Ascultă Radio România Constanța Live

Când va fi numit un nou guvernator al Deltei Dunării

Când va fi numit un nou guvernator al Deltei Dunării

Publicat de Doina Sirbu, 22 ianuarie 2021, 09:37

Numirea unui nou guvernator al Deltei provoacă tensiuni în rândul partidului, care a primit acest mandat. Președintele USR, filiala Sulina, și-a înaintat demisia, după ce a făcut afirmații considerate nepotrivite la adresa campionului olimpic și mondial Ivan Patzaichin, desemnat de același partid să facă parte din comitetul care stabilea cine va ocupa funcția de guvernator. De la Revoluție, România a schimbat 14 guvernatori la A.R.B.D.D., pentru că, în ultimii ani, niciunul dintre ei nu a reușit să-și ducă la bun sfârșit mandatul.

“Cred foarte tare în ideea de a decide transparent, printr-un proces de consultare, cine să fie guvernatorul ARBDD. Tocmai de aceea am acceptat să fiu parte din acest proces, însă am fost surprins de violența atacurilor la adresa mea pe acest subiect. […] Așa că mă voi retrage din această activitate”, a scris pe contul său de socializare marele campion olimpic Ivan Patzaichin, la două zile după ce fusese numit în fruntea grupului de lucru.

Decizia renumitului canoist român a venit pe fondul unor comentarii făcute de liderul organizaţiei USR Sulina, Mirel Constantin, care a criticat alegerea lui Ivan Patzaichin, pe care l-a acuzat de anumite simpatii politice, a declarat deputatul USR de Tulcea, Eugen Terente:

“Dânsul a văzut niște poze, care au circulat în mediul online, în care Ivan Patzaichin era cu Horia Teodorescu. Dar nu este nimic concret, nu este nicio dovadă că ar avea interese ascunse. Erau doar niște poze. Prin meseria pe care o practică, are poze și cu membri PSD și cu PNL și cu membri PLUS.”

Deputatul Eugen Terente precizează că afirmațiile liderului organizației USR Sulina nu reprezintă punctul de vedere al partidului și că va încerca să-l convingă pe marele campion olimpic, să revină asupra deciziei luate. Între timp, numirea unui nou guvernator s-a înțepenit.

Mălin Mușetescu, fost guvernator al ARBDD în perioada 2017 – 2019, a apreciat că numirea viitorului guvernator nu poate fi decât una politică, deoarece acesta are nevoie de susținere din partea formațiunii aflate la guvernare.

Pe de altă parte, schimbarea frecventă a conducerii Rezervației nu ajută la dezvoltarea regiunii. Opt guvernatori s-au perindat în ultimii 10 ani la conducerea ARBDD, durata medie a unui mandat fiind de aproximativ un an și jumătate.

Multe proiecte începute au fost abandonate, influențate de agendele politice diferite:

Mălin Mușetescu, fost guvernator ARBDD: “Apar aceste rupturi, care țin de orgolii personale, dar și de agende politice diferite. Vin ai noștri, pleacă ai noștri. Cel mai important lucru este ca numirea să fie făcută astfel încât Rezervația Biosferei Delta Dunării să fie luată din zona de interes local. Partea localnicilor, cum este marota asta că <trebuie să fie unul din baltă care să știe>, va face cel mai mult rău, pentru că cel care este acolo va reprezenta interesele locale, foarte clar îndreptate către exploatarea intereselor locale.”

 În ultimii 30 de ani, resursele naturale ale Deltei au fost exploatate în beneficiul câtorva agenți economici din zonă, spune fostul guvernator. “Tot ce înseamnă resursă naturală, de la pește la stuf, în ultimii 30 de ani, a fost exploatată în interesul câtorva oameni, stakeholders importanți județ, de la cherhanagii la turism, nu pentru populație. Iar agricultura, să știți, că nu aduce bani pentru populație, aduce pentru câțiva concesionari.”

Stoparea pășunatului excesiv în Delta Dunării reprezintă doar unul dintre proiectele începute în vremea mandatului lui Mălin Mușetescu.

Mălin Mușetescu, fost guvernator ARBDD: “Nimeni nu vrea să constate că e depășită capacitatea de pășunat și că vacile ajung la pășunat chiar pe zone strict protejate. Este inadmisibil. Eu tocmai încercam să fac lucrul asta, am plecat de acolo, rămăsese o înțelegere cu locuitorii din Jurilovca, care au semnat că își asumă să scoată vacile din zone strict protejate. Nu s-a mai întâmplat lucrul acesta, după ce am plecat eu.”

Printre proiectele începute și abandonate se numără cel al stopării braconajului, precum și cel legat de monitorizarea peștelui mărunt, care constituie sursa de hrană a peștelui care ajunge în cherhanale.

Pentru ocuparea postului de guvernator al A.R.B.D.D. s-au trimis până acum sute de CV-uri și proiecte din toată țara, pentru că, în cele din urmă, va fi un concurs de proiecte, a precizat deputatul USR, Eugen Terente.

“Colegi din toată țara și-au trimis intenția către secretariatul general, iar această comisie care se înființează, va studia CV-urile, va studia proiectele, va fi un concurs de proiecte, în cele din urmă. Știu că vreo 4 – 5 membri la filiala USR Tulcea și-au trimis intenția.

Rep: Credeți că viitorul guvernator va continua proiectele existente în Deltă?

“Asta va decide el, se va consulta și cu noi, se va face un audit al proiectelor.”  

Instalarea unui nou guvern atrage după sine schimbarea conducerii instituțiilor descentralizate și, în același fel, se schimbă cursul implementării obiectivelor zonale. Până la organizarea concursului de proiecte și numirea unui nou guvernator, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării mai are de așteptat, la fel, habitatele deltaice.

Redactor – Cristina Ghelasie / Foto – arhivă

 

Un autocar a luat foc în localitatea tulceană Topolog
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:59

Un autocar a luat foc în localitatea tulceană Topolog

În această dimineață, în jurul orei 10.30, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un...

Un autocar a luat foc în localitatea tulceană Topolog
1 Mai | Interviu cu lect. univ. dr. Răzvan Pantelimon, de la Universitatea „Ovidius”
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:17

1 Mai | Interviu cu lect. univ. dr. Răzvan Pantelimon, de la Universitatea „Ovidius”

1 Mai este o zi în care sărbătorim munca… prin petrecere, relaxare și distracție. Chiar dacă vremea este mai capricioasă, este totuși 1...

1 Mai | Interviu cu lect. univ. dr. Răzvan Pantelimon, de la Universitatea „Ovidius”
actiune politie, politisti - foto - IPJ Constanta
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:05

CONSTANȚA / TULCEA: Sute de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră sunt la datorie în minivacanța de 1 Mai

Sute de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră din județele Constanța și Tulcea sunt la datorie în aceste zile pentru o...

CONSTANȚA / TULCEA: Sute de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră sunt la datorie în minivacanța de 1 Mai
Au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:00

Au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia

În minivacanța de 1 Mai, au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia. Circulația feroviară a fost închisă la 1...

Au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 10:46

Medicii atrag atenția să ținem cont de unde cumpărăm micii

Ca în fiecare an, micii vor sfârâi pe grătarele românilor în minivacanța de 1 Mai. Sunt gustoși, dar nu tocmai sănătoși, spun medicii care...

Medicii atrag atenția să ținem cont de unde cumpărăm micii
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 09:56

AUDIO | Expoziția cu obiecte din colecția MINAC „Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, poate fi vizitată la Timișoara, până pe 31 octombrie

Intitulată „Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, expoziția itinerantă cu obiecte din...

AUDIO | Expoziția cu obiecte din colecția MINAC „Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, poate fi vizitată la Timișoara, până pe 31 octombrie
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 09:46

Marea Neagră, gazdă minunată pentru căluți de mare, calcani, delfini, rândunici de mare și crabi. Imagini inedite cu această bogăție marină, surprinse de cunoscutul scafandru constănțean Pascale Roibu  

Căluți de mare, delicați și timizi, calcani, rândunici de mare, meduze, crabi, dar și delfini sunt prietenii subacvatici pe care turiștii i-ar...

Marea Neagră, gazdă minunată pentru căluți de mare, calcani, delfini, rândunici de mare și crabi. Imagini inedite cu această bogăție marină, surprinse de cunoscutul scafandru constănțean Pascale Roibu  
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 09:16

1 Mai | Ce evenimente au loc pe litoral

Chiar și cu o primăvară… de toamnă, litoralul își așteaptă oaspeții cu un bogat calendar de evenimente pentru cele trei zile ale...

1 Mai | Ce evenimente au loc pe litoral