Ascultă Radio România Constanța Live

Centrul de cultură tradiţională Ivan Patzaichin, în satul Mila 23

Centrul de cultură tradiţională Ivan Patzaichin, în satul Mila 23

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 septembrie 2021, 11:30

Cofondatorul asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23, Teodor Frolu, speră ca în toamna anului viitor caravana Apele unite ale României să inaugureze Centrul de cultură tradiţională Ivan Patzaichin, din satul natal al campionului olimpic şi mondial la canoe.

Frolu a declarat că Ivan Patzaichin nu şi-a dorit un muzeu, ci ‘un centru viu’ care să găzduiască activităţi pentru comunitate şi copii, acesta urmând să includă şi un muzeu structurat în cinci părţi.

‘Prima parte a muzeului va fi dedicată copilăriei din satul Mila 23, acolo unde a învăţat respectul şi dârzenia, că trebuie să munceşti dacă îţi doreşti un lucru, unde a visat să fie profesor de fizică şi aviator’, a afirmat Teodor Frolu.

Muzeul va cuprinde şi secvenţe mai puţin cunoscute publicului până acum.

‘A doua parte va fi dedicată activităţii sportive. Puţină lume ştie că întotdeauna Ivan a pornit cu stângul. La Olimpiada din 1968, în cursa de simplu, a ratat aurul pentru că s-a întors să se uite după adversari, s-a dezechilibrat, s-a încordat foarte tare şi a rămas înţepenit, astfel că a făcut o contracţie musculară şi a ajuns la final pe locul al şaptelea doar din alunecare. La 45 de minute, urma cursa la dublu, toată lumea a crezut că nu va participa, dar antrenorii l-au dat cu o cremă şi şi-a revenit iar la cursa de dublu a luat aurul’, a menţionat Teodor Frolu.

Cofondatorul asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23 a menţionat că muzeul îl va prezenta pe multiplul campion olimpic şi mondial şi ca antrenor, ca antreprenor social şi ca simbol al Deltei.

‘Sperăm să semnăm contractul de finanţare pentru acest centru până la sfârşitul acestui an şi, aşa cum astăzi caravana Apele unite ale României a ajuns la Mila 23, anul viitor pe vremea aceasta să-i primim pe membri în noul centru cultural dedicat lui Ivan Patzaichin’, a precizat Teodor Frolu.

Potrivit sursei, proiectul va fi susţinut financiar prin Grupul local de pescărie durabilă Delta Dunării.

Ivan Patzaichin a murit duminică, 5 septembrie, iar în amintirea lui, RowmaniaFest, eveniment găzduit de Tulcea şi organizat de asociaţia pe care a înfiinţat-o, Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, se va numi Festivalul Ivan Patzaichin, potrivit anunţului făcut de cofondatorul organizaţiei, Teodor Frolu, duminică seara, pe scena amenajată în faţa gării din Tulcea, unde a avut loc un moment In memoriam Ivan Patzaichin.

Început în anul 2011, RowmaniaFest este singurul eveniment din judeţul Tulcea, ajuns la a X-a ediţie, care şi-a propus să încurajeze mişcarea în aer liber şi care a îmbinat activităţile culturale, dezbaterile şi concertele în aer liber.

Concertul din acest an, programat să aibă loc duminică seara, a fost anulat, însă caravana Apele unite ale României, care în mod tradiţional presupunea parcurgerea în ambarcaţiuni fără motor a Dunării de la Tulcea la Sfântu Gheorghe, şi-a schimbat destinaţia, aceasta fiind Mila 23, satul natal al lui Ivan Patzaichin.

Născut pe 26 noiembrie 1949, în Delta Dunării, Patzaichin a cucerit patru medalii de aur la Jocurile Olimpice, la Canoe-1 pe 1.000 m în 1972 (Munchen) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1968 (Ciudad de Mexico), 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles), precum şi trei de argint, la Canoe-2 pe 500 m în 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1972 (Munchen).

De asemenea, are în palmares 22 de medalii la Campionatele Mondiale (9 de aur).

Juan Antonio Samaranch, preşedintele CIO, i-a conferit Ordinul Olimpic Colanul de Platină, fiind singurul sportiv român deţinător al acestuia, iar în anul 2000 a fost distins cu Ordinul Naţional ‘Serviciul Credincios’ în grad de ofiţer.

În aprilie 2019, Ivan Patzaichin a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

La 26 noiembrie 2019, când a împlinit 70 de ani, a primit din partea Preşedinţiei României Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler.

Sursa – Agerpres / Foto – Descopera Delta Dunarii

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 20:01

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil

UPDATE 1 Reprezentanții ISU Dobrogea informează că un scurtcircuit electric este cauza probabilă de producere a incendiului. UPDATE Incendiul a...

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
politia masina ilustrativ
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 19:31

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei

Astăzi, în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe...

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei
CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 18:02

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate

De luni, 9 februarie, liniile 51 și 51B vor fi comasate. Astfel, de luni până vineri, de la ora 5.15 și până la ora 09.05, respectiv de la ora...

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 17:57

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie

În perioada 9 – 15 februarie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 11.02.2026, ORA...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:31

DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a lansat recent, agentul AI, dedicat mediului de afaceri: Crina de la CCINA....

DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:23

Conducerea SANITAS Constanța, preluată de Cristina Rădulescu

Cristina Rădulescu preia conducerea SANITAS Constanța. Decizia a fost adoptată, astăzi, cu unanimitate de voturi de Consiliul Județean SANITAS,...

Conducerea SANITAS Constanța, preluată de Cristina Rădulescu
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:08

IPJ Tulcea susține proiectul național ,,Scoate violența școlară din anonimat”

Creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, în raport cu diverse forme de manifestare a infracționalității, reprezintă o prioritate...

IPJ Tulcea susține proiectul național ,,Scoate violența școlară din anonimat”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:01

Atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul Haralambie”, organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează miercuri, 11 februarie, de la ora 13.00, un atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul...

Atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul Haralambie”, organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța