Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Protest la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

CONSTANȚA: Protest la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 aprilie 2021, 10:13

Astăzi, de la ora 11:00, la sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din strada Ștefan cel Mare, are loc un protest al mai multor membri ai CAR.

Aceștia protestează împotriva conducerii Asociației.

Conform protestatarilor, actuala conducere ocupa funcțiile abuziv, având în vedere că în data de 25 Octombrie 2019, în cadrul Adunării Generale, președintele actual al C.A.R. Pensionari Constanța a fost destituit.

Protestatarii susțin că președintele are vârsta de 94 ani și ocupa funcția de 20 de ani.

”Din 25 Octombrie 2019 până în prezent nu a mai avut loc nici o Adunare Generală, datorită abuzului din partea conducerii care a profitat de aceasta pandemie. Noi, membrii C.A.R. Pensionari Constanța, am făcut nenumărate adrese către conducere pentru audiențe și pentru convocarea Adunării Generale. Nu am primit nici un răspuns. Scopul protestului este de a se încheia aceste abuzuri si Asociația să funcționeze în legalitate.” – au menționat protestatarii.

Județul TULCEA: Carosabil inundat DJ 222 Sălcioara-Vișina
Actualitate miercuri, 8 octombrie 2025, 16:33

Județul TULCEA: Carosabil inundat DJ 222 Sălcioara-Vișina

În atenția conducătorilor auto care tranzitează zona Sălcioara-Vișina: având în vedere situația meteorologică actuală, respectiv...

Județul TULCEA: Carosabil inundat DJ 222 Sălcioara-Vișina
Județul CONSTANȚA: Nouă persoane salvate în urma fenomenelor meteorologice generate de codul roșu
Actualitate miercuri, 8 octombrie 2025, 15:52

Județul CONSTANȚA: Nouă persoane salvate în urma fenomenelor meteorologice generate de codul roșu

Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice generate de codul roșu, pompierii constănțeni au intervenit mai multe situații pentru a...

Județul CONSTANȚA: Nouă persoane salvate în urma fenomenelor meteorologice generate de codul roșu
inundatii RAJA radio Constanta 2
Actualitate miercuri, 8 octombrie 2025, 15:18

COD ROȘU: RAJA a primit 221 de sesizări de la clienți

În ultimele ore, la Dispeceratul Central al RAJA SA s-au mai primit 54 de sesizări din județul Constanța, numărul total al acestora ajungând la...

COD ROȘU: RAJA a primit 221 de sesizări de la clienți
Mesaj RO ALERT – Județul CONSTANȚA: Mai multe localități sunt vizate de un nou cod ROȘU!
Actualitate miercuri, 8 octombrie 2025, 15:05

Mesaj RO ALERT – Județul CONSTANȚA: Mai multe localități sunt vizate de un nou cod ROȘU!

Administrația Națională de Meteorlogie a emis miercuri o nouă avertizare de cod roșu valabil pentru județul Constanta, localitățile:...

Mesaj RO ALERT – Județul CONSTANȚA: Mai multe localități sunt vizate de un nou cod ROȘU!
Actualitate miercuri, 8 octombrie 2025, 14:41

ANM: Luna octombrie, printre cele mai ploioase din istorie

Luna octombrie a acestui an ar putea fi una dintre cele mai ploioase din istorie, chiar dacă vremea se va îndrepta în următoarele zile, a spus...

ANM: Luna octombrie, printre cele mai ploioase din istorie
Actualitate miercuri, 8 octombrie 2025, 14:09

ANAR: Cote de pericol depășite în județul Constanța, ca urmare a precipitațiilor abundente

Cote de pericol depășite în județul Constanța, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele 24 de ore. 100 de oameni, cu 19 utilaje,...

ANAR: Cote de pericol depășite în județul Constanța, ca urmare a precipitațiilor abundente
Actualitate miercuri, 8 octombrie 2025, 13:20

CONSTANȚA: Caloriferele din sistemul centralizat de termoficare rămân, deocamdată, reci

Societatea Termoficare Constanța anunță că, potrivit art. 117 din HG 425/1994, începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip...

CONSTANȚA: Caloriferele din sistemul centralizat de termoficare rămân, deocamdată, reci
Actualitate miercuri, 8 octombrie 2025, 13:01

CCR a amânat decizia privind pensiile magistraților pentru 20 octombrie

Curtea Constituțională a amânat, miercuri, judecarea contestației față de Legea pentru modificarea pensiilor de serviciu ale magistraților,...

CCR a amânat decizia privind pensiile magistraților pentru 20 octombrie