Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Organizatorul și unii dintre participanții de la mitingul de ieri au fost sancționați contravențional

CONSTANȚA: Organizatorul și unii dintre participanții de la mitingul de ieri au fost sancționați contravențional

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 martie 2021, 08:33

În legătură cu manifestația publică de protest ce a avut loc ieri, 28 martie a.c., în municipiul Constanţa, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa face următoarele precizări:

„Până în momentul întocmirii acestui comunicat, au fost aplicate 102 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 49.500 de lei atât organizatorului, cât și unora dintre participanți.

Organizatorul activităților a fost sancționat contravențional pentru că nu a declarat adunarea publică şi nu a luat măsurile necesare astfel încât adunarea publică să se desfăşoare conform prevederilor legale impuse de actualul context epidemiologic, iar participanții pentru că au participat la o adunare publică cu nerespectarea condiţiilor şi măsurilor preventive impuse pe timpul stării de alertă şi nu au respectat măsurile individuale de protecție sanitară conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi H.G. nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea și a altor persoane care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun”.

Reamintim că peste 300 de persoane au protestat, duminică după amiază, în fața Prefecturii Constanța.
Protestatarii cerut demisia premierului Florin Cîțu, a secretarului de stat Raed Arafat dar și a primarului Constanței, Vergil Chițac.

Protestatarii susțineau că vor solicita primăriei Constanța autorizarea unui nou protest pentru luni, la ora 17.00.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:46

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă

În perioada 3 – 11 decembrie 2025, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat 2...

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:34

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piața Victoriei pentru independența justiției.  Pentru a patra zi consecutiv,...

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă
Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 09:50

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân

Asociațiile pentru protecția animalelor au lansat petiții online pentru ca animalele abuzate precum cățelușa Kimba din Năvodari să nu poată...

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân
Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 08:01

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ

ANM a emis mai multe avertizări nowcasting Cod Galben de ceață densă pentru mai multe regiuni din estul și sudul țării, inclusiv pentru...

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 00:43

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piaţa Victoriei pentru independenţa justiţiei și au solicitat o reformă reală...

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 17:24

Fenomen cosmic: Geminidele ating apogeul – 120 de meteori pe oră

Geminidele, una dintre cele mai spectaculoase ploi de meteori ale anului, ating apogeul în noaptea de 13 spre 14 decembrie 2025, când pe cer pot fi...

Fenomen cosmic: Geminidele ating apogeul – 120 de meteori pe oră
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 17:24

ANPC a aplicat amenzi de peste 14 milioane de lei în urma unor controale la peste 1.700 de operatori economici

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 2.029 de amenzi contravenţionale, de peste 14,4 milioane de lei, şi a dat...

ANPC a aplicat amenzi de peste 14 milioane de lei în urma unor controale la peste 1.700 de operatori economici
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 17:02

CNAIR: 400 de camere video cu radar prin sistemul e-SIGUR

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a informat a fost transmisă la ANAP documentația pentru achiziția sistemului e-SIGUR, care prevede montarea a...

CNAIR: 400 de camere video cu radar prin sistemul e-SIGUR