Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Cinemateca de artă invită publicul să se implice în proiectul ”Adoptă o pictură!”

TULCEA: Cinemateca de artă invită publicul să se implice în proiectul ”Adoptă o pictură!”

Publicat de Doina Sirbu, 6 august 2021, 09:41

Casa Avramide din oraşul Tulcea va găzdui sâmbătă, 7 august, începând cu ora 20,30, o nouă proiecţie în cadrul Cinematecii de artă, spectatorii urmând să contribuie la restaurarea lucrării „Peisaj din Sulina”, de Marius Bunescu, una din cele 12 lucrări incluse în proiectul „Adoptă o pictură!”.

Cinemateca de artă a început anul trecut cu proiecţia filmului „Despre trup şi suflet”, de Ildiko Enyedy, însă evenimentul nu a fost urmat de altele, din cauza pandemiei de COVID-19.

„Sâmbătă, vom vedea filmul ‘Amanda’, de Mikhael Hers. Acest film şi această relansare va fi susţinută de un tulcean,Victor Moruzov, critic de film şi jurnalist, scrie la cele mai bune reviste culturale din România. El studiază filmul în Paris şi l-am prins aici între două festivaluri de vară şi este gata să vorbească despre film”, a declarat, pentru AGERPRES, Laura Guţu, muzeografa Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM), iniţiatoarea proiectului Cinemateca de artă.

La fel ca anul trecut, accesul la proiecţie se va face în baza unei donaţii minime de 5 lei, însă de data aceasta donaţia va fi destinată restaurării unei lucrări semnate de Marius Bunescu, restaurare care va avea loc în cadrul proiectului „Adoptă o pictură!”.

„Ne-am gândit ca de data aceasta să strângem de la marele public donaţii pentru restaurarea lucrării ‘Peisaj din Sulina’. Este reprezentativă pentru zonă. Poate vin şi vizitatori care nu sunt tulceni şi prind un pic din atmosfera oraşului. Restaurarea acestei lucrări ajunge la peste 4.700 de lei”, a mai spus muzeografa Laura Guţu.

Pentru a strânge banii necesari restaurării lucrării, Cinemateca de artă şi-a propus să prezinte săptămânal publicului tulcean câte o peliculă.

În proiectul „Adoptă o pictură!” din acest an sunt înscrise încă 11 lucrări aflate în patrimoniul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale care, din diferite motive, au ajuns într-un stadiu avansat de degradare.

Proiectul Cinemateca de artă este realizat de ICEM, firma de distribuţie de film Bad Unicorn şi Asociaţia de Dezvoltare Regională Aegyssus (ADRA).

De altfel, ADRA a început în anul 2016 campania „Adoptă o pictură!” care şi-a propus să salveze lucrări de patrimoniu degradate din cauza condiţiilor de expunere şi depozitare improprii.

Cea de-a doua ediţie a evenimentului a primit sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, iar în anul 2019 proiectul a obţinut premiul al II-lea la Gala Societăţii Civile organizată în Bucureşti.

Spre deosebire de ediţiile anterioare, cea din acest an şi-a propus să se adreseze tuturor tulcenilor care sunt dispuşi să contribuie la conservarea patrimoniului cultural, iar pe eticheta ataşată tabloului salvat pe care scria până acum numele donatorului, de data aceasta va scrie „comunitatea tulceană”.

„De obicei proiectul se adresa sponsorilor care doreau să ofere bani pentru una sau mai multe picturi. Ne-am gândit că implicarea comunităţii este esenţială. Dacă nu există o comunitate care să ştie de aceste lucrări, care să simtă că s-a implicat în viaţa muzeului cumva, muzeul va rămâne un depozit pentru tulceni cel puţin”, a menţionat muzeografa Laura Guţu.

În cele două ediţii de până acum ale proiectului, pentru cele 24 de lucrări restaurate, s-au primit donaţii de aproape 100.000 de lei, iar pentru cele 12 lucrări aflate într-un stadiu avansat de degradare pentru care se face colectă publică anul acesta este nevoie de circa 50.000 de lei.

Lucrările fac parte din categoriile Tezaur şi Fond ale Muzeului de Artă din Tulcea.

Sursă – AGERPRES

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:01

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă

Polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au organizat, în perioada 25 – 26 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pe linia prevenirii...

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă