Ascultă Radio România Constanța Live

Nelu Tătaru: Legislaţia trebuie adaptată pentru ca pacienţii să aibă acces la medicamente inovatoare

Nelu Tătaru: Legislaţia trebuie adaptată pentru ca pacienţii să aibă acces la medicamente inovatoare

Publicat de Doina Sirbu, 25 noiembrie 2021, 11:31

Preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, a arătat, joi, la o dezbatere că inovaţiile din domeniul sănătăţii, în România, ar trebui să treacă peste anumite bariere, prin adaptarea legislaţiei, care să răspundă cerinţelor actuale de pe piaţa de medicamente.

„Cred că noul în sănătatea românească, perceput poate de ceilalţi vecini ai noştri ca o stare de normalitate, ar trebuie să treacă peste nişte bariere. Avem două paliere – un palier al celor care avizează sau au în studiu aceste medicamente şi un palier al legislaţiei, care să permită cât mai rapid pătrunderea acestor medicamente pe piaţa românească”, a declarat Tătaru la evenimentul „PACT for Health: Inovaţie şi parteneriat strategic pentru pacienţi”, organizat de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

El a vorbit de necesitatea reformelor în sănătate şi de ceea ce au nevoie pacienţii români. Nelu Tătaru a făcut referire şi la faptul că mulţi îşi fac rost de medicamente inovatoare din alte ţări.

„S-a vorbit foarte mult despre medicaţia pe care o avem în România, de medicaţia pe care o au celelalte ţări, pacienţi care îşi fac rost de medicamente inovatoare din celelalte ţări şi, în acelaşi timp, de o inerţie sau o evoluţie greoaie a tot ceea ce înseamnă studiile care se fac în România. Cred că discuţiile mai aprofundate, o legislaţie care trebuie să răspundă necesităţilor actuale sunt soluţiile pe care trebuie să le găsim împreună în aceste momente”, a spus Tătaru.

Sursă – AGERPRES/Foto – arhivă

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:47

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență....

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:39

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”

Vineri, 06.02, au început tragerile cu artilerie și rachete în cadrul exercițiului multinațional „Dynamic Front 26”. Conform MApN,...

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:08

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea informează că, în urma sesizării și a investigațiilor de laborator...

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 09:38

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”

La invitația Șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait și a comandantului (rectorului) Academiei Navale „Mircea cel...

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 20:01

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil

UPDATE 1 Reprezentanții ISU Dobrogea informează că un scurtcircuit electric este cauza probabilă de producere a incendiului. UPDATE Incendiul a...

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 19:31

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei

Astăzi, în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe...

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 18:02

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate

De luni, 9 februarie, liniile 51 și 51B vor fi comasate. Astfel, de luni până vineri, de la ora 5.15 și până la ora 09.05, respectiv de la ora...

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 17:57

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie

În perioada 9 – 15 februarie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 11.02.2026, ORA...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie