Ascultă Radio România Constanța Live

INTERVIU | Mitică Iosif, liderul SLSIP Constanţa: „Este nevoie să ne reîntoarcem la școală, dar în condiții de siguranță!“

INTERVIU | Mitică Iosif, liderul SLSIP Constanţa: „Este nevoie să ne reîntoarcem la școală, dar în condiții de siguranță!“

Publicat de , 2 februarie 2021, 10:43

Astăzi se va lua decizia dacă se redeschide școala față în față pe data de 8 februarie. Redeschiderea unităților de învățământ începând cu data de 8 februarie 2021 va însemna revenirea la normalitate în cadrul sistemului de educație, dar totul trebuie gândit și făcut cu mare responsabilitate. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ are 11 solicitări, pentru protecția directă a angajaților din învățământ și a elevilor și indirectă a familiilor acestora, a declarat la  „Interviul dimineții“, de la Radio Constanța, Mitică Iosif, președintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa.


Care sunt solicitările pe care le aveți pentru o redeschidere a școlilor în condiții de maximă siguranță?

Mitică Iosif: Înainte de orice, solicitarea noastră principală este ca factorii de decizie să se gândească foarte bine și în mod egal la sănătatea și securitatea tuturor celor care fac parte din viața școlii. Pentru că, din punctul meu de vedere, aici vorbim despre 5 categorii distincte. Toate se influențează și de toate trebuie să avem grijă. Vorbim despre personalul didactic de predare, de cel auxiliar, de personalul nedidactic (oamenii școlii), vorbim de copiii noștri, elevii noștri și nu putem să lăsăm deoparte membrii familiei acestor copii. Prin urmare, dacă astăzi se va lua decizia ca pe 8 februarie cursurile semestrului al II-lea să înceapă în format fizic, cred că s-ar comite o gravă eroare pentru că, din punctul meu de vedere, autoritățile nu au fost și nu sunt pregătite să facă față unei astfel de decizii.

Considerați că nu este absolut necesară redeschiderea școlilor?

Mitică Iosif: A, nu! Poate nu am fost foarte bine înțeles! Redeschiderea școlilor este necesară, este dorită de elevii noștri, de foarte mulți dintre colegii noștri profesori și sunt convins că este dorită și de către părinți, chiar dacă unii dintre ei sunt reticenți pe bună dreptate. Problema este că, după o campanie nedreaptă din mass-media din care reieșea că nu doresc colegii noștri să se vaccineze, s-a ajuns la un procent de 50% al profesorilor care doresc să se vaccineze. Din păcate, în ciuda faptului că au formulat această opțiune și ar fi fost extraordinar să avem peste 50% colegi vaccinați, să nu uităm că avem profesori care au trecut prin această boală și au dezvoltat o oarecare imunitate. Deci am fi ajuns probabil la un procent de imunizare de 60% și ar fi dat o siguranță fantastică pentru cei care se reîntorc acum în școală. Numai că, după cum știți, deși campania de vaccinare a început în ceea ce ne privește de pe 15 ianuarie, încă nu s-a făcut nimic în ceea ce privește vaccinarea cadrelor didactice. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă 100% toți colegii mei ar fi optat pentru vaccinare atâta vreme cât autoritățile statului nu au fost în stare să asigure vaccinarea până pe 8 februarie pentru 50% dintre cei care și-au exprimat opinia. Repet: este nevoie să ne reîntoarcem la școală, dar în condiții de siguranță pentru toți cei care vor intra în școală și vor pleca de la școală spre casele lor.

Ministrul Educției a spus că vor fi asigurate măști de protecție pentru toți elevii în semestrul al II-lea, dacă orele de curs se vor relua în școli. Credeți că vor putea realiza unitățile de învățământ și o triere absolut necesară la intrarea în școli? Au și părinții un rol în acest context?

Mitică Iosif: Trebuie să spunem că și rolul familiei este determinant și trebuie să recunoaștem că unitățile de învățământ i-au obișnuit pe toți cei care sunt acolo să le facă pe toate. Hai să fim toți serioși și responsabili! Nu cred că există oameni calificați în unitățile de învățământ, cu excepția medicilor din cabinetele școlare, care să facă o astfel de triere epidemiologică. Dar, din păcate, și aici stăm foarte prost, în sensul că avem foarte puține cabinete de medicină școlară și, prin urmare, și foarte puțini medici capabili ca specialiști să facă o astfel de triere. De aceea, atât cât se va putea, vor face colegii mei acea triere, dar este foarte important ca familia să fie responsabilă și să-și asume anumite decizii.

Care este punctul dumneavoastră de vedere în privința orelor remediale? Cum s-ar putea realiza ele?

Mitică Iosif: Nu vă pot spune modalitatea în care se vor realiza ele, vă pot spune că sunt de acord că este necesară o astfel de activitate în condițiile în care, trebuie să recunoaștem, din martie 2020 și până în prezent s-a experimentat practic învățarea online. Pentru că și până în prezent nu sunt convins că toți elevii din județul Constanța și probabil că și cei de la nivel național dispun de dispozitivele electronice și de conexiunea la internet pentru a face învățarea online. În această perioadă nimeni nu a venit alături de colegii mei pentru a le pune la dispoziție softuri, cursuri pe care ei să le predea. Tot ceea ce ei au făcut a fost prin munca proprie extraordinară, pentru că nu erau pregătiți să facă așa ceva. E nevoie de educația remedială la toate nivelurile. Gândiți-vă că în mediul rural avem unități de învățământ unde se fac cursuri de predare la simultan. Deci într-o clasă ai elevi de la clasa a V-a până la clasa a VIII-a. Nu știu cum se vor desfășura, am văzut că Ministerul venea inclusiv cu ideea să se lucreze sâmbăta. Vom vedea. Vom face tot ce trebuie pentru ca elevii noștri să fie pregătiți, dacă au pierdut materie și conținuturi să le recuperez,e și, mai ales cei care ajung la final de ciclu, elevii claselor a VIII-a și a XII-a, să fie pregătiți să susțină examenele care le vor deschide drumurile spre viitor.

Să vorbim și despre școala online. A fost „baza“ în perioada de pandemie. Credeți că s-a performat în acest sistem? Credeți că ar fi potrivit ca anul școlar să se termine cu acest sistem al școlii online?

Mitică Iosif: Săptămâna trecută am avut o intervenție în plenul Comisiei de Dialog Social de la nivelul Prefecturii Constanța legat de discuția noastră cu vaccinarea. Am susținut că, din păcate, nu s-a făcut tot ceea ce s-a putut face pentru vaccinarea colegilor noștri care doreau să se vaccineze și care, teoretic, la 8 februarie s-ar putea reîntoarce la clasă. Așa că, pentru a nu pune în pericol sănătatea tuturor celor implicați în actul educațional, am cerut ca, până nu se realizează campania totală de vaccinare pentru cei care doresc, școala să continue în format online.

Credeți că se va lua astăzi decizia de redeschidere a școlilor, a cursurilor față în față?

Mitică Iosif: Așa se aude. Eforturile noastre au fost transmise către Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, pentru că acolo colegii noștri au un contact mai apropiat cu membrii Guvernului și ai Parlamentului României. Eu sper să fie destul de înțelepți să cântărească foarte bine ceea ce vor decide pentru că, repet: deși reîntoarcerea la școală este dorită de toată lumea, trebuie să ne întrebăm dacă suntem pregătiți să luăm această decizie fără să avem de plătit apoi o notă de plată prea mare.

Ce sfaturi aveți pentru cadrele didactice, pentru elevi și părinți, în condițiile reluării cursurilor în unitățile de învățământ?

Mitică Iosif: Ce sfaturi pot să le dau decât să respecte regulile pe care autoritățile au găsit de cuviință să ni le transmită? Și anume: distanțarea, purtarea obligatorie a măștii, dezinfectarea după fiecare acțiune, aerisirea claselor între schimburi și a unității de învățământ

Interviu realizat de Larisa Calistru / Foto – pixabay.com

AUDIO | Digul de la Carasuhat va fi refăcut pentru reluarea agriculturii
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 10:52

AUDIO | Digul de la Carasuhat va fi refăcut pentru reluarea agriculturii

Autoritățile pregătesc închiderea breșei din dig prin care apa a inundat, în 2023, mai multe terenuri agricole din incinta Carasuhat, din Delta...

AUDIO | Digul de la Carasuhat va fi refăcut pentru reluarea agriculturii
IPJ Constanța: Tânăra de 20 de ani care a agresat mai multe persoane, avea discernământ în momentul comiterii faptelor
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 10:05

IPJ Constanța: Tânăra de 20 de ani care a agresat mai multe persoane, avea discernământ în momentul comiterii faptelor

Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale a reieșit că are discernământ, a fost reținută pentru...

IPJ Constanța: Tânăra de 20 de ani care a agresat mai multe persoane, avea discernământ în momentul comiterii faptelor
Premierul desemnat a depus, la Parlament, lista miniștrilor și programul de guvernare
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 20:39

Premierul desemnat a depus, la Parlament, lista miniștrilor și programul de guvernare

La ora 20.30, Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului s-au reunit în ședință online pentru a stabili calendarul de învestire...

Premierul desemnat a depus, la Parlament, lista miniștrilor și programul de guvernare
TULCEA: Pompierii militari cumpără o dronă subacvatică pentru recuperarea victimelor implicate în accidente navale
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 20:06

TULCEA: Pompierii militari cumpără o dronă subacvatică pentru recuperarea victimelor implicate în accidente navale

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” Tulcea a început procedurile pentru achiziţia unei drone subacvatice pentru recuperarea...

TULCEA: Pompierii militari cumpără o dronă subacvatică pentru recuperarea victimelor implicate în accidente navale
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 19:45

FOTO | CONSTANȚA: Mobilitate urbană și proiecte SMART doar pe hârtie. În teren, stații inteligente nefuncționale și piste de biciclete incomplete

Deși lucrările de pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și Șoseaua Mangaliei au fost finalizate și recepționate, multe...

FOTO | CONSTANȚA: Mobilitate urbană și proiecte SMART doar pe hârtie. În teren, stații inteligente nefuncționale și piste de biciclete incomplete
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 19:00

Nicușor Dan: Cele două nave atacate în apele teritoriale românești au fost lovite de drone aeriene

Președintele Nicuşor Dan a declarat, joi, 15 octombrie, înaintea summitului Consiliului European, la Bruxelles, nave atacate, miercuri și joi,...

Nicușor Dan: Cele două nave atacate în apele teritoriale românești au fost lovite de drone aeriene
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 18:41

Misiunea de salvare a marinarilor dispăruți de pe nava WINE TRADER, îngreunată de furtuna de pe mare

Operațiunea de căutare și salvare a marinarilor de pe vasul sub pavilion San Marino, pe care a izbucnit un puternic incendiu, este îngreunată de...

Misiunea de salvare a marinarilor dispăruți de pe nava WINE TRADER, îngreunată de furtuna de pe mare
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 18:09

DIALOGURI LA ZI | Aristotel Jude, director general adjunct al ROMGAZ, despre stadiul proiectului Neptun Deep și beneficiile economice

Proiectul Neptun Deep reprezintă una dintre cele mai importante investiții energetice ale României. Dezvoltat de ROMGAZ și OMV Petrom, proiectul...

DIALOGURI LA ZI | Aristotel Jude, director general adjunct al ROMGAZ, despre stadiul proiectului Neptun Deep și beneficiile economice