Ascultă Radio România Constanța Live

Camera Deputaţilor – vot final la moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii

Camera Deputaţilor – vot final la moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 martie 2021, 11:28

Camera Deputaţilor va da votul final, miercuri, la moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

Moţiunea, intitulată „Agricultura României este atacată de cel mai periculos dăunător – ministrul Adrian Nechita Oros”, a fost dezbătută luni de deputaţi.

În favoarea adoptării moţiunii simple s-au exprimat, alături de deputaţii PSD, şi reprezentanţii AUR.

PSD susţine, în moţiune, că este obligatoriu ca ministrul Oros să plece urgent din funcţie, acuzându-l pe acesta că, după 17 luni de guvernare, nu a învăţat nimic şi agricultura traversează cea mai neagră perioadă din cauza „incompetenţei şi amatorismului” de care acesta a dat dovadă.

Semnatarii moţiunii i-au transmis ministrului Oros că munca în agricultură „nu e la patru ace, cu batistuţa galbenă apretată la piept”, ci cu „sudoare, cu nelinişti, cu griji, cu mâini crăpate, cu lacrimi uscate pe obrajii trişti, dar mai ales cu sufletul legat de glia strămoşească!”.

„Dumneavoastră, oare, aveţi sufletul legat de glia acestei naţii? Sau l-aţi vândut pe doi arginţi intereselor celor care îşi doresc distrugerea agriculturii României? Răspunsul îl ştiu toţi fermierii, producătorii şi agricultorii români: prin tot ceea ce aţi făcut demonstraţi că sunteţi cel mai mare dăunător al agriculturii româneşti! Şi pentru asta este obligatoriu să plecaţi urgent din funcţia de ministru”, afirmă parlamentarii PSD.

La dezbateri, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a spus că România pierde, anual, un miliard de euro din cauza modului „bolnăvicios” în care a fost păstorită agricultura de către guvernarea PSD.

„Oamenii, fermierii, au înţeles demult că PSD minte, învrăjbeşte, dezinformează şi manipulează. Aţi călărit agricultura României timp de 22 de ani distrugând aproape tot. Acum, precum lupii îmbrăcaţi în blană de oaie, vorbiţi despre problemele agriculturii acumulate în ultimii 30 de ani, agricultură pe care PSD a pus-o pe butuci, şi aşteaptă ca eu, ca noi, să facem minuni într-un an şi jumătate, an de criză sanitară, lovit de fenomene meteo nevaforabile”, le-a transmis Oros reprezentanţilor PSD.

De asemenea, el a precizat că niciun crescător de animale mic sau mare, care creşte porc pentru consum sau pentru comercializare, şi care respectă regulile minime pentru controlul şi combaterea pestei porcine africane nu va avea de suferit, adăugând că PSD îşi exprimă o „falsă îngrijorare” pentru ţăranul român.

Potrivit regulamentului, moţiunea simplă se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Procedural, o moţiune simplă împotriva unui ministru nu are efect juridic şi, chiar dacă este adoptată de Parlament, acesta nu este automat demis.

Sursa – Agerpres

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reținut pentru complicitate la dare de mită
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 17:58

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reținut pentru complicitate la dare de mită

Fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc a fost reținut, marți, de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de...

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reținut pentru complicitate la dare de mită
Judecătorul care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder a promovat interviul de la CSM și va deveni procuror
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 17:55

Judecătorul care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder a promovat interviul de la CSM și va deveni procuror

Judecătorul Laurențiu Ionel Beșu, care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder, a promovat marți interviul susținut la Consiliul Superior...

Judecătorul care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder a promovat interviul de la CSM și va deveni procuror
Problemele de pe litoralul românesc, dezbătute cu reprezentantul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 17:49

Problemele de pe litoralul românesc, dezbătute cu reprezentantul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Timp de două zile, la Constanța, operatori de plaje și agenți economici membri RESTO s-au întâlnit cu Secretarul de Stat din Ministerul...

Problemele de pe litoralul românesc, dezbătute cu reprezentantul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
UPDATE / Protestul CT BUS continuă și în cursul zilei de miercuri. Au fost scrise mai multe demisii
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 16:42

UPDATE / Protestul CT BUS continuă și în cursul zilei de miercuri. Au fost scrise mai multe demisii

UPDATE În urmă cu scurt timp, directorul Fănel Popa a anunțat că nu-și va da demisia din funcție. Mai multe surse din cadrul CT BUS au...

UPDATE / Protestul CT BUS continuă și în cursul zilei de miercuri. Au fost scrise mai multe demisii
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 16:24

„Spectacol de Crăciun”, pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

Miercuri, 17 decembrie, începând cu ora 18:00, scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va vibra în acord cu...

„Spectacol de Crăciun”, pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 16:03

CONSTANȚA: Polițiștii și jandarmii au intervenit în cazul protestului CT BUS

Astăzi, în jurul orei 13.45, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4, au fost sesizați prin apel 112, de către...

CONSTANȚA: Polițiștii și jandarmii au intervenit în cazul protestului CT BUS
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 15:42

130 de ani de la inaugurarea Podului peste Dunăre de la Cernavodă, celebrați printr-o expoziție și lansare de carte

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) împreună cu Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța organizează vineri,...

130 de ani de la inaugurarea Podului peste Dunăre de la Cernavodă, celebrați printr-o expoziție și lansare de carte
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 15:06

AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale

Institutul Național al Patrimoniului a lansat, la Muzeul de Artă Populară Constanța, volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare...

AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale