Ascultă Radio România Constanța Live

FC Farul Constanța vrea prima victorie a anului la Călărași

FC Farul Constanța vrea prima victorie a anului la Călărași

Publicat de Catalin Donose, 19 februarie 2021, 09:30

Declarațiile antrenorului echipei FC Farul Constanța, Ianis Zicu și ale fundașului Robert Băjan, înaintea meciului cu Dunărea Călărași, programat sâmbătă, de la ora 12.30, pe stadionul „Ion Comșa” din Călărași, în etapa a 16-a a Ligii a 2-a.

Ianis, în sfârșit, după atâta așteptare, începe campionatul, cu un meci foarte tare pentru noi.

Ne bucurăm că am ajuns sănătoși la prima partidă, nu avem probleme de lot. Și Răzvan Greu a început antrenamentele cu noi. Sper să fim pregătiți pentru această partidă și am încredere că suntem conștienți cu toții de importanța meciului. Este o partidă de 6 puncte. Întâlnim un adversar care este deasupra noastră în clasament, cu evoluții foarte bune. S-a calificat și în sferturile Cupei României și, chiar dacă nu au jucat, moralul lor este foarte ridicat. Sunt convins că va fi o partidă foarte grea.

În sezonul trecut, la Călărași a fost egal, după un meci echilibrat. Așa va fi și sâmbătă?

Da, va fi o partidă echilibrată. Sper să fim pregătiți să ne adaptăm la condițiile terenului, pentru că am înțeles că sunt unele probleme. S-a jucat partida de Liga 1, ar fi fost grade minus ca temperatură și a înghețat în forma în care era terenul după acea partidă. Trebuie să fim inteligenți și să ne adaptăm foarte repede, să știm să reacționăm în situațiile efective de joc.

În vară a fost acel amical, unde am câștigat cu 4-0. Situația este total diferită acum.

Amicalele, din punctul meu de vedere, îți dau o siguranță atunci când câștigi fiecare meci și vezi că echipa ta stă bine în teren, face lucrurile așa cum trebuie. Dar, din punct de vedere al rezultatului, este mai puțin important, pentru că și adversarul are momentele lui de pregătire, știe ceea ce face cu o zi înainte și noi nu știm exact dacă este interesat de rezultatul final al meciului sau de pregătirea fizică.

Este un avantaj că am avut acel meci din Cupa României, chiar dacă nu a ieșit așa cum ne-am dorit. Ai reușit să tragi niște concluzii?

Este bine că am jucat această partidă oficială. Sunt competiții diferite, dar, pentru mine, sunt lucruri pe care trebuie să le reglez, sunt lucruri care au fost făcute bine. Importanța meciului din campionat este total diferită. Uităm ceea ce s-a întâmplat în Cupă, pentru că nu avem ce să mai facem, această competiție este încheiată pentru noi. Este un lucru care se putea întâmpla încă din toamnă, iar dacă am fi încheiat participarea în Cupă atunci, nu am fi fost aici să discutăm despre acest meci, pe care l-am pierdut. Am fi fost plini de entuziasm pentru meciul de la Călărași. Eu cred că și băieții și-au dat seama că această competiție s-a terminat, nu trebuie să mai existe niciun fel de regret sau de stare negativă. Să fim cu toții motivați și concentrați pentru partida de la Călărași, pe care trebuie să o câștigăm.

În acest moment, clasamentul este extrem de strâns, orice punct contează foarte mult.

Este un campionat echilibrat, foarte multe echipe speră la accederea în play-off. Chiar și CSM Reșița, care are 18 puncte. Și ei cred foarte mult și își doresc să intre în play-off. Atunci și noi suntem îndreptățiți să luptăm până la capăt pentru această performanță. Pentru că ar fi o performanță, ținând cont de bugetele pe care le au alte echipe.

Sunt cinci finale, care trebuie luate fiecare în parte?

Este un mod de a spune, dar, până la urmă, contează prima partidă pe care o avem de disputat. Aceasta este cea de la Călărași, unde trebuie să fim extrem de inteligenți și de bine pregătiți fizic ca să putem să facem față și să obținem trei puncte.

Robert Băjan: “Suntem foarte focusați pe acest meci!”

Robert, primul meci de campionat din acest an. Cum sunteți și care sunt gândurile înainte de jocul de la Călărași?

Într-adevăr, este primul meci și întotdeauna primul meci vine cu o oarecare presiune. Dar noi ne-am pregătit bine, și în cantonament, și la antrenamente și suntem foarte focusați pe acest meci.

Nu aveți prea mult timp de adaptare, pentru că primul meci este foarte important, împotriva unei contracandidate la play-off.

Ne adaptăm din mers. Ne-am antrenat foarte bine săptămâna asta și sper ca la finalul meciului să obținem cele trei puncte.

Crezi că este decisiv meciul cu Călărași sau doar foarte important într-o serie de cinci finale?

Este foarte important. Luăm fiecare meci în parte, dar cel de la Călărași este foarte important și trebuie să obținem cele trei puncte.

Terenul se anunță extrem de dificil.

Da, dar trebuie să ne adaptăm. Vremea nici nu ne prea ajută și cam așa sunt toate terenurile în România, în ziua de astăzi. Nu avem ce face. Mergem acolo să jucăm !

Ultima oară a fost un egal. Sunt speranțe să repetați jocul de atunci, când am condus până spre final?

Trebuie să repetăm, dar să câștigăm, nu să facem egal. Să luăm cele trei puncte pentru că sunt foarte importante pentru noi ca să ajungem acolo unde vrem, în play-off.

Clasamentul este foarte strâns.

Da, este o diferență foarte mică între locul 12 și locurile 2 sau 3. Este o luptă aprigă, toate cele cinci meciuri sunt ca și niște finale.

Voi cum simțiți această presiune în vestiar?

Am strâns rândurile, dar încercăm să ne concentrăm și să ne adaptăm, pentru că meciul de la Călărași este foarte important. Simțim oarecare presiune, dar până la urmă suntem fotbaliști și este plăcut să joci cu presiunea asta, mai ales să și câștigi la final.

Un rezultat pozitiv ar fi și un semn de mulțumire pentru suporteri, care v-au încurajat la finalul partidei cu Chindia?

Suporterii sunt extraordinari, au fost alături de noi la toate meciurile. Ne pare rău că nu sunt lângă noi în tribune, pentru că ne-ar fi dat o altă motivație. Și da, ar fi un semn de mulțumire.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Premierul Ilie Bolojan – sâmbătă în vizită de lucru în Republica Moldova
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 10:43

Premierul Ilie Bolojan – sâmbătă în vizită de lucru în Republica Moldova

Premierul Ilie Bolojan va efectua sâmbătă o vizită de lucru în Republica Moldova, prima în calitate de prim-ministru al României. Șeful...

Premierul Ilie Bolojan – sâmbătă în vizită de lucru în Republica Moldova
Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” Tuzla a devenit punct de trecere a frontierei de stat și are birou vamal propriu
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 10:29

Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” Tuzla a devenit punct de trecere a frontierei de stat și are birou vamal propriu

Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” Tuzla a devenit punct de trecere a frontierei de stat și are birou vamal propriu, conform...

Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” Tuzla a devenit punct de trecere a frontierei de stat și are birou vamal propriu
23 august – Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 09:47

23 august – Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului

În România, în fiecare an, la 23 august este marcată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, stabilită prin Legea nr....

23 august – Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului
Ediția a 42-a Festivalului de la Mamaia a debutat vineri seara în Piațeta Perla
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 08:16

Ediția a 42-a Festivalului de la Mamaia a debutat vineri seara în Piațeta Perla

Ediția a 42-a Festivalului de la Mamaia a debutat vineri seara în Piațeta Perla. Pe scenă au urcat primii șase concurenți ai secțiunilor de...

Ediția a 42-a Festivalului de la Mamaia a debutat vineri seara în Piațeta Perla
Actualitate vineri, 22 august 2025, 19:36

TULCEA: Programul ACTUALIZAT al Festivalului Enisala – Unitate la Cetate 2025

Ca urmare a modificării programului Festivalului „Enisala – Unitate la Cetate”, în sensul anulării primei zile de spectacole pe fondul...

TULCEA: Programul ACTUALIZAT al Festivalului Enisala – Unitate la Cetate 2025
Actualitate vineri, 22 august 2025, 17:10

După mai bine de 5 ani, se va putea circula cu trenul de la București la Kiev, via Chișinău

A fost semnat  Protocolul de circulație al trenurilor de călători pe ruta Kiev – București, astfel că, după mai bine de 5 ani, se va putea...

După mai bine de 5 ani, se va putea circula cu trenul de la București la Kiev, via Chișinău
Actualitate vineri, 22 august 2025, 15:33

TULCEA: Peste 400 de pietoni, bicicliști și conducători de vehicule electrice, sancționați în câteva zile

Peste 400 de pietoni, bicicliști și conducători de mijloace de transport electrice au fost sancționați, în prima parte a acestei săptămâni,...

TULCEA: Peste 400 de pietoni, bicicliști și conducători de vehicule electrice, sancționați în câteva zile
Actualitate vineri, 22 august 2025, 15:24

Președintele CJC, Florin Mitroi, speră ca ediția de anul viitor a Festivalului Mamaia să se desfășoare în incinta Teatrului de Vară

Astăzi începe a 46-a ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia. Și în acest an, ca în ultimii trei ani, de altfel, se...

Președintele CJC, Florin Mitroi, speră ca ediția de anul viitor a Festivalului Mamaia să se desfășoare în incinta Teatrului de Vară