Călin Hanțiu: Dansul ar trebui să existe în viața oamenilor pentru că aduce o stare de bine,alungă stresul cotidian și ne îmbunătățește viața

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 iulie 2021, 11:31

Călin Hanțiu împlinește pe 16 iulie 64 de ani. Patru decenii și jumătate le-a petrecut dansând pe scenă sau inițiind tineri talentați în tainele baletului. Maestrul ne îndeamnă să avem un stil de viață activ, iar dansul să nu lipsească din viețile noastre pentru că are beneficii multiple.

Domnule Călin Hanțiu, cum a început povestea dumneavoastră de dragoste cu dansul?

Călin Hanțiu: Simplu a început. Eram foarte pasionat de dans încă din copilărie și o verișoară a mamei mele care lucra la liceul de coregrafie de la Cluj i-a sugerat mamei să mă aducă acolo dacă tot îmi place să dansez.Eram subțirel. M-am dus, am dat examen. Din 100 de candidați m-am numărat printre cei aleși și așa a început povestea baletului pentru mine. S-a lipit foarte simplu de mine viața dansului pentru că în general eram un copil responsabil. Chiar dacă nu eram foarte cuminte, făceam toate lucrurile cu responsabilitate.

Cât de lung a fost drumul până la a deveni un bun balerin, un maestru de balet?

Călin Hanțiu: Normal, aș spune eu. Nu s-a întâmplat nimic spectaculos. La liceu am fost un elev competent, am terminat în generația anului 1976 la Cluj, m-am angajat la Operă în Cluj pentru 3 ani, am făcut armata la Casa Armatei ca dansator și aranjor de culise. Iar din dorința de a vedea lumea am ajuns la Constanța, unde au fost niște schimbări plăcute.

Ce înseamnă Constanța pentru dumneavoastră?

Călin Hanțiu: Admir istoria orașului,îmi iubesc și admir prietenii pe care mi i-am făcut aici: Aurel Manolache care a fost un director extraordinar, Oleg Danovski- un maestru important pentru progresul vieții mele artistice și a celorlalți colegi. Eram toți tineri și aveam ”cuibul nostru”, adică teatrul nostru și munca noastră. Am avut, da, ”bucuriile Constanței”.

Care ar fi acele ”bucurii ale Constanței”, cum le-ați numit?

Călin Hanțiu: Istoria în primul rând. Mie îmi place foarte mult istoria prin care a trecut acest județ și tradiția de acolo. Păcat că nu s-a făcut o legătură între dezvoltarea aceasta economică și arta veche greacă, romană și a oamenilor noștri care s-au perindat pe-aici.

Dar experiențele profesionale din Occident, pe care le-ați avut înainte de 1989, și-au pus amprenta asupra destinului dumneavoastră artistic?

Călin Hanțiu: Tot ceea ce am reușit să văd sau să trăiesc s-a atașat foarte repede de mine. Dar nu am avut niciodată plăcerea de a rămâne în Occident. Nu mi-a plăcut capitalismul niciodată, dar acum am dat peste el ca într-o vâltoare. Așa îi spun de multe ori. Parcă e vâltoarea aceea când te duci să speli covoare la țară, la Maramureș sau prin Oltenia sau mai știu eu pe unde.E o vâltoare care n-a dus la succesul dezvoltării istorice teatrale, pe care a început-o Purcărete în urmă cu mulți ani(în anii 1960-1970). Și nu s-a făcut un eșantion artistic de calitate al sălilor de spectacol. Asta e o mare durere.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră să dansați pe marile scene ale lumii?

Călin Hanțiu: Pentru mine a fost o plăcere. M-am bucurat, am plâns, m-am distrat. Am trăit cum poate trăi cineva cu adevărat chiar și pe scenă. Rolurile care au fost foarte diverse m-au dus în situații de creație universală. Adică am trăit ”europeana” mai bine spus, că stilul chinezesc nu l-am trăit.Cu toate că fiind în China, într-un turneu, am văzut câteva spectacole de-ale lor de dans folcloric. Însă folclorul lor pare un dans contemporan de-al nostru. Este excepțional și chiar mă întrebam de ce se chinuiesc ei să facă balet.

Ați fost și sunteți și profesor. Ce înseamnă pentru un profesor ca elevii săi să ajungă la un nivel ridicat din punct de vedere al valorii?

Călin Hanțiu: Da, este o foarte mare realizare pentru că am reușit să îi aduc la un nivel la care au înțeles ce înseamnă baletul și chiar s-au atașat. De exemplu la Bacău am predat un an și am avut o generație de copii(3 clase) care au fost foarte atrași. Apoi au fost foarte supărați pentru că eu am prins un contract în Serbia și nu puteam să nu-l onorez din punct de vedere profesional, la Novi Sad și la Belgrad. Mi-au spus unii copii că s-au lăsat de balet pentru că am plecat eu și acest lucru m-a întristat. Am predat și la Constanța, dar din cauza unor ’’aranjamente de culise’’ a trebuit să renunț. Iar acum mai am ocazia să mai fac niște ore cu câțiva elevi. Mai puțini, e-devărat, pentru că nu îmi mai doresc să fiu la mâna cuiva.

Când eram eu copil, baletul începea cam prin clasa a IV-a. Cum este baletul în prezent? Câte școli vocaționale avem în România?

Călin Hanțiu: Eu zic că sunt poate chiar prea multe. Bine, este avantajul părinților că nu mai trebuie să facă drumuri cu copiii la București sau la Cluj. Acum sunt Iașiul, Bacăul, Timișoara. Este păcat că nu au burse serioase cei care practică baletul,așa cum aveam noi pe vremuri. Statutul de balerin în România este unul dizlocat ca să spun așa și nu prea sunt susținuți balerinii de către ministerul de resort.

Să vorbim puțin și despre dansul amator. Le place românilor să danseze, să se miște în general?

Călin Hanțiu: Dacă a venit acum capitalismul acesta peste noi, hai să îi spunem democrație, se vede că și la capitolul sport, mișcare, stăm foarte prost.Dansul ar trebui să existe în viața oamenilor pentru că le aduce o stare de bine, le aduce o altă relație, alte cunoștințe. Te scoate din situația de stres cotidian. Dansul trecuie să fie o formă de hobby. Îți îmbunătățește viața. E mare lucru să ai această șansă. Dar acum la noi lumea este foarte instabilă datorită dorințelor de a crește economic și de a face bani. Oamenii se mulțumesc să meargă la sălile de sport, săli care după părerea mea au o eficiență, dar nu este o eficiență liberă precum este cea a dansului. Eu am început acum 10-15 ani să fac teatru-dans cu oameni mai maturi și cu tineri și a mers foarte frumos. Dar ei au plecat din oraș și eu am pierdut linia. Iar acum nu mai am starea de a mă regrupa și de a încerca să readuc acest fenomen în actualitate. Dar mă ocup de copii și ei îmi aduc o mare bucurie, o stare de perpetuare a nivelului profesional.

Ce planuri aveți?

Călin Hanțiu: Păi ultimul plan a fost că am montat la Novi Sad ’’La file mal gardee’’ și am avut un succes foarte mare. Și din septembrie vor să mă invite din nou pentru a remnonta un spectacol pe care l-am propus.

Dacă ar fi să o luați de la capăt, ați alege tot baletul?

Călin Hanțiu: Da! Însă și aici trebuie să ai oameni care să cunoască linia care să te trimită. Eu am avut ghinionul ca profesorii din acea perioadă să aibă niște carențe pe care nu și le-au dezvoltat. Nu au vrut, că și ardelenii sunt cam încăpățânați, credem că noi le știm pe toate. Ei, nu e chiar așa.De exemplu la Novi Sad am schimbat în totalitate gânduri de sărituri, de accente. Și s-au bucurat foarte mult. Am încercat dintotdeauna să nu se chinuiască, să aibă plăcarea de a dansa și să nu se accidenteze. Trebuie totul explicat foarte bine, șansă pe care eu nu am avut-o.

Să terminăm interviul într-o notă frumoasă, nostalgic. Ce amintiri v-au rămas cel mai aproape de suflet, dintr-o viață dedicate scenei peste 4 decenii?

Călin Hanțiu: Ei, am avut multe! Cea mai mare satisfacție ca rol a fost ’’Spartacus’’, iar în viața personală-bucuria de a avea două fete.Am avut și bucuria de a trăi momente unice cu ai mei colegi, pe aceea că am fost singurul balerin care a condus pentru o perioadă de 2-3 luni și baletul de la ’’Liric ’’ și baletul de la ’’Oleg Danovski ’’și am avut puterea să îi reunific în anul 2004. Am avut o viață împlinită, frumoasă, iar eu sunt mulțumit de ceea ce s-a întâmplat.Sigur, mai există întrebări din când în când, dar sunt trecătoare.

Realizator – Larisa Calistru