Ascultă Radio România Constanța Live

A încetat din viaţă cantautorul Victor Socaciu (fişă biografică)

A încetat din viaţă cantautorul Victor Socaciu (fişă biografică)

Publicat de Doina Sirbu, 27 decembrie 2021, 15:27

În ziua de 27 decembrie 2021, a încetat din viaţă cantautorul Victor Socaciu, potrivit anunţului făcut de Marina Almăşan, fosta soţie a artistului

Victor Socaciu, muzician, compozitor, realizator şi producător de emisiuni de televiziune, unul dintre cei mai apreciaţi folkişti, s-a născut la 14 ianuarie 1953, la Braşov. A absolvit Liceul de Matematică-Fizică nr. 1 din Braşov, iar în 1969 a urmat cursurile de chitară clasică la Şcoala Populară de Artă din Braşov, la clasa prof. Teodor Martinescu.

În 1978 a absolvit Facultatea de Electromecanică din Universitatea Braşov, cu diplomă de inginer. A fost, de asemenea, absolvent al Institutului Social-Democrat ”Ovidiu Şincai” – masterat în ”Management în politică” (2007).

A debutat pe scenă în anul 1970, cu trupa rock Zodiac, în cadrul căreia era chitarist şi solist vocal. Atracţia sa faţă de muzica folk a început în anul 1972, când, conform propriilor mărturisiri, l-a auzit cântând la radio pe Mircea Florian, potrivit site-ului www.victorsocaciu.com. Începând din 1973 a activat în cadrul Cenaclului ”Dacia Felix” din Centrul Universitar Braşov, iar primele sale cântece folk (”Trenul”, ”Ţinta”, ”Între bine şi rău”, ”Sub scutul amurgului”) s-au bucurat de un real succes în mediul studenţesc.

Victor Socaciu – Trenul – YouTube

În 1975, Victor Socaciu debutează la radio cu piesa ”Nălucile amintirilor”, iar în anul următor are loc debutul TV cu piesa ”Oltule”. A fost membru al Cenaclului ”Flacăra” din 1976 până în în 1982, apoi membru al Cenaclului ”Serbările Scânteii Tineretului” (1983-1985).

Victor Socaciu a fost producător, de-a lungul timpului, al unor festivaluri de gen precum Festivalul Naţional – Concurs de muzică folk ”Om bun” (din 1991), Festivalul Naţional – Concurs ”Cântecul de dragoste” (în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Cultelor, Televiziunea Română şi Radio România Actualităţi), Festivalul ”Country music”, al altor numeroase evenimente cultural-artistice, precum şi iniţiator şi producător al proiectului ”Romanian Golden Art”, în colaborare cu MAE, destinat mediilor artistice din Comunitatea Europeană, după cum se arată pe site-urile www.victorsocaciu.com şi www.cdep.ro.

Realizator şi producător de emisiuni de televiziune, în perioada 1991-2004, Victor Socaciu semnează genericele mai multor emisiuni de radio şi televiziune printre care: ”Omul chitară”, ”Oameni de zăpadă”, ”Ceaiul de la ora 5”, ”Insomniile Corinei”, ”Cazuri şi necazuri în dragoste”, ”Vânare de vânt”, ”Arca Marinei”, ”Personalul de Costineşti”, ”Bun de tipar”, ”Tunelul timpului”, ”Mulţumesc”, ”Ora fără catalog”, ”Ne vedem la TVR”, ”E ora ta”.

Victor Socaciu – Oameni de zăpadă – YouTube

Colaborează totodată cu teatre din Bucureşti şi din ţară, semnând muzica spectacolelor ”Tinereţe fără bătrâneţe” de Eduard Covali (Teatrul Dramatic Braşov) şi ”Caii liberi” (Teatrul Dramatic Târgu Mureş), precum şi coloana sonoră a spectacolului de muzică şi poezie ”Muntele dragostei” (alături de Leopoldina Bălănuţă, la Teatrul ”Ion Creangă” – Bucureşti, 1987-1989).

A îndeplinit funcţia de membru supleant în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (2002-2006) şi de membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (2007-2010), potrivit site-ului www.cdep.ro.

A fost membru, din anul 2002, al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Potrivit www.victorsocaciu.com, a semnat peste 300 de cântece declarate la UCMR-ADA (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia Drepturilor de Autor).

Din bogata sa discografie menţionăm: ”Roata” (1981), ”Căruţa cu flori” (1982), ”Drumuri paralele” (cu Angela Ciochină, 1985), ”Viaţa, iubirea cea dintâi” (1987), ”Colindul mâinilor truditoare” (1989), ”Mi-e dor să mai merg la un ceai” (1994), ”Ceasul iubirii” (1995), ”Cântecele ceaiului de la ora 5” (1997). În 2003, la împlinirea a 30 de ani de activitate artistică, şi-a lansat albumul ”Best of – 30”, care cuprinde 16 dintre cele mai frumoase cântece compuse de Victor Socaciu de-a lungul anilor.

Victor Socaciu – Căruța cu flori – YouTube

A efectuat numeroase turnee, în China (1986), Coreea (1986), URSS (1984), Germania (1985, 1999, 2002 şi 2003), Republica Moldova (1990, 1993, 1996 şi 2001), Canada (1999 şi 2001), SUA (1996, 1999 şi 2002), Suedia (1996), Danemarca (2004), Marea Britanie (2004-2005), Irlanda (2004), Italia (2005), Emiratele Arabe Unite (2005) etc.

A participat la Festivalul de la Mamaia, la Secţiunea ”Creaţie”, în 1989, 1997, 1998, 1999 şi 2000.

Victor Socaciu a fost deputat în Parlamentul României, în legislatura 2008-2012, fiind ales în circumscripţia electorală nr. 28 Mureş, colegiul uninominal nr.4, pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator, din partea Partidului Social Democrat. Pe perioada amintitei legislaturi a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor, membru în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, precum şi membru în Comisia parlamentară a revoluţionarilor din Decembrie 1989, potrivit site-ului www.cdep.ro.

Luptător pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 cu brevet conferit de Preşedinţia României în 1995, conform www.cdep.ro, Victor Socaciu a fost numit în ianuarie 2013 în funcţia de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989. În perioada 2014-2017, Victor Socaciu a fost consul general, şef al Consulatului General al României la Montreal, Canada.

A obţinut numeroase premii în domeniul muzical. Astfel, a fost laureat al Festivalului Naţional al Artei Studenţeşti (Premiul I, Secţiunea Folk, 1974), al Festivalului Studenţesc de Muzică Folk ”Primăvara Baladelor” (Bucureşti, 1975) şi al Festivalului internaţional Rotte Lieder (Germania,1985), a primit Marele Premiu al Cenaclului Flacăra (1979, 1980, 1981), Marele Premiu al Serbărilor Scânteii Tineretului (1983), Premiul al II-lea (creaţie) la Festivalul Internaţional ”Garoafa roşie” (Soci, 1984), Premiul Radiodifuziunii Române pe anul 1998 pentru muzică folk, Premiul Criticii Muzicale din România (1997), Premiul ”Limba noastră” acordat de Asociaţia Culturală ”Ginta Latină” din Chişinău (1999), Premiul pentru întreaga activitate acordat de revista ”Actualitatea muzicală” (2000), premii de excelenţă în muzica folk acordate de organizatorii festivalurilor de la Chişinău (1996), Slobozia (1996), Tg. Jiu (1997), Iaşi (1998), Radio Cluj (1998), Reghin (1999), Caracal (2000), Călăraşi (2001), Bistriţa (2001), Premiul Radiodifuziunii Române pentru cel mai bun album folk al anului 2001 – ”Condiţia umană”, Premiul Radiodifuziunii Române pentru ”Cel mai bun interpret folk al anului 2001”.

În perioada 2018- 2020, a participat, împreună cu Ducu Bertzi şi Vasile Şeicaru, la numeroase concerte în ţară din seria ”Folk de colecţie”.

Victor Socaciu a organizat a 30-a ediţie a festivalului ”Om bun”, care s-a desfăşurat online, în perioada 29-31 martie 2021.

În 2002, Ministerul Culturii i-a acordat Premiul de onoare pentru Întreaga activitate în slujba cântecului românesc”, iar în 2004 preşedintele României i-a conferit Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

Sursă – AGERPRES

 

 

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 13:08

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Droguri în valoare de peste 200 de mii de euro, confiscate de polițiștii constănțeni
politia masina ilustrativ
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 12:33

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, polițiști din cadrul Poliției...

CONSTANȚA: Un minor de 17 ani, reținut după ce ar fi încercat să răpească o tânără
Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:43

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB

Selecționerul Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională pentru meciurile amicale din iunie după meciul de baraj pentru Conference...

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 09:41

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”

La cincizeci de zile de la Învierea Domnului, creștinii sărbătoresc „Pogorârea Sfântului Duh” sau „Cincizecimea”, unul dintre cele 12...

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”