Ascultă Radio România Constanța Live

Simona Halep este la două puncte de ieşirea din top 10

Simona Halep este la două puncte de ieşirea din top 10

Publicat de Catalin Donose, 19 iulie 2021, 10:01

Simona Halep a coborât o poziţie faţă de săptămâna trecută şi ocupă locul 10 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste (WTA), dat publicităţii luni, în care se află la doar două puncte de locul 11.

Halep are nu mai puţin de 371 de săptămâni consecutive în top 10 mondial, fiind pe locul opt într-o ierarhie all-time WTA.

Simona Halep a ratat două turnee consecutive de Mare Şlem (Roland Garros, Wimbledon), ea pierzând multe puncte după ce nu a putut să îşi apere titlurile la All England Club şi Praga.

Pe 12 mai, Halep (29 ani) a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc, din cauza unei accidentări la gambă.

Toate celelalte românce din top 100 au coborât în clasament faţă de săptămâna trecută: Sorana Cîrstea a pierdut două poziţii şi e pe 39, Patricia Ţig a coborât 9 locuri, fiind pe 74, Irina Begu a coborât 10 locuri, ajungând pe 81, iar Ana Bogdan a ieşit din top 100, fiind acum pe 101.

Mihaela Buzărnescu, singura reprezentantă a ţării noastre în proba de simplu la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a coborât şase locuri şi este pe 168.

La dublu, Raluca Olaru se menţine pe 40, iar Monica Niculescu a coborât un loc şi e pe 58. Ambele vor participa la JO 2020 în proba de dublu. Mihaela Buzărnescu, jucătoare care a câştigat în weekend titlul la Budapesta, a reuşit un salt de 62 de locuri, până pe 135.

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Ashleigh Barty (Australia) 9.635 puncte

2 (2). Naomi Osaka (Japonia) 7.336

3 (3). Arina Sabalenka (Belarus) 6.965

4 (4). Sofia Kenin (SUA) 5.640

5 (5). Bianca Andreescu (Canada) 5.331

6 (6). Elina Svitolina (Ucraina) 5.125

7 (7). Karolina Pliskova (Cehia) 4.975

8 (8). Iga Swiatek (Polonia) 4.695

9 (10). Garbine Muguruza (Spania) 4.165

10 (9). Simona Halep 4.115

……………………………………

39 (37). Sorana Cîrstea 1.734

74 (65). Patricia Maria Ţig 1.096

81 (71). Irina-Camelia Begu 1.017

101 (98). Ana Bogdan 820

116 (119). Irina Bara 722

137 (133). Elena-Gabriela Ruse 604

159 (153). Jaqueline Cristian 497

168 (162). Mihaela Buzărnescu 452

211 (208). Gabriela Talabă 338

212 (210). Monica Niculescu 336

251 (248). Irina Fetecău 277

265 (252). Alexandra Cadanţu 265

268 (264). Laura Ioana Paar 257

Clasamentul WTA la dublu

1 (1). Elise Mertens (Belgia) 9.375 puncte

2 (2). Barbora Krejcikova 8.185

3 (3). Katerina Siniakova (Cehia) 8.160

4 (4). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 7.995

5 (5). Kristina Mladenovic (Franţa) 7.668

6 (6). Arina Sabalenka (Belarus) 7.595

7 (7). Timea Babos (Ungaria) 7.450

8 (8). Barbora Strycova (Cehia) 5.980

9 (9). Nicole Melichar (SUA) 5.755

10 (10). Shuko Aoyama (Japonia) 5.730

……………………………………………………..

40 (40). Raluca Olaru 2490

58 (57). Monica Niculescu 1.870

78 (72). Irina-Camelia Begu 1.346

102 (96). Andreea Mitu 1.054

135 (197). Mihaela Buzărnescu 739

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 20:01

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil

UPDATE 1 Reprezentanții ISU Dobrogea informează că un scurtcircuit electric este cauza probabilă de producere a incendiului. UPDATE Incendiul a...

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
politia masina ilustrativ
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 19:31

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei

Astăzi, în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe...

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei
CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 18:02

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate

De luni, 9 februarie, liniile 51 și 51B vor fi comasate. Astfel, de luni până vineri, de la ora 5.15 și până la ora 09.05, respectiv de la ora...

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 17:57

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie

În perioada 9 – 15 februarie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 11.02.2026, ORA...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:31

DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a lansat recent, agentul AI, dedicat mediului de afaceri: Crina de la CCINA....

DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:23

Conducerea SANITAS Constanța, preluată de Cristina Rădulescu

Cristina Rădulescu preia conducerea SANITAS Constanța. Decizia a fost adoptată, astăzi, cu unanimitate de voturi de Consiliul Județean SANITAS,...

Conducerea SANITAS Constanța, preluată de Cristina Rădulescu
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:08

IPJ Tulcea susține proiectul național ,,Scoate violența școlară din anonimat”

Creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, în raport cu diverse forme de manifestare a infracționalității, reprezintă o prioritate...

IPJ Tulcea susține proiectul național ,,Scoate violența școlară din anonimat”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:01

Atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul Haralambie”, organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează miercuri, 11 februarie, de la ora 13.00, un atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul...

Atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul Haralambie”, organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța