Ascultă Radio România Constanța Live

HC Dobrogea Sud Constanța și-a reluat pregătirile pentru meciurile dificile din retur

HC Dobrogea Sud Constanța și-a reluat pregătirile pentru meciurile dificile din retur

Publicat de Catalin Donose, 11 ianuarie 2022, 13:37

Echipa HC Dobrogea Sud Constanța a făcut luni seară primul antrenament din 2022 în Sala Sporturilor. Antrenorul George Buricea a condus prima ședință de pregătire, la care a participat și cel mai nou membru al clubului, preparatorul fizic Bogdan Ungureanu. Au fost absenți, motivat, internaționalii Ionuț Nistor, Daniel Vasile și Irakli Chikovani. În schimb, Marin Vegar s-a prezentat la reunire. Din cauza unei accidentări, bosniacul a ratat lotul final pentru EURO 2022.
George Buricea: Sperăm să continuăm pe același drum, pe care l-am început în acest sezon. Nu ne-am schimbat obiectivele. Vrem să terminăm în primele 3 locuri ale campionatului. Va urma o perioadă foarte grea de pregătire, în care trebuie să muncim pentru a pune la punct tot ceea ce nu a mers până acum. Continuăm în aceeași formulă, nu am făcut niciun transfer. A venit, în schimb, preparatorul Bogdan Ungureanu, care ne va ajuta pe partea fizică. Îi așteptăm și pe cei de la loturile naționale, în zilele următoare. Sperăm să fie sănătoși și să ne apucăm cu toții de treabă pentru că urmează o perioadă foarte grea, cu meciuri extraordinar de dificile. Vom avea cele mai tari meciuri în luna februarie, aproape decisive pentru clasamentul final.
Fost handbalist profesionist, între anii 2010 și 2015, la Politehnica Timișoara, Bogdan Ungureanu (31 ani) a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității de Vest, în 2016, cu specializarea preparator fizic. Între 2017 și 2019 a fost angajatul Federației Române de Fotbal, ca preparator fizic la loturile naționale de tineret, iar din 2019 s-a ocupat de pregătire echipei Ripensia Timișoara.
Rudi Stănescu: Ca de fiecare dată, este un nou început. Vrem să intrăm în formă bună cât mai repede. Suntem pe primul loc, dar rămânem cu picioarele pe pâmânt pentru că avem un retur de foc, în care vom întâlni echipele din primele locuri ale campionatului. Sunt convins că, după aceste trei săptămâni de pregătire, George va pune în teren o echipă foarte competitivă. Vom avea și două meciuri amicale, cu CSM Alexandria, pe 21 și 22 ianuarie, la Constanța.
HCD va juca pe 31 ianuarie, acasă, cu Potaissa Turda, după care le va întâlni pe Steaua, la Chiajna, pe Dinamo, la Constanța și pe Minaur, la Baia Mare.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:47

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență....

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:39

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”

Vineri, 06.02, au început tragerile cu artilerie și rachete în cadrul exercițiului multinațional „Dynamic Front 26”. Conform MApN,...

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:08

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea informează că, în urma sesizării și a investigațiilor de laborator...

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 09:38

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”

La invitația Șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait și a comandantului (rectorului) Academiei Navale „Mircea cel...

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 20:01

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil

UPDATE 1 Reprezentanții ISU Dobrogea informează că un scurtcircuit electric este cauza probabilă de producere a incendiului. UPDATE Incendiul a...

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 19:31

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei

Astăzi, în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe...

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 18:02

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate

De luni, 9 februarie, liniile 51 și 51B vor fi comasate. Astfel, de luni până vineri, de la ora 5.15 și până la ora 09.05, respectiv de la ora...

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 17:57

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie

În perioada 9 – 15 februarie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 11.02.2026, ORA...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie