Ascultă Radio România Constanța Live

20 iulie – Ziua Mondială a Şahului (ONU)

20 iulie – Ziua Mondială a Şahului (ONU)

Publicat de Doina Sirbu, 20 iulie 2021, 07:55

În ziua de 20 iulie este celebrată, anual, Ziua Mondială a şahului. Adunarea generală a ONU a adoptat, la 13 decembrie 2019, rezoluţia prin care a decretat data de 20 iulie „Ziua Mondială a Şahului”. Rezoluţia a fost propusă de mai multe ţări, între care Armenia, Rusia, Bangladesh, India, China, Camerun, Cuba şi Liban.

Conform Rezoluţiei 74/22, şahul permite „consolidarea educaţiei, a egalităţii de gen şi promovarea femeilor şi fetelor, precum şi cea a incluziunii, a toleranţei, înţelegerii şi respectului reciproc”, arată un.org. ONU „invită toate statele membre, organisme ale Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale şi regionale, sectorul privat şi societatea civilă, inclusiv ONG-uri, persoane fizice… să sărbătorească Ziua Mondială a Şahului”, se arată în textul rezoluţiei.

Ziua Mondială a Şahului a fost marcată la 20 iulie încă din 1966, fiind instituită de Federaţia Internaţională a Jocului de Şah (FIDE), la propunerea UNESCO, potrivit https://www.fide.com. Data de 20 iulie reprezintă ziua în care FIDE a luat fiinţă, în anul 1924.

Cu prilejul zilei de 20 iulie, jucători de şah, oficiali ONU şi guvernamentali, reprezentanţi ai mediului academic şi ai societăţii civile îşi dau întâlnire pentru a juca şah, dar şi pentru a discuta despre viitorul acestui joc şi despre cum îi poate ajuta pe oameni să-şi dezvolte gândirea analitică, atenţia şi creativitatea.

Potrivit ONU, pandemia de COVID-19 a dus la o dublare a interesului pentru şah, potrivit un.org. Partidele disputate online au devenit nu doar o modalitate plăcută şi utilă de petrecere a timpului liber, dar şi de a cunoaşte oameni din întreaga lume.

La primul congres al FIDE, desfăşurat în 1914 la Paris, printre delegaţii care au aprobat constituirea acestui for internaţional s-a aflat şi tânărul român Ion Gudju, pe atunci proaspăt locotenent, doctorand în chimie la Sorbona şi maestru de şah entuziast. Cu ocazia aniversării semicentenarului FIDE, în anul 1954, Ion Gudju a fost declarat „decan fondator” al FIDE, România numărându-se astfel printre ţările fondatoare ale Federaţiei Internaţionale a Jocului de Şah.

În România, Campionatul Naţional de Şah a debutat în anul 1926, la Sibiu. Primele trei ediţii au fost dominate de Alexandru Tyroler (1891-1973), pentru ca în 1930 titlul de campion naţional să îi revină lui Janos Balogh. Competiţia s-a ţinut cu regularitate, anual, de abia începând cu 1946. Campionatul Naţional de Şah destinat femeilor a debutat în 1936, la Bucureşti, cu victoria Rodicăi Manolescu.

Cel mai bine clasat jucător român în topul FIDE este Constantin Lupulescu, al cărui rating este 2659. Acesta este urmat de Bogdan-Daniel Deac, cu un rating de 2639 şi de Mircea-Emilian Pârligras, cu ratingul de 2591, arată ratings.fide.com.

În perioada 5-14 iunie 2021, a avut loc, la Bucureşti, turneul de şah Superbet Chess Classic Romania 2021, prima etapă a circuitului Grand Chess Tour 2021. Competiţia a fost deschisă de marele maestru şi multiplu campion mondial Garry Kasparov. Jucătorul azer Şahriar Mamediarov a fost câştigătorul turneului, şahiştii români Bogdan Daniel Deac şi Constantin Lupulescu clasându-se pe locurile 7, respectiv 9, în clasamentul final.

Şahul, considerat şi „sportul minţii”, poate fi definit ca fiind o competiţie între alb şi negru, care se bat utilizând strategii şi făcând apel la iniţiativă. E un ”război” pe 64 de pătrate cu 32 piese (16 negre şi 16 albe), unde cel mai abil strateg dintre cei doi adversari învinge. Scopul este imobilizarea regelui, cea mai importantă piesă a adversarului.

Şahul este unul dintre cele mai vechi jocuri inventate. Descoperirile arheologice, printre care se numără piese de şah din piatră sau fildeş, precum şi diverse picturi murale atestă prezenţa jocului de şah încă din antichitate, potrivit sahclubmihailmarin.ro.

Primul joc cu reguli asemănătoare şahului a fost jocul indian chaturanga, apărut în jurul anului 570 e.n. Acesta se desfăşura între patru adversari, având piese asemănătoare şahului, dar dispuse diferit.

După 590 e.n, şahul a pătruns în Persia, sub denumirea de şatrandj. Sub această formă a ajuns şi în Europa, fiind răspândit de popoarele arabe din nordul Africii. De-a lungul istoriei sale, şahul a continuat să se dezvolte, fiind stabilite şi îmbunătăţite principii de tactică şi strategie, teorii despre deschideri şi finaluri, precum şi diferite stiluri de joc.

Potrivit ONU, aproximativ 70% din populaţia adultă din ţări precum SUA, Marea Britanie, Germania, Rusia şi India a jucat şah cel puţin o dată în viaţă. Un număr de 605 milioane de adulţi practică şahul în mod constant, arată un.org.

Sursă – AGERPRES / Foto – unsplash.com

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:01

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă

Polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au organizat, în perioada 25 – 26 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pe linia prevenirii...

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă