara situația mea personală cu cea a acestor oameni defavorizați în aceste momente. Există o temere vizavi de viitorul pe termen mediu sau lung, pentru că deocamdată noi suntem în siguranță. Sau cel puțin așa mă simt eu și având această stare aș putea cu luciditate să ajut cât pot eu de mult pe cei care au nevoie de ajutor. Iar în calitate de psihoterapeut încerc prin rețeaua mea socială și profesională să fac legături, să intermediez și să punem umăr de la umăr și lângă umăr și să rezolvăm tot ceea ce se poate.

Cum ar trebui să decurgă reintegrarea familiilor din zona de conflict?

Coca Dumitru: La noi, în primul rând, trebuie luați în evidență, să îi recenzeze pe ei (că tot e acum moda aceasta cu recensământul) și în funcție de acest lucru să se realizeze niște programe pe termen scurt, de o lună de zile sau între o lună și 3 luni, să inițieze niște programe de ajutor psihoeducațional pentru copii în primul rând, să îi integreze pe ei la școală. Și angajarea refugiaților pe un termen de 6 luni sau un an este importantă, să le integreze prin muncă pe femei iar copiii să beneficieze de integrare școlară sau preșcolară.

Interviu realizat de Larisa Calistru / Foto – arhivă personală