Ascultă Radio România Constanța Live

Ariana Dudună, președintele Asociației Elevilor Constanța – elevii nu sunt încă lămuriți cu privire la modul în care va începe școala

Ariana Dudună, președintele Asociației Elevilor Constanța – elevii nu sunt încă lămuriți cu privire la modul în care va începe școala

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 septembrie 2021, 12:37

Mai avem doar câteva zile până la începerea noului an școlar. Ministrul Educației vorbește în fiecare zi despre cum va fi acest an școlar, dar aproape la fiecare 24 de ore, adaugă ceva nou sau corectează ce a spus anterior.

Beneficiarii acestui serviciu public, părinții și copiii nu s-au prea auzit în acest răstimp, așa că ne-am gândit să invităm pentru azi, 1 septembrie, la “Interviul dimineții” un reprezentant al elevilor: Ariana Dudună, președintele Asociației Elevilor Constanța.

Valul 4 de COVID 19 vine peste noi! Între 700- 1000 de cazuri noi pe zi. Decesele se înmulțesc, ca și numărul bolnavilor internați. Ministerul Educației estimează că s-au vaccinat până acum circa 60% din angajații din educație. Procente mai mici la vaccinare avem la elevi. 5% dintre cei cu vârsta între 12 și 15 ani și peste 20% dintre elevii din categoria de vârstă 16-19 ani. Cum credeți că ar trebui organizat accesul la anul școlar 2021-2022. Să avem învățământ online pentru cei până în 12 ani, care n-au acces la vaccin, să avem testări sistematice, să se vaccineze tot personalul din învățământ? Cum vedeți lucrurile?

Ariana Dudună: Consider că situația în privința noului an școlar trebuie privită din ambele părți. În primul rând să fie asigurat în mod echitabil accesul la educație pentru cât mai mulți elevi. Apoi trebuie asigurate măsuri pentru a menține sănătatea elevilor și pentru a nu pune în pericol viețile acestora. Considerăm că măsurile de natură epidemiologică stau în atribuția Ministerului Sănătății având în vedere specialitatea acestora în domeniu. Aceste măsuri sunt anunțate într-un mod foarte neclar și mult prea târziu. Anul școlar urmează să înceapă în mai puțin de 2 săptămâni iar elevii nu sunt încă lămuriți cu privire la modul în care va începe școala, cum se vor desfășura orele de curs, ce măsuri epidemiologice vor fi luate și multe altele. Considerăm că într-adevăr trebuie să existe anumite scenarii care să includă inclusiv învățământul online în cazuri grave de evoluție a pandemiei iar cu privire la testare considerăm că este una dintre cele mai bune metode pentru a menține cât mai mulți elevi la școală fizic pe o durată de timp cât mai lungă, în special a elevilor care nu sunt vaccinați. Dacă vor fi prevăzute scenarii în online considerăm că este necesar ca elevii să beneficieze de dispozitive achiziționate în mod gratuit, conectate la internet pentru ca elevii să-și poată desfășura orele de curs.

Suntem la al doilea an școlar în pandemie. Ar fi trebuit să ne fie mai ușor, să fie stabilite bune practici. Probabil că unele școli, eventual private, ori școli din străinătate, poate chiar și instituții școlare de stat din România, au făcut lucrurile mai bine. Poate era timp să se implementeze un sistem mai performant de învățământ la distanță. Ce a fost prost făcut anul trecut școlar și n-ar trebui să se mai repete?

Ariana Dudună: O greșeală care vedem că se repetă anul acesta este faptul că scenariile și modul de funcționare și de începere a anului școlar se anunță mult prea din scurt. Mai sunt 2 săptămâni până la începerea anului școlar și încă nu sunt anunțate clar măsurile și încă nu este adoptat Ordinul Comun de Ministru cu privire la desfășurarea cursurilor. Este nevoie ca elevii, profesorii,părinții și directorii să fie informați și nu doar cu o săptămână înainte de începerea școlii. Alte greșeli ar fi faptul că s-a pus accentul pe pregătirea orelor în online și pe desfășurarea acestora într-un mod optim. Este nevoie și a fost nevoie timp de un an de achiziționare de dispozitive conectate la internet pentru elevii care nu au acces la ele, de biblioteca virtuală, un proiect care este în desfășurare de ani buni dar care nu a fost încă implementat. Este nevoie de formare pentru profesori, pentru ca aceștia să își dezvolte competențele digitale și modul de predare în online.

Cât de mult a afectat rezultatele elevilor, anul scolar anterior? Au fost rezultate mai proaste din cauza faptului că procesul de învățământ s-a desfășurat online sau pentru că unele școli au făcut un online de fațadă, practic câteva săptămâni au ținut copiii fără nicio formă de învățământ. Poate că nu este de blamat integral acest mod de a preda, ci mai degrabă faptul că multe cadre didactice au folosit ocazia aceasta pentru a nu se omorî cu munca. Poate de aici a venit și repulsia lor pentru încercarea părinților de a înregistra orele online.

Ariana Dudună: Într-adevăr sunt foarte multe cazuri de cadre didactice care nu și-au ținut orele în online sau care le-au ținut doar de fațadă. Există cazuri de cadre didactice care nu au susținut ore de predare în sistem de videoconferință. Strict au dat teme elevilor și i-au pus să lucreze singuri. Sunt situații mai mult decât condamnabile, situații pentru care ar fi trebuit să fie luate măsuri de sancționare a cadrelor didactice care au recurs la astfel de acțiuni cât și măsuri de prevenție și de monitorizare a desfășurării orelor de curs.Totuși nu putem da vina doar pe cadrele didactice deoarece știm că există profesori care chiar s-au dedicat și nu au putut să predea într-un mod optim întrucât nu au avut acces la formarea competențelor digitale. Există profesori care nu au avut acces la dispozitive conectate la internet spre exemplu, cărora Ministerul nu le-a achiziționat respectivele dispozitive și care s-au aflat în aceeași situație cu mulți elevi.

S-a vorbit mult de recuperarea materiei pierdute în anul școlar trecut. S-a vorbit mult de ore remediale! Percepția este că nu prea s-au făcut! Ce puteți să ne spuneți din această perspectivă? Într-o scrisoare către decidenții sistemului de educație vorbeați de alternative ale unor ONG uri, pentru recuperarea orelor pierdute.

Ariana Dudună: Considerăm că pentru recuperarea orelor pierdute ar trebui făcute platforme în online cu lecțiile de la fiecare an de curs, astfel încât elevii, nu numai în contextul acesta pandemic, ci și în general, să poată urmări lecțiile cu alte explicații și să lucreze suplimentar la lecțiile pe care nu le-au înțeles. În al doilea rând este nevoie de programe de ore remediale eficiente care să fie implementate în cât mai multe unități de învățământ. La acest moment există programul “Școală după Școală” însă nu este implementat și în licee, ci doar în școlile generale și în cele primare.

Anul trecut, la 2-3 săptămâni de la începerea școlii, din cauza creșterii numărului de cazuri, s-a revenit la online. Este vreo rațiune ca lucrurile să se desfășoare la fel, în acest an, mai ales că acum avem o variantă mult mai contagioasă a virusului?

Ariana Dudună: Considerăm că există și această posibilitate de a fi trecute cursurile în online, dar ține strict de evoluția pandemiei și a contextului epidemiologic. Învățământul trebuie să fie pregătit și nu mai poate fi lăsat în aer încă un an, chit că va intra în online. Este nevoie de măsuri pentru a eficientiza prestarea în online, pentru ca material predată în online să nu mai fie considerată materie pierdută.

Una dintre problemele nerezolvate rămâne cea a navetei elevilor…

Ariana Dudună: Este o situație dificilă aici. În momentul actual a fost dată o Ordonanță de Urgență care blochează accesul elevilor la transportul gratuit. Se dorește plafonarea navetei elevilor astfel încât aceștia să nu beneficieze de transportul județean gratuit ci strict de un decont de la școală care este făcut parțial în sume infime față de sumele abonamentelor. Avem exemple în județul Constanța: un abonament costă 550 de lei, doar că s-ar deconta elevilor numai 72 de lei din acești bani. Situația se resimte atât la nivel național cât și la nivel local. Consiliul Județean Constanța refuză să încheie contractele de serviciu public cu operatorii de transport și să asigure gratuitatea elevilor la transport. Pentru a se putea rezolva această problemă până începe școala considerăm că este nevoie de o voință și din partea decidenților și nu am văzut-o până acum. Noi ieri am avut un termen de judecată cu Consiliul Județean Constanța, termen ce vizează transportul elevilor și el a fost amânat pentru că aceștia nu au depus documentația necesară. În acest sens observăm un dezinteres total și o sfidare nu doar față de elevii din județul Constanța cât și față de justiție.

Realizator – Larisa Calistru

AUDIO | Expoziția „România la Campionatul Mondial de Fotbal în decursul anilor” poate fi vizitată până pe 21 iulie
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 15:05

AUDIO | Expoziția „România la Campionatul Mondial de Fotbal în decursul anilor” poate fi vizitată până pe 21 iulie

Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța găzduiește în aceste zile un eveniment dedicat istoriei fotbalului românesc. Expoziția...

AUDIO | Expoziția „România la Campionatul Mondial de Fotbal în decursul anilor” poate fi vizitată până pe 21 iulie
CONSTANȚA: Traseu deviat pentru linia City Tour
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 15:01

CONSTANȚA: Traseu deviat pentru linia City Tour

Din cauza aglomerației generate de TIR-urile care așteaptă pentru efectuarea operațiunilor de încărcare-descărcare în zona Porții 5 a...

CONSTANȚA: Traseu deviat pentru linia City Tour
Amenzi pentru parcări ilegale pe plajele sălbatice din județul Constanța
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 14:07

Amenzi pentru parcări ilegale pe plajele sălbatice din județul Constanța

Angajații Serviciului de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică (SIMEE) din cadrul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării...

Amenzi pentru parcări ilegale pe plajele sălbatice din județul Constanța
În perioada 2016 și 2025, peste 3.300 de sturioni au fost afectați de braconaj și trafic ilegal în Dunărea Inferioară
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 14:02

În perioada 2016 și 2025, peste 3.300 de sturioni au fost afectați de braconaj și trafic ilegal în Dunărea Inferioară

În ciuda protecției legale stricte, sturionii din Dunăre, unul dintre cele mai amenințate grupuri de animale din lume, continuă să fie victime...

În perioada 2016 și 2025, peste 3.300 de sturioni au fost afectați de braconaj și trafic ilegal în Dunărea Inferioară
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 13:36

CONSTANȚA / MAMAIA: Se intensifică acțiunile de dezinsecție

Echipele specializate vor acționa în această seară și în cursul serii de mâine în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia, prin...

CONSTANȚA / MAMAIA: Se intensifică acțiunile de dezinsecție
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 13:31

Polițiștii constănțeni au descoperit 84 de pasageri într-un autobuz clasificat pentru 59 de locuri

În perioada 8-13 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră,...

Polițiștii constănțeni au descoperit 84 de pasageri într-un autobuz clasificat pentru 59 de locuri
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 13:04

AUDIO | Se fac investiții pentru modernizarea feroviară a Portului Constanța

România implementează proiecte majore pentru extinderea și modernizarea accesului feroviar în Portul Constanța. Acestea includ și realizarea...

AUDIO | Se fac investiții pentru modernizarea feroviară a Portului Constanța
Actualitate marți, 14 iulie 2026, 12:52

TULCEA: Vernisajul expoziției aniversare ”Magia cristalelor” va avea loc la Centrul Muzeal Eco-Turistic ”Delta Dunării”

Vineri, 17 iulie 2026, ora 15:00, la Centrul Muzeal Eco-Turistic ”Delta Dunării”, din strada 14 Noiembrie, nr. 1bis, vor avea loc trei...

TULCEA: Vernisajul expoziției aniversare ”Magia cristalelor” va avea loc la Centrul Muzeal Eco-Turistic ”Delta Dunării”