Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Incepe prohibiția la pescuitul știucii. Când va fi ridicată

TULCEA: Incepe prohibiția la pescuitul știucii. Când va fi ridicată

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 ianuarie 2022, 11:45

Luni este ultima zi în care pescarii pot captura ştiucă în mediul natural din Delta Dunării, prohibiţia pescuitului acestei specii urmând să înceapă de pe 1 februarie, potrivit ordinului de prohibiţie emis anul trecut de autorităţile naţionale.

Prohibiţia pescuitului la ştiucă va înceta la mijlocul lunii martie, atunci când se estimează că se va încheia perioada de reproducere a acestei specii.

Federaţia Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării le-a amintit membrilor prevederile ordinului de prohibiţie, astfel încât aceştia să nu fie amendaţi marţi, din cauza eventualelor capturi de ştiucă.

Ştiuca este un peşte cu o valoare economică foarte mare şi este apreciată pentru carnea dietetică, dar mai ales pentru icre, datorită boabelor care sunt mari şi galbene, comparabile cu cele de sturion.

Potrivit lucrării „Atlasul peştilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării”, semnată de cercetătorul Vasile Oţel, capturile de ştiucă au scăzut de-a lungul timpului, de la peste 2.600 de tone în anul 1965, la 4 tone declarate de pescari, în anul 1995.

Sursa – Agerpres

De 1 Decembrie, accesul este gratuit în toate punctele Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Ştiri miercuri, 26 noiembrie 2025, 14:11

De 1 Decembrie, accesul este gratuit în toate punctele Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța

De Ziua Națională a României,  vizitatorii vor avea acces gratuit în toate punctele muzeale din oraș și din teritoriu ale Muzeului de Istorie...

De 1 Decembrie, accesul este gratuit în toate punctele Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța
AUDIO | Ce spectacole vor avea loc în luna decembrie, la Teatrul pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”
Ştiri miercuri, 26 noiembrie 2025, 14:05

AUDIO | Ce spectacole vor avea loc în luna decembrie, la Teatrul pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”

A început numărătoarea inversă până când vom intra în luna decembrie, în luna cadourilor și a colindelor. Pentru bucuria prichindeilor de...

AUDIO | Ce spectacole vor avea loc în luna decembrie, la Teatrul pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”
Parada motocicletelor are loc pe 1 Decembrie
Ştiri miercuri, 26 noiembrie 2025, 14:01

Parada motocicletelor are loc pe 1 Decembrie

Parada motocicletelor are loc pe 1 Decembrie și este organizată de Asociația Dark Knights din Constanța. Traseul se desfășoară pe bulevardul...

Parada motocicletelor are loc pe 1 Decembrie
Autoturism de lux, căutat de autoritățile din Germania, descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni
Ştiri miercuri, 26 noiembrie 2025, 13:50

Autoturism de lux, căutat de autoritățile din Germania, descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud – Agigea au oprit, ieri, în poarta de acces 10 bis a...

Autoturism de lux, căutat de autoritățile din Germania, descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni
Ştiri miercuri, 26 noiembrie 2025, 13:29

Volumul „Mila lui Dumnezeu. Cine a fost Ivan Patzaichin”, semnat de Sorin Trâncă, va fi lansat oficial, pe 6 decembrie

Astăzi, 26 noiembrie, Ivan Patzaichin ar fi împlinit 76 de ani. Ne e dor de el în fiecare zi și ne prefacem că e încă lângă noi, ducând mai...

Volumul „Mila lui Dumnezeu. Cine a fost Ivan Patzaichin”, semnat de Sorin Trâncă, va fi lansat oficial, pe 6 decembrie
Ştiri miercuri, 26 noiembrie 2025, 12:43

Sistemul de Garanție-Returnare se apropie de 8 miliarde de ambalaje returnate, la doi ani de la lansare

Aproximativ 7,9 miliarde de ambalaje au fost colectate în doi de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare în România iar la reciclatori au...

Sistemul de Garanție-Returnare se apropie de 8 miliarde de ambalaje returnate, la doi ani de la lansare
Ştiri miercuri, 26 noiembrie 2025, 12:26

În perioada următoare, aproape o mie de soldați americani vor rămâne în România

Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu va mai găzdui 800 de militari americani, după ce se vor retrage cei din Divizia 101 Aeropurtate a...

În perioada următoare, aproape o mie de soldați americani vor rămâne în România
Ştiri miercuri, 26 noiembrie 2025, 10:56

TULCEA: Cea de-a VII-a ediție a Iarmaroc Design Fair va avea loc la Casa Avramide

O nouă ediție Iarmaroc Design Fair, cea de-a VII-a, are loc la Tulcea, la Casa Avramide, pe 13 și 14 decembrie, anunță Primăria Tulcea. Târgul...

TULCEA: Cea de-a VII-a ediție a Iarmaroc Design Fair va avea loc la Casa Avramide