Ascultă Radio România Constanța Live

Parlamentul a votat revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Renate Weber

Parlamentul a votat revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Renate Weber

Publicat de Doina Sirbu, 16 iunie 2021, 15:41

Deputaţii şi senatorii au votat, miercuri, proiectul de hotărâre privind revocarea Renatei Weber de la conducerea instituţiei Avocatul Poporului.

S-au înregistrat 247 de voturi „pentru”, 32 ‘împotrivă’, iar un parlamentar nu a votat.

În timpul dezbaterilor, deputatul PNL Ioan Cupşa a susţinut că Avocatul Poporului, Renate Weber, a încălcat grav legea şi Constituţia, menţionând că aceasta nu şi-a îndeplinit mai multe obligaţii legale.

„Vă cer să nu uităm că Avocatul este al poporului, nu al celor care îl numesc. Actualul Avocat al Poporului a încălcat prevederile Legii 35 din 1997, nu şi-a îndeplinit mai multe din obligaţiile legale care erau reglementare prin această lege. A încălcat, astfel, prevederile constituţionale, mai precis articolul 59, alineatul 1 din Constituţie”, a declarat deputatul Ioan Cupşa, menţionând că Avocatul Poporului ar trebui să-şi desfăşoare activitatea în limitele legii.

El le-a cerut parlamentarilor să voteze pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, menţionând că a încălcat cu bună ştiinţă Convenţia împotriva torturii.

Deputatul USR Andrei Lupu a acuzat-o pe Renate Weber că „nu a ştiut decât să-i servească pe cei care au numit-o”, deşi a demonstrat de-a lungul carierei sale că este un om competent.

„M-aş fi bucurat să o vedem pe doamna Weber astăzi dispusă să ne asculte, dar sunt sigur că de undeva ne priveşte foarte îngrijorată de funcţia ei. (…) Stimată doamnă Weber, încep prin a vă spune că sunt absolut convins că sunteţi un om competent şi care aţi demonstrat de-a lungul carierei şi a atribuţiilor pe care le-aţi avut că ştiţi să vă exercitaţi funcţia. În schimb, în ultima perioadă, aţi demonstrat o altă problemă majoră, şi anume că funcţia aţi ştiut să v-o exercitaţi în mod egoist, în interes propriu, în interesul celor care v-au numit în funcţia pe care aţi ocupat-o vremelnic. Dincolo de faptul că aţi avut diferite iniţiative, probabil că ceea ce este cel mai important este că n-aţi ştiut decât să îi serviţi pe cei care v-au numit”, a afirmat deputatul USR.

Pe de altă parte, senatorul PSD Robert Cazanciuc a declarat că Avocatul Poporului nu are nicio vină în cazul Caracal, caz invocat de parlamentarii Puterii, iar revocarea Renatei Weber este o decizie care vine contra interesului poporului.

„Revocarea Avocatului Poporului este o decizie care vine contra interesului poporului. Am văzut raportul Comisiilor juridice, uitaţi-vă puţin pe sesizare, sunt cel puţin trei lucruri care sunt de-a dreptul halucinante. În primul rând, este invocat incidentul de la Caracal (…). Nu Avocatul Poporului are o vină acolo şi această vină, dacă există undeva, ar trebui căutată pornind de la textul Constituţiei. Cred că autorii sesizării şi autori raportului Comisiilor juridice, pe care nu îi acuz de ignoranţă, dar vă rog să nu fiţi părtaşi la ilegalitate, confundă textele din Constituţie. Articolul 58 – Avocatul Poporului, mandat de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Suntem la capitolul drepturile şi libertăţile fundamentale. Această instituţie nu face parte din structura de stat, este chemată să apere drepturile şi libertăţile fundamentale”, a spus Cazanciuc în plenul reunit al Parlamentului.

Liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, a declarat că revocarea Avocatul Poporului reprezintă o „execuţie cu public” şi o operaţiune „de subjugare” a acestei instituţii de către factorul politic.

„Asistăm astăzi la execuţia cu public a Avocatului Poporului şi la o operaţiune concertată de subjugare a acestei instituţii de către factorul politic. Nu cred că poate să ne bănuiască cineva pe noi, AUR, de simpatii faţă de doamna Renate Weber, care altminteri s-a dovedit o campioană a corectitudinii politice ca flagel social şi politic, de-a lungul întregii cariere a domniei sale. Însă păcatul grav pe care l-a săvârşit doamna Weber este că nu v-a cântat în strună, că a îndrăznit să se opună măsurilor stupide, greşite, aberante pe care le-aţi luat pe timpul pandemiei şi să apere poporul român. Din acest motiv, dumneavoastră vreţi astăzi să îi luaţi capul. Nu sunteţi însă în stare nici măcar să mimaţi democraţia”, a afirmat Târziu în plenul reunit.

Senatorul Diana Şoşoacă a afirmat că Avocatul Poporului a fost singura instituţie din România care „a ţinut partea poporului român”.

Sursă – AGERPRES

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:01

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă

Polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au organizat, în perioada 25 – 26 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pe linia prevenirii...

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă