Ascultă Radio România Constanța Live

INEDIT | Expoziţie de artă, la Centrul de Vaccinare din Medgidia: „Am vrut să creăm o atmosferă mai caldă, mai primitoare, în care oamenii să mai uite de emoțiile pe care le au“ FOTO

INEDIT | Expoziţie de artă, la Centrul de Vaccinare din Medgidia: „Am vrut să creăm o atmosferă mai caldă, mai primitoare, în care oamenii să mai uite de emoțiile pe care le au“ FOTO

Publicat de , 23 martie 2021, 15:54

Lucruri neașteptate se petrec într-un centru de vaccinare. De la oameni care aleg să parcurgă zeci de kilometri, doar pentru a se putea vaccina, la cadre medicale care te întâmpină în papuci și cu zâmbetul pe buze și până la o veritabilă expoziție de artă. La Medgidia, beneficiarii serului anti-Covid sunt invitați să arunce, mai întâi, o privire pe pereți. Nu toți observă tablourile de la început, dar ulterior se recunosc încântați de frumusețea lor.


„Marea aceasta am văzut-o în Malta, pe viu, și exact amintirea aceea m-a dus acolo, în peisajul ăla. Și macii! Știți unde m-a dus tablouri cu maci? La bunica mea, când mă duceam la țară și mergeam să culegem diverse floricele, mușețel, m-a dus acolo, la macii ăia, pe câmpie. E frumos să vezi într-un tablou captarea amintirii”, ne spune Andreea Burlacu, o asistentă medicală, care lucrează la centrul de vaccinare din Medgidia.

După câteva minute de discuții, Andreea ne lasă de înțeles că uneori s-ar pierde în amintiri, în tablourile viu colorate, atârnate pe pereți.

Sunt zile în care cadrele medicale vaccinează și 400 de pacienți, așa că este lesne de înțeles de ce nici măcar Andreea nu a avut timp să admire toate tablourile, expuse la centrul de vaccinare. Iar creatorii lor nu sunt artiști consacrați, cum ar putea crede mulți, ci oameni talentați, cu meserii dintre cele mai diverse, ne mărturisește una dintre membrele Atelierului de Artă, dr. Monica Moldoveanu:

„…Învățătoare, educatoare, profesoare, asistente, medici, casiere, pensionare chiar, venim din domenii foarte diverse. Ne unește dragostea pentru pictură și frumos. N-am crezut vreodată că o să realizez ceva. Se pare că, în viață, totul se învață, important e să ai puțină voință și să-ți placă ceea ce faci.”

Iar vorbele acestea vin tocmai de la femeia care este coordonatorul centrului de vaccinare și creatoarea unora dintre lucrări: „Am donat și eu împreună cu toate colegele mele de la Atelierul de Artă, am donat 3 lucrări, care vor face parte din această expoziție cu caracter permanent. Eu cred că toate elevele de la Atelierul de Artă merită lauda noastră, pentru că au donat o părticică din sufletul lor.”

Curioasă, mă îndrept spre două doamne elegante, care stau pe o băncuță și așteaptă să fie strigate la vaccinare. Par absorbite într-o discuție:

„  – Ați remarcat tablourile care sunt pe pereți?

  – Da, am și citit numele, doamna Moldoveanu, Nedelea…

–  Doamna Moldoveanu este chiar medic în cadrul acestui centru de vaccinare.

 –  Nu știam, dar sunt foarte frumoase și le-am remarcat de când am intrat.

 –  Sunt relaxante, reușite, nu știu dacă e acuarelă sau creion…?

 –  Bravo, e ceva de apreciat chestia asta, e adevărat că prea puțină lume remarcă lucrurile astea… Nu are simțul vizual mai dezvoltat.”

Șaptezeci de tablouri au fost donate Spitalului din Medgidia de către membrii Atelierului de Artă, unde, săptămânal, zeci de persoane aleg să dea frâu liber pasiunii și imaginației, ne dezvăluie, cu mult umor, profesorul lor, pictorul Mircea Costea. „Este un mix de pictură și audiții muzicale. În timp ce lumea pictează, ascultăm și muzică. Mă laud, în glumă, că reușesc să aduc zece femei într-o cameră și ele, timp de o oră și jumătate, tac.”

Tablourile înfrumusețează nu doar holurile centrului de vaccinare, ci și etajul întâi al policlinicii medicale, am aflat de la medicul Monica Moldoveanu.

„N-am vrut ca cei care vin la vaccinare să se simtă ca într-un spital, am vrut să creăm o atmosferă mai caldă, mai primitoare, în care oamenii să mai uite de emoțiile pe care le au. Pe cei pe care îi observăm de la început că au, așa, un pic de trac în ceea ce privește efectul, pe care îl va avea vaccinul, încercăm să-i atragem în această expoziție, să admire tablourile și, apoi, în 2-3 minute intră la vaccinare și uită de emoții.

Convinsă de impactul pozitiv al picturilor, mă îndrept către un alt grup de beneficiari ai vaccinului. De data aceasta, mă lovesc de un alt fel de răspuns:

–  Le-ați remarcat… (n.r. tablourile)?

–  Nu, nu, n-am avut timp.

–  Sunteți înainte de vaccinare?

–  Da, prima doză. Noi am ajuns, am intrat la grupul sanitar și…

–  V-a strigat!

–  Vă mai scap un pic de ac.

–  Da, da, sunt foarte frumoase. Sunt de Nicolae Grigorescu, nu?

Picturile nu sunt chiar atât de cunoscute, pe cât le cred unii, dar sunt, incontestabil, creația unor artiști extrem de talentați. O confirmă și un domn, pe care îl găsesc mai retras, așteptând trecerea sfertului de ceas de monitorizare post vaccin.

Spre surpriza mea, aveam în față un cunoscător… „Eu cunosc toată clădirea, o cunoșteam dinainte. S-au făcut lucruri foarte frumoase, mai ales tablourile, sunt de remarcat, pentru că dau un aer mai proaspăt și mai plăcut ochilor și probabil și minții, probabil am zis.”

Centrul de vaccinare de la Medgidia a fost deschis pe 18 ianuarie. De atunci, beneficiarii primesc seruri de la Pfizer sau Moderna, dacă este vorba despre rapel. Cu toții așteaptă debutul celei de-a III-a etape de imunizare, pentru care, deocamdată, nu există decât liste de așteptare.

„Am avut și zile cu peste 400 de programări, nu știm încă de unde, am tot pus întrebări, nu s-a lămurit situația de ce am avut atât de multe programări. Au fost zile în care fetele au plecat la ora 22:00 și chiar 22:30, pentru că nu au putut lăsa persoane nevaccinate”, am aflat de la dr. Monica Moldoveanu

La finalul incursiunii mele în artă, în incinta centrului de vaccinare, am aflat că alte creații ale elevelor pictorului Mircea Costea înfrumusețează pereții secției de poliție din Medgidia, pe principiul că unei picturi îi stă mai bine pe un perete, decât într-un cufăr din atelier. Artistul a avut un îndemn pentru fiecare dintre noi: “Pictez din 1970 și, în cei câțiva ani, din 1970 și până acum, am înțeles că cel mai de valoare bun, pe care nu-l putem redobândi în niciun fel, este Timpul. Și dacă Timpul se poate transforma în acea senzație de Bine și dacă reușim să facem, pentru o bucată de timp, pe cineva să se simtă bine, atunci înseamnă că ne-am făcut treaba.”

Reportaj realizat de Cristina Ghelasie / Fotografii – Cristina Ghelasie

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:36

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie

Au fost dezbateri aprinse, în această după amiază, pe tema noului regulament al parcărilor, propus de Primăria Constanța. Modificările aduc...

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți