Tatiana și Dina, refugiate din Odessa – ”Nu am crezut niciodată că românii sunt atât de primitori și că au o inimă atât de bună”

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 martie 2022, 12:43

Avea o viață normală. Lucra pe o navă de croazieră și totul era perfect. Însă, războiul avea să schimbe lucrurile.

Din Odessa au plecat ea și cumnata sa, dar își face griji pentru frații și părinții săi rămași acolo. Este povestea Dinei, o tânără de 30 de ani care caută liniștea pierdută în urmă cu o lună:

”Am venit aici cu soția fratelui meu. Numele ei este Tatiana și vine tot din Odessa. Acum ne simțim în siguranță. Putem dormi liniștite și putem ieși liberi pe stradă și putem merge la magazin. Nu suntem speriați că vor cădea bombe. Faptul că putem dormi liniștiți este cel mai important pentru noi. Nu mai suntem treziți de sirene, alarme aeriene. În ultimele zile, când eram în Odessa, în locuința noastră, la 2, 3, 5 dimineața auzeam sirene și fugeam la subsol și era foarte înfricoșător.”

Își amintește cu groază de sirenele care răsunau în tot orașul:

”Când locuiam acolo, auzeam sirenele de 3-5 ori pe zi și de 1-2 ori pe noapte. Oamenii fugeau spre locuri sigure. Pentru noi era subsolul. Am auzit mai multe bombe și apoi autoritățile au anunțat că era apărarea aeriană. Mulțumim lui Dumnezeu că avem apărare aeriană și că ne putem proteja orașele. Navele rusești au venit pe Marea Neagră și au încercat să atace Odessa, dar în jurul orașului avem apărare aeriană. Mai multe bombe au căzut în suburbiile Odessei și au distrus mai multe locuințe și clădiri civile. Mai mulți au oameni au murit și a fost foarte înfricoșător. Pentru moment ținem legătura cu mai multe rude care au rămas în Odessa. În Odessa, situația nu este chiar atât de rea spre deosebire de cea din orașe precum Kiev, Harkov sau Cercasy, dar tot nu este un loc sigur.„

Cele două femei sunt găzduite acum de un voluntar din București:

”Acum locuim în casa unui voluntar care ne-a acceptat. El a împărțit cu noi acoperișul, mâncarea, tot ceea ce oamenii au nevoie pentru o viață normală. Este o poveste interesantă modul în care l-am cunoscut. Am o colegă cu care lucrez pe o navă de croazieră. Stiubianov Elena Karina mi-a dat numărul domnului și ne-am întâlnit în Gara din București. Pentru moment stăm în România. Românii, voluntarii români fac o treabă extraordinară pentru a sprijini poporul ucrainean. Din Odessa am mers la Chișinău, unde am stat 2 nopți și de acolo la Iași. Karina m-a sunat și mi-a spus să nu îmi fac griji pentru că îmi va găsi un loc în care să stau. Cuvintele ei au fost un suport moral pentru mine.”

Spun că nu vor rămâne în România:

”Nu vom rămâne în România, ci vom merge în alte țări. În cazul meu, lucrez pe o navă de croazieră și aștept data când voi putea face al doilea vaccin pentru COVID – 19. Pe primul l-am făcut acasă, iar pe al doilea trebuie să îl fac în martie și nu îl pot face mai devreme de 23 martie. Apoi voi întocmi documentele și le voi trimite către agenție care, în cel mai scurt timp posibil, îmi va trimite biletele pentru a zbura către locul în care se află nava pe care lucrez. Cumnata mea va merge la rudele ei din Cipru.”

Dina le este recunoscătoare tuturor românilor pentru ospitalitatea de care au dat dovadă:

”Nu am crezut niciodată că românii sunt atât de primitori și că au o inimă atât de bună. Nu îmi găsesc cuvintele ca să exprim cât de recunoscători suntem vouă, Guvernului vostru, tuturor voluntarilor care ajută refugiații din Ucraina și apreciem foarte mult sprijinul vostru pe care îl simțim.”