Ascultă Radio România Constanța Live

Ministrul Transporturilor: Podul de la Brăila se va deschide la final de 2022, împreună cu 10 kilometri din drumurile de legătură

Ministrul Transporturilor: Podul de la Brăila se va deschide la final de 2022, împreună cu 10 kilometri din drumurile de legătură

Publicat de , 27 august 2021, 09:56

Podul suspendat de la Brăila se va deschide la final de 2022, împreună cu 10 kilometri din drumurile de legătură, pe relaţia Brăila-DN22 Smârdan-Măcin, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„Alături de vicepremierul Dan Barna, am fost azi într-o vizită de lucru pe şantierul unuia dintre cele mai ample proiecte de infrastructură care se construiesc în România: Podul de la Brăila. Împreună cu E.S. domnul Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei, ţară alături de care sărbătorim în 2021 un secol de relaţii diplomatice, am luat pulsul ‘la cald’ al şantierului. Avem, pe de o parte, podul propriu-zis, a cărui construcţie avansează conform graficului, iar, pe de altă parte, drumurile de legătură de pe malurile Brăila şi Jijila, complet deblocate anul acesta, pe toată lungimea lor. Podul se va deschide la final de 2022, împreună cu 10 km din drumurile de legătură, pe relaţia Brăila-DN22 (Smârdan-Măcin)“, a scris ministrul, joi, pe pagina sa de Facebook.

Cătălin Drulă şi vicepremierul Dan Barna au efectuat joi o vizită de lucru la Podul de la Brăila.

În context, ministrul Transporturilor a menţionat că, în prezent, asocierea italo-niponă execută lucrări la blocurile de ancoraj şi montează firele pentru cablul principal. Acesta este construit cu metoda Air Spinning şi constă într-un număr mare de fire cu diametrul de 5,38 mm şi cu o lungime, în starea de referinţă, de aproximativ 2.135 m, care se întind între ancorajul Brăila şi ancorajul Jijila. La drumurile de legătură se fac decopertări şi se lucrează la terasamente, poduri şi podeţe.

De asemenea, ministrul a menţionat că sumele de bani investite pentru acest proiect dovedesc că este într-adevăr unul complex: de la începutul anului şi până acum, pentru Podul de la Brăila au fost absorbite fonduri europene în valoare de 466 de milioane de lei.

Podul suspendat va fi poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52, pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina).

Licitaţia pentru realizarea Podului suspendat peste Dunăre, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme – una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condiţiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuţie.

Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 kilometri, care vor face legătura cu podul.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

Lăţimea totală va fi 31 de metri şi va cuprinde patru benzi de circulaţie a câte 3,50 metri lăţime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lăţime fiecare, două acostamente de 1,50 metri lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele urmând să aibă 2,80 metri fiecare.

Sursa – Agerpres / Foto – facebook.com/Catalin Drula

AUDIO | Comuna Limanu va avea Organizație de Management al Destinației
Actualitate duminică, 11 mai 2025, 15:12

AUDIO | Comuna Limanu va avea Organizație de Management al Destinației

Comuna Limanu va avea o Organizație de Management al Destinației care se va ocupa de promovarea turistică a localităților Limanu, Hagieni, 2 Mai...

AUDIO | Comuna Limanu va avea Organizație de Management al Destinației
Papa Leon al XIV-lea, prima rugăciune „Regina Caeli” în faţa credincioşilor
Actualitate duminică, 11 mai 2025, 14:05

Papa Leon al XIV-lea, prima rugăciune „Regina Caeli” în faţa credincioşilor

Papa Leon al XIV-lea, a rostit, duminică, prima sa cuvântare în calitate de Suveran Pontif, în fața a 100.000 de credincioși prezenți în...

Papa Leon al XIV-lea, prima rugăciune „Regina Caeli” în faţa credincioşilor
TULCEA: Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, la început de septembrie
Actualitate duminică, 11 mai 2025, 12:31

TULCEA: Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, la început de septembrie

Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, a anunţat, oficial, data desfăşurării ediţiei din 2025 a Festivalului Borşului Lipovenesc de Jurilovca....

TULCEA: Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, la început de septembrie
11 mai, Ziua Națională a Portului Tradiţional din România
Actualitate duminică, 11 mai 2025, 12:05

11 mai, Ziua Națională a Portului Tradiţional din România

Astăzi, este  Ziua Națională a Portului Tradițional din România, o sărbătoare dedicată uneia dintre cele mai autentice și profunde expresii...

11 mai, Ziua Națională a Portului Tradiţional din România
Actualitate duminică, 11 mai 2025, 11:33

AUDIO | Constănțenii, extrem de interesați de noua Carte Electronică de Identitate

Disponibilă doar de câteva zile la Constanța, Cartea Electronică de Identitate se bucură de un interes mare din partea locuitorilor...

AUDIO | Constănțenii, extrem de interesați de noua Carte Electronică de Identitate
Actualitate duminică, 11 mai 2025, 10:40

CERNAVODĂ: Reactorul 2 al Centralei Nucleare, oprit pentru lucrări programate

De astăzi, 11 mai, Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă intră în programul de oprire planificată, desincronizarea de la Sistemul...

CERNAVODĂ: Reactorul 2 al Centralei Nucleare, oprit pentru lucrări programate
Actualitate duminică, 11 mai 2025, 10:24

Vladimir Putin propune „negocieri directe” cu Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus, duminică, negocieri „directe” şi  „fără condiţii prealabile” între Rusia şi Ucraina pe 15...

Vladimir Putin propune „negocieri directe” cu Ucraina
Actualitate duminică, 11 mai 2025, 09:43

INSP: Peste 350 de cazuri de tuse convulsivă şi 2 decese, de la începutul lui 2025

Institutul Național de Sănătate Publică raportează peste 350 de cazuri de tuse convulsivă şi 2 decese în primele patru luni ale anului 2025,...

INSP: Peste 350 de cazuri de tuse convulsivă şi 2 decese, de la începutul lui 2025