Ascultă Radio România Constanța Live

Universităţi din Europa îşi vor prezenta ofertele în Constanța

Universităţi din Europa îşi vor prezenta ofertele în Constanța

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 iunie 2021, 10:57

Universităţi din Europa îşi vor prezenta oferta educaţională în prima jumătate a lunii iunie în cadrul World Education Fair, care va fi organizat în Constanţa, Galaţi, Bucureşti, Timişoara şi Iaşi, informează un comunicat de presă al organizatorilor.

Primul târg are loc pe 10 iunie, la Constanţa, apoi va fi pe 11 iunie – la Galaţi, iar pe 12 iunie – la Bucureşti, la Hotel Garden Inn by Hilton, fiind organizat de consultantul educaţional IntegralEdu. Ediţiile World Education Fairs vor continua cu Iaşi – pe 13 iunie şi Timişoara – pe 14 iunie.

„Pentru anul în curs, procesul de înscriere la unele universităţi din străinătate este activ până la sfârşitul lunii iunie, iar tinerii interesaţi pot bifa până la 5 opţiuni, inclusiv aplicarea pentru burse internaţionale, dacă vorbim strict de Marea Britanie. Aici, toate cursurile au început să se organizeze în format fizic. Cu excepţia specializărilor de medicină, alături de universităţile Oxbridge (Oxford-Cambridge), care au locurile completate, înscrierile pentru alte domenii continuă până pe 30 iunie. Trebuie menţionat că la târgul de la Bucureşti, universităţile din Marea Britanie şi consultanţii educaţionali vor susţine prezentări legate de procedurile de admitere, dar şi de obţinerea vizelor şi burselor pentru UK. Un punct important este legat şi de împrumuturile de studiu care încă se pot obţine de la statul britanic în acest an”, a declarat Ana Maria Papp, business development manager IntergralEdu.

Potrivit sursei citate, la târgul World Education Fair (WEF) vor fi prezente universităţi importante din Olanda, în contextul în care taxele universitare oficiale din această ţară au fost reduse la un sfert, 542 de euro, pentru primul an – studii de licenţă.

Vor fi prezentate la târg universităţi europene din domeniul ospitalităţii, precum Ecole hoteliere de Lausanne, HTMi Hotel and Tourism Management Institute, HotelSchool the Hague, American Hotel Academy şi Swiss Education Group.

La eveniment vor fi prezenţi experţii educaţionali care vor ajuta cu toate informaţiile de care au nevoie tinerii din România, inclusiv despre universităţi care nu sunt prezente.

De asemenea, la târgul educaţional WEF vor fi reprezentate licee de top din Marea Britanie şi Elveţia, precum şi instituţii care organizează tabere educaţionale.

Potrivit surse citate, tinerii pot participa vara aceasta, în condiţii de „siguranţă”, la tabere recreative şi academice, individuale sau de grup, în destinaţii precum: Elveţia, Italia, Germania, Spania, Austria şi Malta.

Totodată, în această vară, se organizează tabere inclusiv în Marea Britanie iar „elevii români împreună cu alţi cursanţi proveniţi din ţările incluse pe „amber list” se pot bucura de un program activ pe durata celor 5 zile de izolare”.

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:57

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști

Urmare a cercetărilor în dosarul penal privind infracțiunea de tâlhărie calificată, comisă asupra a două persoane, de 57, respectiv 72 de...

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:47

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență....

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:39

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”

Vineri, 06.02, au început tragerile cu artilerie și rachete în cadrul exercițiului multinațional „Dynamic Front 26”. Conform MApN,...

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:08

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea informează că, în urma sesizării și a investigațiilor de laborator...

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 09:38

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”

La invitația Șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait și a comandantului (rectorului) Academiei Navale „Mircea cel...

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 20:01

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil

UPDATE 1 Reprezentanții ISU Dobrogea informează că un scurtcircuit electric este cauza probabilă de producere a incendiului. UPDATE Incendiul a...

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 19:31

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei

Astăzi, în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe...

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 18:02

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate

De luni, 9 februarie, liniile 51 și 51B vor fi comasate. Astfel, de luni până vineri, de la ora 5.15 și până la ora 09.05, respectiv de la ora...

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate