Ascultă Radio România Constanța Live

Agenţia ARSVOM va fi desființată. Cine va prelua atribuțiile

Agenţia ARSVOM va fi desființată. Cine va prelua atribuțiile

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 iulie 2021, 12:51

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat duminică, la Timişoara, că Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) va fi desfiinţată, atribuţiile acesteia urmând să fie preluate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), menţionând că şi-a exprimat acordul în acest sens şi premierul Florin Cîţu.

Drulă a salutat recenta acţiune a procurorilor în cazul ARSVOM şi a subliniat că la respectiva instituţie s-a derulat un control pornit la cererea sa.

„În martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ARSVOM nu a prea putut ieşi din port pentru că era vreme rea, iar barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vreme rea. Am trimis un corp de control acolo, control încheiat, care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziţii. Anunţ că această agenţie va fi desfiinţată, am discutat şi cu premierul României şi şi-a dat acordul, iar atribuţiile sale vor fi preluate de IGSU, pentru că, de fapt, nici nu-şi prea avea rostul, iar prin felul în care au acţionat – şi vedem şi aceste acuzaţii, este un dosar în curs care va trebui finalizat – arată că sunt suspiciuni mari de integritate, de competenţă grave şi vom desfiinţa această agenţie”, a explicat Cătălin Drulă într-o conferinţă de presă.

Ministrul Transporturilor a adăugat că a trimis corpul de control şi la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Portul Galaţi sau Autoritatea Navală Română, pentru că şi acolo sunt suspiciuni.

„Acolo am luat deja măsuri de schimbare a conducerilor, am adus profesionişti la fel ca la Portul Constanţa, în consiliile de administraţie. Este un proces amplu de numire a profesioniştilor, de organizare de proceduri pentru mandate stabile pe patru ani, ca să nu mai stea la mâna politicului şi face parte din efortul de profesionalizare pe care îl facem”, a detaliat Cătălin Drulă.

Directorul ARSVOM, Daniel Manole, a fost revocat din funcţie, joi, după ce a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Sursa – Agerpres

Cutremur de 4,4 grade, marți dimineața, în zona seismică Vrancea
Actualitate marți, 25 august 2026, 07:41

Cutremur de 4,4 grade, marți dimineața, în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade s-a produs, în această dimineață, în județul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a fost...

Cutremur de 4,4 grade, marți dimineața, în zona seismică Vrancea
TULCEA: Ținte aeriene detectate în proximitatea frontierei și mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate marți, 25 august 2026, 05:57

TULCEA: Ținte aeriene detectate în proximitatea frontierei și mesaj RO-Alert pentru nordul județului

Luni, 24 august, ora 22.37, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat două ținte aeriene la 25 de km NV de...

TULCEA: Ținte aeriene detectate în proximitatea frontierei și mesaj RO-Alert pentru nordul județului
bec, lumina, curent - foto - unsplash
Actualitate luni, 24 august 2026, 17:49

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” are loc de miercuri până vineri, în Piațeta Perla
Actualitate luni, 24 august 2026, 17:41

Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” are loc de miercuri până vineri, în Piațeta Perla

După succesul Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia”, Piațeta Perla din stațiunea Mamaia devine, în perioada 26–28 august,...

Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” are loc de miercuri până vineri, în Piațeta Perla
Actualitate luni, 24 august 2026, 17:30

Spectacolul „O insulă”, din cadrul SEAS 2026, va avea loc la Teatrul de Vară Soveja

Teatrul de Stat Constanța prezintă joi, 27 august, de la ora 21:00, la Teatrul de Vară Soveja, în cadrul SEAS 2026 – Stagiunea Estivală a...

Spectacolul „O insulă”, din cadrul SEAS 2026, va avea loc la Teatrul de Vară Soveja
Actualitate luni, 24 august 2026, 17:25

AUDIO | Volumul “Marea care vindecă”, semnat de jurnalista Aurelia Lăpușan și de dr. Anca Elena Ștefan a fost lansat zilele trecute, la Constanța

Volumul “Marea care vindecă”, semnat de jurnalista Aurelia Lăpușan și de dr. Anca Elena Ștefan a fost lansat zilele trecute, la Constanța,...

AUDIO | Volumul “Marea care vindecă”, semnat de jurnalista Aurelia Lăpușan și de dr. Anca Elena Ștefan a fost lansat zilele trecute, la Constanța
Actualitate luni, 24 august 2026, 17:14

MEDGIDIA: 30 septembrie 2026, al doilea termen de plată a impozitelor și taxelor locale

Primăria Municipiului Medgidia, prin Serviciul Impozite, Taxe Locale și Executare Silită, aduce la cunoștința persoanelor fizice și juridice...

MEDGIDIA: 30 septembrie 2026, al doilea termen de plată a impozitelor și taxelor locale
Actualitate luni, 24 august 2026, 17:09

Gala Tânărului Actor începe la Teatrul de Stat Constanța

Gala Tânărului Actor, program permanent al UNITER, se va desfășura în perioada 27-30 august începând cu ora 18:00, la Teatrul de Stat...

Gala Tânărului Actor începe la Teatrul de Stat Constanța