INTERVIU | Cristina Gheorghe, SuperTeach: „Ori de câte ori facem lucruri în locul copiilor noștri, îi ținem dependenți de soluțiile noastre, de gândirea noastră“

Publicat de , 26 aprilie 2021, 18:46 / actualizat: 26 aprilie 2021, 20:14

Ne dorim copii independenți și educați, dar nu-i lăsăm singuri nici până la colțul străzii și le facem noi ghiozdanul pentru școală. O bătaie între elevi se lasă, invariabil, cu scăderea notei la purtare și cu o discuție între părinți. Unde greșim? Pentru un dascăl este suficient să deschidă ochii și să-l vadă pe elev la clasă, iar pentru un părinte este esențial să aibă încredere în copilul lui.

Cristina Ghelasie vă invită la un dialog liber despre educație cu mentalitate deschisă, împreună cu fondatorul proiectului SuperTeach în România, Cristina Gheorghe.

Cum s-a născut această nevoie pentru mentalitate deschisă în educație?  

Cristina Gheorghe: Am început proiectul în 2017. Este un concept dezvoltat de Institutul Arbinger din Statele Unite și acest concept spune că atunci când eu am o mentalitate închisă, celălalt nu contează la fel de mult ca mine. Am tendința să mă concentrez pe obiectivele, nevoile, provocările, suferințele mele, iar atunci când am o mentalitate deschisă, celălalt contează la fel de mult ca mine. Atunci, obiectivele și provocările mele, nu renunț la ele, dar ori de câte ori le pun în aplicare, le urmăresc, țin cont și de ale celorlalți.

S-a discutat foarte mult despre schimbarea sistemului de învățământ în România, dar este, oare, de ajuns să schimbăm programele școlare, numărul orelor de studiu, numărul temelor date elevilor sau ar trebui să ne schimbăm mai întâi pe noi înșine?

Cristina Gheorghe: Este necesar, dar nu suficient. Din experiența mea, luând contact cu conceptul de mentalitate deschisă, mi-am dat seama de ce nu reușim. Pentru că, fundamental, noi, de fapt, nu-i vedem pe cei pe care vrem să-i educăm. Noi educăm niște <obiecte> din mintea noastră, nu-i vedem pe copiii cărora le predăm, copii, care au nevoi, obiective, provocări, visuri… cu totul altele decât credem noi.

Și cum trebuie să procedăm, cum trebuie să-i privim?

Cristina Gheorghe: Să plecăm de la nevoile lor. Dacă sunt educator sau învățător am aceeași clasă niște ani de zile. Îi cunosc eu pe copiii mei? Știu eu ce vieți au ei? Știu eu câți frați au? Ce părinți? Ce probleme? Pentru că, din perspectiva procesului învățării, noi, dacă nu ne simțim în siguranță, dacă nu vedem că celălalt ne prețuiește, nu ne vede așa cum suntem noi, cu ale noastre, nu își dă seama la ce suntem noi buni, nu suntem dispuși să investim timp, nu suntem dispuși să investim emoții, nu suntem dispuși să învățăm. Învățăm pentru că trebuie, nu pentru vrem. Din cauza asta, nu știu cum se întâmplă, foarte mulți copii abia așteaptă să ajungă la școală, iar după câțiva ani de zile sunt sătui și plictisiți și nu mai vor la școală.

Au timp profesorii noștri de fiecare elev?

Cristina Gheorghe: Dacă eu cred că nu am timp, nici nu voi depune vreun efort, ca să-i cunosc pe copii. Timpul nu există, timpul ni-l facem și depinde unde investim. Dacă eu investesc timp, să-i văd pe copiii mei, să construiesc relații cu ei, să înțeleg ce anume îi ajută sau nu-i ajută în procesul învățării, capacitatea de informații, de abilități, pe care ei sunt dispuși ulterior să le exerseze, să progreseze, crește într-un ritm pe care nu ni-l putem imagina. Cu cât noi ne concentrăm mai mult pe a le preda clasic, frontal, a le spune noi, a le da noi informațiile și a-i corecta… foarte mulți consideră că treaba profesorului este să corecteze caiete. În realitate, treaba profesorului este să-i vadă pe copii, cu ce au și unde pot să crească, să vadă progresul, să adapteze ce au ei de predat, să-i incite, să-i stimuleze pe copii să caute.”

Cum faceți față unor copii mai năzdrăvani?

Cristina Gheorghe: Nu există școală să nu aibă copii năzdrăvani, neascultători, mai agresivi. Cum facem? Să presupunem o problemă de agresivitate, un copil bate alt copil sau îl șicanează, bulling… Cum am reacționa cu o mentalitate deschisă? Aplicăm niște instrumente, Piramida influenței, care ne spune primul lucru: “Noi îi vedem pe copiii aștia ca pe copii, ca pe persoane, sau îi vedem ca pe niște obstacole, care nu fac, nu respectă, domnule, regulile din școală?”. Cum ar fi dacă i-am vedea ca pe niște persoane, care au și ele obiective, provocări, nevoi, visuri, care au capacitatea poate chiar să-și rezolve singure aceste conflicte. De ce gândim că noi trebuie să rezolvăm conflictele lor, de exemplu? Pentru că credem că sunt incapabili. Și ne-am dat seama că noi, de fapt, nu-i implicăm și pe ei în rezolvarea problemelor. Permanent, noi suntem cei care rezolvăm pentru ei. Ori de câte ori facem lucruri în locul copiilor noștri, de fapt, îi handicapăm, îi ținem dependenți de soluțiile noastre, de gândirea noastră, de regulile noastre. Noi vrem copii responsabili, autonomi, care să-și rezolve singuri problemele, să aibă inițiativă, dar ceea ce facem este să-i ducem noi până la școală, îi băgăm în clasă, le desfacem ghiozdanul, le facem ghiozdanul, le verificăm ghiozdanul… Normal că ei cresc ori rezistând, ori revoltându-se, apropo de rebeliune, ori supunându-se, dar, în fapt, supunându-se formal, pentru că trebuie.”

Mă gândesc că ei sunt adulții de mâine, care, cel puțin în cazul bărbaților, nu fac, nu pun mâna, nu împachetează, nu spală…

Cristina Gheorghe: Nici femeile nu se abțin să nu facă ele, să nu pună ele mâna să facă.

De ce?

Cristina Gheorghe: Sunt credințe, care, de fapt, ce fac? Cu cele mai bune intenții, noi perpetuăm lipsa de inițiativă. Iată de ce avem tineri, care termină școala și nu știu ce să facă. Sunt frustrați, dacă nu primesc, cred că li se cuvine, trebuie să-mi dea statul, trebuie să-mi dea primarul, să-mi dea școala, trebuie să-mi dea părinții… De ce? Este, de fapt, consecința anilor de școală și de educație, care, uneori, cu cele mai bine intenții, i-a handicapat.

Cum apreciezi provocarea învățământului online, ce impact are asupra elevilor?

Cristina Gheorghe: Eu cred că, pe de o parte, are un impact extraordinar, pentru că le poate dezvolta autonomia și independența și le-a creat o încredere în ei, pentru că copiii de astăzi sunt mult mai abili digital decât profesorii. Minusurile… felul în care se predă online astăzi, pentru că se predă la fel cum se preda și înainte, frontal, fizic, ceea ce are ca impact rezultate ale învățării mult, mult mai slabe decât înainte.

Ce le-ar spune un profesor SuperTeach elevilor, în pandemie, când sunt nevoiți să stea multe ore cu ochii în calculator?  

Cristina Gheorghe: În primul rând, s-ar conecta cu ei, ar vedea cum este fiecare, ce nevoi are, ce îl doare, ce îl bucură. În măsura în care ar fi posibil, s-ar întâlni cu ei, pentru că e posibil fizic, într-un anume număr și ar ieși din rolul clasic de profesor, care stă în fața calculatorului să predea. Viața unui profesor este extraordinară, are o șansă unică să învețe, să vadă lumea prin ochii atâtor copii, de fiecare dată altfel. Deci, este un privilegiu incredibil, care poate fi accesat doar dacă îi vedem pe copii în măreția lor, indiferent dacă fac sau nu fac teme, dacă au note mari sau mici, la matematică sau la română. Măreția din copil ne ajută să vedem măreția din noi.

Interviu realizat de Cristina Ghelasie / Fotografii – Arhiva personală