Ascultă Radio România Constanța Live

Legea privind transferul Lacului Siutghiol către cele trei unități administrativ-teritoriale riverane acestuia, va intra în discuția Comisiei juridice a Parlamentului. Care este motivul

Legea privind transferul Lacului Siutghiol către cele trei unități administrativ-teritoriale riverane acestuia, va intra în discuția Comisiei juridice a Parlamentului. Care este motivul

Publicat de Doina Sirbu, 1 aprilie 2021, 15:56

Legea privind transferul Lacului Siutghiol către cele trei unități administrativ-teritoriale riverane acestuia (Constanța, Năvodari și Ovidiu), declarată neconstituțională va intra în discuția Comisiei Juridice a Parlamentului săptămâna viitoare. Senatorul Septimiu Bourceanu (PNL) ne-a declarat că sunt două posibilități: fie legea va fi reluată, fie va fi introdusă o nouă inițiativă legislativă.

„Prin decizia Curţii Constituţionale s-a constatat că legea respectivă este neconstituţională, pentru că, printre altele, nu s-a respectat procedura în Parlament. A fost votată ca lege ordinară, iar ea trebui să fie lege organică. Această lege va intra săptămâna viitoare în Comisia Juridică pentru a se îndrepta erorile pe care Curtea Constituţională le-a sesizat. Pentru că este organică, are nevoie de 69 de voturi”, a declarat senatorul Septimiu Bourceanu.

În luna octombrie 2020 legea 42/2010 prin care Lacul Siutghiol a trecut din domeniul public al statului în administrarea autorităților publice locale, a fost declarată neconstituțională în ansamblul său, potrivit unei decizii a Curții Constituționale a României.

Redactor – Dana Malciu / Foto –

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:57

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști

Urmare a cercetărilor în dosarul penal privind infracțiunea de tâlhărie calificată, comisă asupra a două persoane, de 57, respectiv 72 de...

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:47

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență....

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:39

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”

Vineri, 06.02, au început tragerile cu artilerie și rachete în cadrul exercițiului multinațional „Dynamic Front 26”. Conform MApN,...

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:08

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea informează că, în urma sesizării și a investigațiilor de laborator...

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 09:38

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”

La invitația Șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait și a comandantului (rectorului) Academiei Navale „Mircea cel...

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 20:01

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil

UPDATE 1 Reprezentanții ISU Dobrogea informează că un scurtcircuit electric este cauza probabilă de producere a incendiului. UPDATE Incendiul a...

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 19:31

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei

Astăzi, în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe...

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 18:02

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate

De luni, 9 februarie, liniile 51 și 51B vor fi comasate. Astfel, de luni până vineri, de la ora 5.15 și până la ora 09.05, respectiv de la ora...

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate