Ascultă Radio România Constanța Live

Primele două sectoare ale falezei Mangalia-Saturn vor fi gata până la 1 iulie

Primele două sectoare ale falezei Mangalia-Saturn vor fi gata până la 1 iulie

Publicat de , 7 iunie 2021, 16:39

Lucrările de reabilitare și modernizare pe două dintre cele patru sectoare ale falezei Mangalia-Saturn vor fi finalizate până la 1 iulie,  anunţă Primăria Municipiului Mangalia. 

Este vorba despre un proiect cu fonduri europene, demarat anul trecut. „Lucrările în teren se realizează pe o distanță de 2,5 km, împărțită în patru tronsoane de intervenție, astfel că noua zonă de promenadă a Mangaliei va deveni un punct de atracție turistică, în sudul litoralului. Intervențiile pe zona 4, cuprinsă între hotelurile Paradiso și Diana, cea mai complexă dintre sectoarele supuse reabilitării, sunt aproape de finalizare. Pe acest segment de faleză, s-a intervenit cu o arhitectură nouă, pentru optimizarea traficului pietonal. Lucrările au vizat montarea granitului pe zidul de gardă nou construit, pavarea întregii suprafețe, precum și montarea noilor stâlpi de iluminat ambiental. Tot pe acest tronson, este în curs de finalizare punctul de belvedere, prevăzut cu alei de acces, iluminat ambiental și alte dotări moderne și durabile în zona costieră“, se arată în comunicatul Primăriei Mangalia.

Concomitent, lucrările înaintează pe zona 3 din proiect, cuprinsă între hotelurile Diana și Atena. Ulterior, toată faleza Mangalia-Saturn va fi prevăzută cu mobilier urban nou, coșuri de gunoi pentru colectarea selectivă a gunoiului și toate dotările necesare unei astfel de investiții.

„Întrucât lucrările au fost sistate pe perioada sezonului rece, în prezent, lucrăm într-un ritm alert pentru a finaliza cele două zone de intervenție, până la sosirea turiștilor. Sperăm ca până la sfârșitul acestui an, să finalizăm întregul proiect și să oferim turiștilor și localnicilor o nouă zonă de promenadă asemănătoare vechii faleze a orașului – Aleea Teilor”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Foto – Primăria Mangalia

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:36

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie

Au fost dezbateri aprinse, în această după amiază, pe tema noului regulament al parcărilor, propus de Primăria Constanța. Modificările aduc...

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți