Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Pierderi de peste 17 milioane de euro, înregistrate în turismul din Deltă, anul trecut

TULCEA: Pierderi de peste 17 milioane de euro, înregistrate în turismul din Deltă, anul trecut

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 februarie 2021, 11:23

Industria turismului din judeţul Tulcea a înregistrat, în 2020, pierderi de 17,55 milioane de euro, în contextul în care numărul celor care au vizitat judeţul a fost cu 29% mai mic decât cel din anul precedent, din cauza crizei sanitare, susţine Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD).

Preşedintele AMDTDD, Cătălin Ţibuleac, a declarat că, anul trecut, 119.019 turişti au ajuns în judeţ, mai puţini cu 29% decât în anul 2019, când s-au înregistrat 168.412 turişti, dar mai mulţi cu circa 15% decât în anul 2017, atunci când judeţul a fost vizitat de 100.430 de persoane.

‘2020 urma să fie un an de vârf, dar criza sanitară şi cea economică au afectat industria. Din fericire, cu toate că a fost un an greu, cu pierderi, 2020 se situează peste 2017. Avem un plus de 15% faţă de 2017, ceea ce dovedeşte că asociaţia, înfiinţată în 2018, alături de parteneri, a avut o promovare continuă şi echilibrată a întregii destinaţii, iar roadele s-au văzut chiar şi într-un an complicat ca 2020’, a declarat preşedintele AMDTDD.

Ţibuleac a mai spus că pierderile înregistrate de turismul din judeţ sunt evaluate la 17,55 de milioane de euro.

‘Industria turismului şi a activităţilor asociate reprezintă o cifră de afaceri de 60,5 milioane de euro în judeţ. Raportat la scăderea numărului de turişti, putem spune că, din punct de vedere financiar, industria turismului în judeţ a avut pierderi de 17,55 de milioane de euro’, a menţionat Cătălin Ţibuleac.

În opinia lui, în acest an, turismul din judeţ trebuie să continue să dezvolte ecoturismul şi să promoveze produse specifice zonei, în colaborare cu autorităţile.

‘Evident, turiştii vor căuta în continuare siguranţă sanitară, distanţarea fizică şi formele de manifestare a ecoturismului permit aceste lucruri. Alături de Autoritatea Naţională pentru Arii Protejate şi de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, trebuie să promovăm produsele tradiţionale din arii protejate. Este un proiect curajos la nivel naţional care poate fi implementat în sprijinul comunităţilor din judeţ. Storceagul, salatele de icre, borşul de peşte sunt reţete tradiţionale care pot fi promovate în acest proiect’, a mai spus preşedintele AMDTDD.

Cele mai mari pierderi din industrie în judeţ s-au înregistrat la nivelul turismului cu navele de croazieră fluvială, în condiţiile în care peste 95% din navele programate să ajungă anul trecut în judeţ şi-au anulat sosirile, pe fondul crizei sanitare.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Tenis de masă: Prima medalie tricoloră la WTT Youth Star Contender Tunis 2026
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 13:23

Tenis de masă: Prima medalie tricoloră la WTT Youth Star Contender Tunis 2026

Îndrumați de antrenoarea Anamaria Sebe, Bianca Mei-Roșu și Robert Istrate au reușit să ajungă pe podiumul competiției din Tunisia încă din...

Tenis de masă: Prima medalie tricoloră la WTT Youth Star Contender Tunis 2026
După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței a ales Muzeul de Artă din Constanța pentru a-și prezenta lucrările
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:24

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței a ales Muzeul de Artă din Constanța pentru a-și prezenta lucrările

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței ar fi putut să aleagă orice oraș din țară pentru...

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței a ales Muzeul de Artă din Constanța pentru a-și prezenta lucrările
CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:18

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:57

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști

Urmare a cercetărilor în dosarul penal privind infracțiunea de tâlhărie calificată, comisă asupra a două persoane, de 57, respectiv 72 de...

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:47

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență....

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:39

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”

Vineri, 06.02, au început tragerile cu artilerie și rachete în cadrul exercițiului multinațional „Dynamic Front 26”. Conform MApN,...

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:08

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea informează că, în urma sesizării și a investigațiilor de laborator...

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
Ştiri sâmbătă, 7 februarie 2026, 09:38

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”

La invitația Șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait și a comandantului (rectorului) Academiei Navale „Mircea cel...

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”