Ascultă Radio România Constanța Live

Patronatele din turism, scrisoare deschisă către autorităţile statului

Patronatele din turism, scrisoare deschisă către autorităţile statului

Publicat de , 12 februarie 2021, 18:16

Patronatele din turism solicită autorităţilor operaţionalizarea unor măsuri, inclusiv a celei dedicate turismului, care prevăd compensarea în cuantum de 20% a pierderilor la cifra de afaceri a companiilor din domeniu, alocarea disponibilităţilor băneşti către Măsura 2, astfel încât banii să ajungă cât mai repede în conturile agenţilor economici, şi acordarea cât mai rapidă a voucherelor de vacanţă.

‘Doar în felul acesta ar putea fi diminuat impactul major pe care pandemia îl are asupra sectorului turism şi serviciilor conexe din România şi ar putea contribui la supravieţuirea acestuia. Aceste măsuri ar dovedi că Guvernul actual este responsabil faţă de cetăţeanul român, faţă de capitalul românesc şi că e capabil să-şi respecte angajamentele luate faţă de cei care şi-au pus încrederea în ei atunci când au participat la dialogurile organizate formal’, susţin reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, într-o scrisoare deschisă adresată principalilor factori de decizie.

Aceştia semnalează că, după ce s-a lucrat luni de zile, începând cu aprilie 2020, alături de reprezentanţii Guvernului, la identificarea şi fundamentarea unor soluţii concrete pentru acest sector de activitate cu capital românesc, preponderent în turism, asistă ‘la luarea unor decizii care îi împing în colaps economic’.

‘Turismul este cel mai sensibil domeniu la factorii externi şi nu e un secret pentru nimeni, şi cu atât mai puţin pentru domniile voastre, că este unul dintre sectoarele economice dramatic afectate de pandemia provocată de apariţia virusului SARS-Cov-2. ‘Turismul’ nu e doar un cuvânt, ci un întreg ecosistem format din sute de mii de angajaţi, patroni, furnizori – asupra cărora planează spectrul şomajului şi al falimentului, dar şi singura modalitatea prin care românii au şansa de a se ‘vindeca’ de stresul major indus de pandemie şi de incertitudinile generate de întrebarea ‘Ce va fi mâine?”, subliniază reprezentanţii FPTR.

Potrivit acestora, în timp ce la nivel mondial dialogul public-privat din turism a fost cel care a determinat dezvoltarea destinaţiilor turistice şi a condus la consacrarea acestora şi la transformarea lor în adevăraţi poli de creştere economică, în România actorii din domeniu sunt confruntaţi cu acţiuni şi iniţiative care nu au nici o legătură cu acest dialog, în contextul în care niciuna dintre măsurile legiferate nu se aplică în mod real: Măsura 2 este blocată din ‘lipsa finanţării’, Măsura 3 este blocată ‘din diferite motive’, ducând accesarea banilor într-un viitor îndepărtat şi incert, iar OUG 224/2020 (măsura care prevede compensarea a 20% din pierderile la cifra de afaceri) trebuia să fie specifică pentru turism, însă nu s-a aplicat.

‘Deşi Uniunea Europeană a acordat un buget suficient pentru sprijinul companiilor afectate de pandemie, mai ales pentru ramura de activitate turism, şi Guvernul României a promis o infuzie de 500 milioane de euro pentru turism, banii nu au fost alocaţi nici până în acest moment. Perspectivele sunt şi mai sumbre, pentru că s-a anunţat eliminarea voucherelor de vacanţă, ceea ce înseamnă distrugerea turismului cu o sumă ce depăşeşte 300 de milioane de euro. Efectul acestei decizii care a fost luată fără ca mediul de afaceri să fie consultat s-a reflectat imediat în scăderea rezervărilor turistice, ceea ce reprezintă încă o mână de pământ aruncată pe sicriul în care zace turismul românesc’, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Patronatele din turism menţionează că voucherele de vacanţă sunt o formă de sprijin pentru angajaţii care au beneficiat de acestea, în condiţiile in care statisticile europene arată că românii alocă printre cele mai mici bugete pentru vacanţă, iar în perioade de criză aceasta este prima cheltuială pe care o taie de pe listă. De asemenea, sunt un real sprijin pentru dezvoltarea turismului autohton, dar şi pentru încasările la buget, pentru că multe unităţi de cazare care activau la negru au preferat să se autorizeze şi, aşadar, să plătească taxe la stat.

‘Privind retrospectiv şi analizând declaraţiile făcute la finalul anului trecut de reprezentanţii Guvernului, dând asigurări că voucherele de vacanţă se vor acorda în continuare şi că banii pentru Măsura M2 nu vor întârzia să apară, tragem concluzia – în lumina noilor evenimente – că au fost doar afirmaţii cu valoare electorală. Ca antreprenori în turism, dar şi ca cetăţeni ai acestei ţări, ne simţim înşelaţi şi abandonaţi de acest Guvern care lucrează împotriva noastră, împotriva economiei
naţionale şi, prin aceasta politică, nu face altceva decât să se auto-saboteze. Suntem în al doilea an de pandemie, al doilea an fără nicio măsură în sprijinul acestui sector’, susţin reprezentanţii FPTR.

Aceştia subliniază că declaraţiile recente în presă conform cărora mai există vouchere nefolosite ‘în piaţă’ în valoare de 2,4 miliarde lei au indus în eroare opinia publică, deoarece, din informaţiile primite de la Ministerul Finanţelor, rezultă că valoarea voucherelor disponibilă este de 4 ori mai mică.

Sursa – Agerpres / Foto – Arhivă

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:36

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie

Au fost dezbateri aprinse, în această după amiază, pe tema noului regulament al parcărilor, propus de Primăria Constanța. Modificările aduc...

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea