Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: 20 de persoane, trimise în judecată în dosarul privind comercializarea a 30 tone de peşte impropriu consumului uman

CONSTANȚA: 20 de persoane, trimise în judecată în dosarul privind comercializarea a 30 tone de peşte impropriu consumului uman

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 iunie 2021, 10:46

Un număr de 20 de persoane, care făceau parte dintr-un grup infracţional organizat, au fost trimise în judecată în dosarul referitor mai multe fapte penale efectuate în 2018-2019 cu peste 30 de tone de peşte impropriu consumului uman, pescuit în Italia, Spania şi Franţa şi care ar fi urmat să fie vândut în România, a informat IGPR.

Cele aproximativ 30 de tone de peşte impropriu consumului uman, în valoare de 600.000 de lei, au fost confiscate şi distruse cu sprijinul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

‘La data de 25 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au finalizat cercetările într-o cauză penală, 20 de persoane fiind trimise în judecată. Acestea sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, comercializarea de produse alterate, deţinerea şi transportul sau comercializarea de peşte fără documente legale’, se arată într-un comunicat de presă transmis de Poliţia Română.

Conform sursei citate, în rechizitoriul întocmit de procuror, s-a reţinut că, în perioada 2018 – 2019, gruparea, formată din cetăţeni români, francezi, italieni şi maghiari, ar fi creat un mecanism infracţional pentru procurarea ilegală a peştelui, din afara ţării, transportul acestuia şi, ulterior, comercializarea lui în România. Ea acţiona pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcţie de obiectul de activitate (pescuit ilegal/achiziţie/transport/comercializare peşte etc).

Produsele piscicole ar fi fost obţinute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei şi Franţei, unde pescuitul era interzis, peştele din acele zone fiind impropriu consumului uman.

Ulterior, cantitatea de peşte rezultată în urma pescuitului ilegal ar fi fost depozitată şi transportată, fără documente legale şi fără autorizaţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aşa cum impune legislaţia europeană şi română în domeniu.

Aducerea în România a peştelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziţii intracomunitare, prin intermediul unor societăţi româneşti cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înfiinţate pentru a servi activităţii infracţionale.

Conform IGPR, la data de 14 mai 2019, poliţiştii români şi cei din ţările vizate au pus în aplicare 169 de mandate de percheziţie domiciliară.

În România, au fost desfăşurate 115 percheziţii (în Bucureşti şi judeţele Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Tulcea, Prahova, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu şi Maramureş), la care au participat şi reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale din Spania.

Alte 26 de percheziţii au fost efectuate în Italia, 9 în Spania, 9 în Franţa şi 10 în Ungaria, la care au participat şi poliţişti români.

În cauză, s-au dispus măsuri asigurătorii faţă de membrii grupului, în valoare de aproximativ 500.000 de euro.

Documentarea activităţii infracţionale s-a desfăşurat de către poliţişti ai Direcţiei de Ordine Publică, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Sursa – Agerpres

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării