18 Mai 1944 – Deportarea tătarilor din Crimeea: Noaptea tragică a unui neam

Publicat de , 19 mai 2021, 11:52

Anul acesta se împlinesc 77 de ani de la cumplitul surghiun ordonat de dictatorul sovietic Stalin, asupra populaţiei tătare din Crimeea.

Cu această ocazie, subsecretarul de stat DRI, domnul Aledin Amet, a transmis câteva gânduri: „La data de 18 mai 1944, într-un spaţiu istoric deosebit, Peninsula Crimeea, s-a produs o tragedie, poate nu suficient de cunoscută, dar dureros de adevărată. Drama tătarilor crimeeni, dincolo de latura emoţională, presupune necesitatea redimensionării aspectelor unui trecut, de multe ori judecat superficial. Într-o singură noapte, aproximativ 400.000 de tătari au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele, urcaţi în vagoane, cu care, de obicei, se transportau animale, şi strămutaţi în zone nicidecum prietenoase, precum Siberia şi stepele îndepărtate. 400.000 de tătari au fost obligaţi să părăsească ţinuturile strămoşilor lor, singura lor vină fiind aceea că îşi conştientizau propria identitate. În jur de 230.000 de oameni au pierit pe drum, datorită condiţiilor insuportabile. Trecutul unui neam înseamnă adevăr şi respect. Prezentul lui confirmă trăinicia. O mare, imensă nedreptate a fost înfăptuită la 18 mai 1944. Au pierit oameni, pentru că aparţineau unui neam. Ceea ce nu piere, se numeşte aducere – aminte”.

 18 Mai 1944, Surghiunul tătarilor crimeeni

Drama tătarilor crimeeni a început în 11 mai 1944. Comitetul de Stat al Apărării din Uniunea Sovietică, întrunit sub preşedinţia lui Stalin, a decis deportarea în întregime a tătarilor în Asia Centrală. Sfârşitul războiului, mai precis primăvara anului 1944, devine un prilej de a acuza mai multe popoare de origine turcică de fraternizare cu nemţii şi de trădare, pentru a executa cel mai crud genocid: 18 mai 1944: data la care turcii din Crimeea au fost exilați din patria lor. Motivul exilului este că turcii din Crimeea au cooperat cu germanii. Dar când germanii au intrat în Crimeea, au găsit un document într-un dulap lăsat de sovietici că Stalin intenționa să-i expulzeze pe turcii din Crimeea în Kazahstan. Prin urmare, este foarte clar că decizia privind” exilul ” a fost făcută mai devreme.

La data de 18 mai 1944, din ordinul direct al lui Stalin, întreaga populaţie tătară a Crimeei, tineri, bătrâni, femei, copii, a fost acuzată de trădare şi a fost deportată în Asia Centrală, Urali şi Siberia de către autoritățile sovietice. Condiţiile au fost extrem de grele. Într-o singură noapte a fost adunată aproape întreaga populaţie tătară din peninsulă şi urcată în vagoane pentru transportul animalelor.

Supravieţuitorii au relatat cum deportarea s-a făcut în trenuri sigilate, într-un drum care a durat aproape două săptămâni fără oprire, s-a transformat într-un măcel. Încărcaţi de-a valma în vagoanele de tren, având voie cu o singură bocceluţă, tătarii au fost închişi şi trimişi în pusta din Uzbekistan. Drumul a durat aproape două săptămâni, timp în care oamenii n-au avut voie să coboare din vagoane decât o dată pe zi, în staţionări de care nu depăşeau jumătate de oră. La primele ore ale dimineţii, soldaţii intrau cu forţa în casele oamenilor şi îi scoteau. Femei şi copii cu miile au avut parte de  aceeași tragedie. La acele ore nepotrivite, cu frică, sub teroare, femeile erau cele care deschideau uşa. Soldaţii sovietici intrau cu forţa în casele oamenilor şi le spuneau acestora că este un ordin al Uniunii Sovietice, ca aceştia să îşi părăsească locuinţele. Timpul acordat era de 15 minute. Soldaţii Sovietici au descins în 25.561 de case şi i-au silit pe tătari sa plece. Ordinele erau precise, fără nici o explicaţie. Era interzis să i-a cu ei multe lucruri. Unde, în cât timp, în ce condiţii vor fi duşi? sub teroarea morţii, aceste întrebări rămâneau fără răspuns.

Supraviețuitorii surghiunului au povestit coșmarul acelor vremuri:

Vaatova Fatma- martor ocular: „Ne-au spus să ieşim în 15 minute şi să luăm câteva lucruri personale. Nouă ne-au spus să luăm alimente şi îmbrăcăminte numai pentru o săptămână. Crezând că ne vor ucide, nu ne-am luat multe lucruri. Am luat cu noi o pernă, o plapumă, o saltea, pâine şi o tigare. În grabă ne-au urcat în camioane şi ne-au dus.”

Seyit Asan Asanov- martor ocular: „În drumul deportării circa 8000 de morţi tătari au rămas fără mormânt …Pentru că nu era nimic de mâncare în afară de pâine, nu ne ajungea 300-400 gr. Mulţi dintre noi au murit din cauza foametei, după ce mureau nu puteau fi îngropaţi …Înfăşurau mortul într-o bucată de pânză şi făceau o groapă unde îl îngropau. În acele condiţii de teroare nu puteau fi îngropaţi după percepte islamice… nu aveau cum…”

Marele romancier tătar Cengiz Dağci care imediat după deportare s-a întors în satul său natal şi a văzut că aici numai este nimeni altcineva decât vechiul său prieten Alim, în romanul său, „O topraklar Bizim edi”, povesteşte prin intermediul lui Alim despre o ceată de tineri partizani tătari următoarele: „Cu două zile înainte au venit ruşii în sat. Pe bunicul Ceavit şi pe Kaytaz i-au spânzurat de pomul aflat lângă geamie. 50 de oameni printre care şi Hasan ağa au fost aliniaţi lângă peretele geamiei şi au fost împuşcaţi. Au omorât şi pe alţii, dar eu nu i-am văzut pe aceştia. Au i-au strâns pe cei de la sate, în câmp. Eu eram lângă Birol ağa, el mi-a şoptit la ureche, <Fugi Alim. Fugi în munţi caută-l şi găsește pe Selim şi povesteşte-i ceea ce ai văzut, spune-i să rămână în munţi, şi tu o să rămâi acolo şi să nu te mai întorci în sat. Acest sat nu mai este al nostru.>”

După 1967, pentru tătarii crimeeni a început lupta reîntoarcerii în patria natală. În Uzbekistan tătarii au constituit Mişcarea Naţională Crimeană, iar în 1989, aceştia au obţinut aprobarea de la Sovietul Suprem pentru reîntoarcerea în patria natală. După 45 de ani tătarii au început să revină la patria mamă. În anul 1991 Crimeea a devenit Regiune Autonomă şi aparţinea de Ucraina. Dar cererea tătarilor de a-şi recăpăta pământul a fost respinsă de autorităţile ruseşti. Şi în ziua de azi un număr de 5000 de tătari mai trăiesc în colibe. Crimeea era al tătarilor, dar în zilele noastre tătarii au devenit minoritate în Crimeea. Tătarii din diaspora plănuiesc să se reîntoarcă în patria lor natală Crimeea. Crimeea este un copac care va înverzi şi va rodi din nou. Cu o istorie zbuciumată Crimeea a avut parte de multă suferinţă. Din nou au ţâşnit lăstari din trunchiul cel bătrân. Dar au fost retezate înainte să ajungă la maturitate. Iar au germinat lăstari din corpul său. Din nou a fost retezat şi aruncat într-un loc neroditor. Dar şi acolo  au germinat lăstari din corpul său. Lăstarii au devenit ramuri, ramurile au înmugurit şi s-au înmulţit, copacul Genghiz!

Pentru mulţi dintre tătarii deportaţi durerile provocate au fost ultimele. Aceştia au murit pe drum, sau în locurile unde au fost deportaţi, în câteva luni. Unii au murit în lagărele de concentrare din Ural, iar cei care au supravieţuit, au fost trimişi în lagărele de muncă din provincia Taşkent.

Evenimentele petrecute în Peninsula Crimeea, începând cu 26 februarie 2014, respectiv intervenția în forță a Federației Ruse pentru a „sprijini” dorința de libertate și independență a populației rusești/rusofone, a bulversat opinia publică internațională, mass-media și cancelariile diplomatice. Scena relațiilor internaționale s-a schimbat în mod semnificativ cu consecințe puțin intuite în acele clipe de către actorii dramei ce începuse a se prefigura. În pofida „adevărurilor” istorice rostite la Moscova și Kiev, a realității demografice din Peninsula Crimeea și a poziționării strategice a acesteia, există o dramă care pare să se repete: drama minorității tătare.

Dobrogea, ținut multietnic, a fost şi este pentru tătari un târam binecuvântat. An de an, pe 18 mai, tătarii din întreaga lume îşi plâng victimele surghiunului. Deşi tătarii au dreptul legitim asupra peninsulei care de secole a fost casa lor, ei sunt din ce în ce mai mult folosiţi ca instrument în conflictul dintre diferite grupuri politice ce operează în Crimeea şi în lupta acută pentru putere dintre Kiev şi Simferopol. În consecinţă, puţin s-a făcut pentru a redresa nedreptatea suportată de tătarii din Crimeea.

Anul acesta comemorarea victimelor tragicului surghiun prin ceremonii religioase au avut loc la geamia Abdul Mecid și la cimitirul musulman din Medgidia, acțiunea a fost organizată de Asociația Culturală MEHMET NIYAZI.

Ghiulşen Iusuf Ismail

Bibliografie: Mustegep Ulkusal. „Tătarii- turci crimeeni (ieri, azi, mâine)”. 1980.Istanbul

http://www.altera.adatbank.transindex.ro/pdf/3/012Labirintul%20Crimeii.pdf

Emanuel Plopeanu, Erol Menadil „Din istoria tătarilor”,  Metin Omer”,18 mai în istoria, tătarilor crimeeni.vol III.2013, Constanta.p.45.

Foto: www.kirimsesigazetesi.com, Asociația Culturală MEHMET NIYAZI, arhiva personală