CONSTANȚA: „Enescu în țară” – recitalul cameral susținut de violoncelistul Ghiorghiță Tănase și pianista Andreea Bratu

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 septembrie 2021, 11:02 / actualizat: 13 septembrie 2021, 15:58

În ediția din 2021 a Festivalului Internațional „George Enescu”, „O istorie din iubire”, există și secțiunea „Enescu în țară”. Un prim eveniment s-a derulat la Constanța, pe 7 septembrie, prin recitalul cameral susținut de violoncelistul Ghiorghiță Tănase și pianista Andreea Bratu.

În program au fost lucrări solicitante muzical și tehnic, sonate de Brahms și Enescu.

Pianista Andreea Bratu a fost „artizanul” evenimentului, cu concursul oamenilor extraordinari, după cum ne-a mărturisit, de la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin, din echipa condusă de Dan Cojocaru și de la Centrul Cultural Județean Teodor T. Burada.

A fost bucurie la finalul recitalului, dată de prezența publicului, de interesul cu care a urmărit evoluția muzicienilor pe scenă.

În înregistrarea impresiilor imediat după aplauze, Andreea Bratu ne-a spus:
„Ne-am gândit după cum ați văzut și la aniversarea de 140 de ani de la nașterea compozitorului George Enescu prin acel moment pe care l-am oferit la interval, gândindu-ne să dăm un document din fonoteca internațională cu Enescu cântând la vioară și să spunem câteva date importante, istorice din viața și creația acestui compozitor”.

Cum mai poate fi recepționat, cum trebuie ascultat Enescu în zilele noastre?
În zilele noastre Enescu trebuie ascultat cu inima deschisă, pentru că există multe preconcepte, că este o muzică grea, că este o muzică elitistă, este o muzică cu foarte mult detaliu și minuțios alcătuită, este foarte adevărat, dar lucrul acesta se adresează muzicienilor. În sensul că noi, cei care trebuie să deslușim partitura trebuie să avem cea mai mare grijă să respectăm indicațiile și să ne adaptăm dificultății scriiturii. Dar, pentru publicul din sală, tot acest angrenaj devine muzică după cum ați observat și în seara aceasta, și bănuiesc că părțile lente sunt cele mai gustate de către public, unde irizația folclorului popular se simte, chiar și în piesele care nu sunt implicit cu un citat folcloric sau cu o trimitere către un citat folcloric. Și poate că lucrul acesta este cel mai important la Enescu, faptul că transpiră sevă românească în orice pagină, în orice rând, pe care l-a scris.

În ce ipostază vă simțiți cel mai confortabil, doamna Andreea Bratu: pe scenă, pianistă sau cadru didactic?

Să știți că mă adaptez, sunt o fire extrem de adaptabilă, mă implic sută la sută în tot ceeea ce fac, și la catedră și la concert și la pian, și în repetiții, chiar și în organizarea sau în imaginarea unor proiecte cum este acesta, mă gândesc tot timpul cum să aduc ceva în plus, ceva semnificativ, să prezint lumii ceva din domeniul nostru care este un domeniu din ce în ce mai greu accesibil în această perioadă, și datorită condițiilor de restricții, dar, mai ales, unei respingeri față de muzica secolului XX. Ceea ce nu cred că este cazul, pentru că muzica secolului XX este muzica unui secol pe care l-am lăsat în urmă, noi suntem în secolul XXI și, pe care, începem ușor-ușor să o apreciem, pagină cu pagină.

Îmi amintesc că s-au anulat evenimente anul trecut, în care erați implicată, v-a afectat pandemia până acum?

Da, am avut un an 2020 foarte dificil, în care pregăteam un recital comandat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România în care făceam un periplu, de aproape 150 de ani, de la Ciprian Porumbescu până la compozitori din generația noastră. Recitalul se intitula “România Pitorească”. Din păcate, cu o zi înainte s-a anunțat carantina totală și nu s-a mai putut ține. Dar, îl vom relua ca proiect, aici la sala Centrului „Jean Constantin”, pentru că avem posibilitatea să cântăm pe un pian de concert foarte bun și să adunăm în sală public numeros.

Desigur, de fiecare dată, după o reprezentație poți avea starea că dacă mai era timp de studiu ar fi sunat altfel, ca la orice examen de susținut în viață. Sunt atâtea de pus la punct, rezolvări de treceri între ideile muzicale gândite de compozitor, intonația precisă, culoarea sunetului și intensitățile acestuia…Și-apoi, amănunte atât de importante precum știma, cum se va face trecerea de la pagină la pagină, o soluție cât mai sigură, care să nu întrerupă actul artistic, adică detalii care contează foarte mult în dialogul muzicienilor pe scenă.

Domnule Ghiorghiță Tănase, cum a fost revenirea pe scenă într-un asemenea proiect?

Proiectul e minunat și sperăm să mai fie… Pe mine m-a surprins rapiditatea cu care a trebuit să punem la punct o lucrare care e piatră de încercare pentru orice violoncelist din lume, la orice nivel. Trebuie realizată din timp, să se așeze, dar ne-am descurcat, am căutat să oferim publicului tot ce puteam noi oferi într-un timp atât de scurt și ne bucurăm foarte-foarte mult că Festivalul „George Enescu” a venit și în Constanța și să sperăm că nu e o singură floare!

Ni s-a transmis că veți cânta pe un violoncel foarte vechi, un violoncel Stradivarius-Montagnana din anul 1723, de unde îl aveți?

Da, de la bunicul meu. Eu aveam o vârstă foarte fragedă și nu am știut despre ce este vorba, nu l-am recondiționat, nici nu aveam cum până la Revoluție. A trebuit să îl duc la Reghin, la maestrul Nagy, foarte bun lutier, și a lucrat foarte mult la el, pentru că avea foarte multe fisuri și după aceea a intervenit un wolf – o boală a sunetului-și trebuie combătut. Știți, e un sunet neprecizat, și acela se combate cu un aparat care se numește chiar așa „eliminatoriu de wolf”. Am achiziționat unul, recent, și violoncelul încă își caută sunetul… Pentru noi, muzicienii, la orice vârstă, după nu știu câtă experiență, încă și încă avem de adăugat …

Vorbiți de perfectiune adică și de faptul că sunteți în căutarea acesteia întotdeauna!

Da-da! Rabindranath Tagore, indian, (filosof, n.r.) spunea să nu te simți mulțumit niciodată, atunci vei merge sigur spre perfecțiune. Dar, perfecțiunea e la Dumnezeu. Noi încercăm să ne apropiem de ea cât mai mult, cât putem.