Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANŢA: Protest al sindicaliştilor Cartel Alfa, în faţa Prefecturii. Care sunt revendicările

CONSTANŢA: Protest al sindicaliştilor Cartel Alfa, în faţa Prefecturii. Care sunt revendicările

Publicat de , 21 ianuarie 2021, 14:17

Aproximativ 80 de sindicaliști din Confederația Naţională Sindicală CARTEL ALFA protestează, în această după-amiază, în fața Prefecturii Constanţa. Este vorba despre membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Constanța, Sindicatul Liber ALUM Tulcea, Sindicatul Național SELGROS, precum şi ai filialelor CARTEL ALFA din Constanţa, Ialomiţa şi Călărași. 

„Revendicările noastre sunt aceleaşi, vorbim despre acel salariu minim de mizerie, mai ales pentru cei peste 1.300.000 de muncitori din România, care trăiesc în această umilinţă numită 2.000 şi ceva de lei, şi cu creşterea de 41 de lei net, creştere care nici măcar în ţările subdezvoltate nu cred că ar putea îmbunătăţi traiul acelor oameni! De asemenea, suntem nemulţumiţi de faptul că actualul Guvern, reclamând moştenirea grea primită de la fostul actual Guvern ne spune că nu are bani pentru a respecta legea privind creşterile salariale, ne minte că dacă ar creşte salariul minim pe economie s-ar adânci deficitul bugetar, ceea ce este o minciună, pentru că dacă vom creşte salariul minim, privatul va creşte salariul şi se va mări consumul, ceea ce înseamnă bani la buget. Mai avem nemulţumiri legate de modul în care gestionează pensiile, atât pe cele civile, cât şi pe cele militare, pensionarii militari sunt lipsiţi de această creştere minimă de 3,84% reprezentată de inflaţia pe anul 2020, avem probleme cu personalul contractual din Ministerul de Interne, vrem să înceteze această umilire a muncitorilor atât din sectorul privat, cât şi din sectorul bugetar şi politicienii să înceteze această manipulare mizeră, prin care încearcă să asmută pe bugetari împotriva privaţilor şi invers“, a declarat liderul Cartel Alfa Constanţa, Ion Caraignat.

Liderul SNPPC, Vasile Zelcă, a transmis că principala nemulţumire este legată de salariul minim:

„Revendicările noastre sunt – să atragem atenţia către Prefectură, către Guvernul României şi către Parlamentul României – salariul minim pe care l-aţi legiferat este prea puţin pentru colegii noştri din sistemul privat, mai ales! Nu putem trăi cu un salariu de 1386 de lei! A crescut salariul minim anul acesta cu 8 euro. Va trebui 100 de ani ca în Ro să ajungem la un salariu minim ca în Uniunea Europeană.“

Redactor – Cecilia Pătrăhău / Foto – Cecilia Pătrăhău

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:46

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie

Sistemul informatic e-Terra este încă indisponibil, dar baza de date centrală a sistemului cadastral, care conţine evidenţa proprietăţilor şi...

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:01

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere