Ascultă Radio România Constanța Live

APIA: Plăţi de 1,26 miliarde de euro pentru 745.155 de fermieri ce au depus Cerere unică de plată în 2021

bani lei foto radio constanta
Foto: arhivă

Publicat de Doina Sirbu, 29 noiembrie 2021, 08:47

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat Campania de plăţi în avans pentru beneficiarii care au depus Cerere unică de plată în anul 2021, în cadrul căreia au fost declaraţi eligibili 745.155 de fermieri, iar suma autorizată se ridică la valoarea de 1,26 miliarde de euro, informează instituţia, într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.

„În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale aferent Campaniei 2021, respectiv de până la 70% în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Astfel, au fost autorizaţi pentru plata avansului 745.155 fermieri, ceea ce reprezintă 96,72% din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2021 şi au fost declaraţi eligibili la plata avansului. Suma totală autorizată la plată este de 1,26 miliarde euro”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, au fost autorizaţi la plată 14.646 de fermieri, echivalentul a 87% dintre cei care au solicitat sprijin în Campania 2021, iar suma autorizată este în valoare de 45,20 milioane euro.

Plăţile finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se efectuează la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, în timp ce plăţile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), la un curs 4,8683 lei pentru un euro.

APIA precizează că va demara plata finală începând cu data de 2 decembrie 2021, ca diferenţă între cuantumul calculat şi cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2021.

Sursă – AGERPRES/Foto – arhivă

După o scurtă vacanță, din 9 mai, vor reîncepe atelierele de pictură pentru copii la Muzeul de Artă din Constanța
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 17:44

După o scurtă vacanță, din 9 mai, vor reîncepe atelierele de pictură pentru copii la Muzeul de Artă din Constanța

Atelierele de pictură pentru copii, coordonate de specialiștii Muzeului de Artă din Constanța sunt o încântare pentru cei mici, o spun toți...

După o scurtă vacanță, din 9 mai, vor reîncepe atelierele de pictură pentru copii la Muzeul de Artă din Constanța
UPDATE | Accident grav în Constanța. Un motociclist a murit pe strada Traian
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 17:09

UPDATE | Accident grav în Constanța. Un motociclist a murit pe strada Traian

UPDATE Accidentul a avut loc în jurul orei 14.50, pe strada Termele Romane din municipiul Constanța. Polițiștii sosiți la fața locului au...

UPDATE | Accident grav în Constanța. Un motociclist a murit pe strada Traian
Calendar istoric MINAC: 15 aprilie – Dubla reprezentare a zeiței Nemesis, protectoare a echilibrului și ordinii
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 16:47

Calendar istoric MINAC: 15 aprilie – Dubla reprezentare a zeiței Nemesis, protectoare a echilibrului și ordinii

Monumentul pe care îl prezentăm astăzi este unul dintre cele mai frumoase artefacte din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie...

Calendar istoric MINAC: 15 aprilie – Dubla reprezentare a zeiței Nemesis, protectoare a echilibrului și ordinii
Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:55

Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD

Inspectorii ecologi din cadrul Serviciilor de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică ale ARBDD au efectuat controale privind respectarea...

Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:36

AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC

Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., descoperit anul trecut de arheologii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța pe...

AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:08

OMD Mamaia-Constanța lansează campania aniversară „Mamaia: de 120 de ani, în centrul verii noastre”

Astăzi, 15 Aprilie 2026, Organizația de Management al Destinației Mamaia–Constanța lansează oficial campania aniversară „Mamaia: de 120 de...

OMD Mamaia-Constanța lansează campania aniversară „Mamaia: de 120 de ani, în centrul verii noastre”
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:04

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” va avea loc joi, 16 aprilie, de la ora 17.00, la Biblioteca...

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 14:45

Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște

Bilanțul activității medicale a SCJU Constanța, în perioada 10–13 aprilie, a minivacanței de Paște, a fost prezentat astăzi de dr. Bogdan...

Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște