Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Două persoane, cercetate pentru vaccinări fictive

TULCEA: Două persoane, cercetate pentru vaccinări fictive

Publicat de , 7 martie 2022, 18:30

Două persoane din localitatea tulceană Niculiţel, una dintre ele fiind asistentă medicală, sunt cercetate într-un dosar privind vaccinări fictive împotriva COVID-19, a anunţat, luni, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

Cele două persoane sunt anchetate, sub coordonarea unui procuror de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, complicitate la luare de mită, fals informatic şi fals intelectual.

„În urma cercetărilor efectuate până în prezent, în perioada 2021-2022, un număr mare de persoane, contra unor sume de bani cuprinse între 500 lei şi 500 de euro, ar fi beneficiat de certificate de vaccinare obţinute prin intermediari, de la cadre medicale care deservesc un cabinet medical în localitatea Niculiţel, judeţul Tulcea. Cetăţenii care doreau obţinerea certificatelor de vaccinare se foloseau de intermediari, costul pentru obţinerea acestuia fiind de 500 de lei pentru cei care se prezentau la cabinet şi putea ajunge la 500 de euro pentru cei aflaţi în afara ţării“, se precizează întrr-un comunicat al DGA transmis AGERPRES.

Anchetatorii au ridicat mai multe înscrisuri şi alte probe de la cabinetul medical, iar faţă de inculpaţi s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, mai informează DGA.

Sursa: Agerpres / Foto: Arhivă

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:43

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB

Selecționerul Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională pentru meciurile amicale din iunie după meciul de baraj pentru Conference...

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
drapel, steag Romania - foto - unsplash
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 09:41

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”

La cincizeci de zile de la Învierea Domnului, creștinii sărbătoresc „Pogorârea Sfântului Duh” sau „Cincizecimea”, unul dintre cele 12...

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:44

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism

Sturioni transportați fără documente legale, depistați de polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol. La data de...

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:40

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și conducere fără permis, a fost...

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident