Ascultă Radio România Constanța Live

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Sankt Petersburg

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Sankt Petersburg
Foto: Arhivă

Publicat de Catalin Donose, 8 februarie 2022, 14:15

Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Sankt Petersburg, dotat cu premii totale de 768.680 de dolari, după ce a dispus cu 7-6 (7/3), 6-4 de americanca Bernarda Pera.

Românca trebuia iniţial să joace contra rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, a patra favorită, dar aceasta s-a retras chiar înaintea meciului din cauza unei accidentări.

Jaqueline Cristian (23 ani, 58 WTA) a obţinut victoria în aproape două ore (1 h 53 min) în faţa americancei (27 ani, 100 WTA), venită din postura de lucky loser.

Jaqueline Cristian a condus în cea mai mare parte a timpului în primul set, a avut 5-3, dar a pierdut apoi trei ghemuri la rând şi a fost nevoită să salveze două mingi de set, trimiţând actul în tiebreak, unde s-a impus clar, cu 7-3.

Românca a dominat actul secund, în care a avut 5-1 şi a încheiat cu 6-4. Cristian a ratat o minge de meci la 5-2, iar la 5-4 a salvat patru mingi de break, după care a reuşit să închidă meciul.

Ambele jucătoare au făcut multe erori neforţate (62 românca, 60 americanca), dar Jaqueline Cristian a reuşit mai multe mingi direct câştigătoare, 38-33.

Acesta a fost primul duel dintre Jaqueline Cristian şi Bernarda Pera.

Românca şi-a asigurat un cec de 9.500 de dolari şi 55 de puncte, iar în optimi o va înfrunta pe belarusa Aleksandra Sasnovici (27 ani, 71 WTA), care a trecut de poloneza Magda Linette cu 7-5, 4-6, 6-4.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării