Ascultă Radio România Constanța Live

Prof. univ. dr. Sorin Rugină, despre campania de vaccinare anti-COVID care începe duminică la Constanța. Câte cadre medicale și-au dat acordul pentru imunizare

Prof. univ. dr. Sorin Rugină, despre campania de vaccinare anti-COVID care începe duminică la Constanța. Câte cadre medicale și-au dat acordul pentru imunizare

Publicat de Doina Sirbu, 23 decembrie 2020, 15:41

Se fac ultimele pregătiri pentru campania de vaccinare anti-COVID, care începe în 27 decembrie. La Constanța, primii imunizați vor fi angajații Spitalului de Boli Infecțioase. Câți și-au dat acordul pentru vaccinare, câte puncte de imunizare vor fi în spital și când vor sosi primele doze la Constanța, aflăm de la coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase, prof. univ. dr. Sorin Rugină.

Spitalul de Boli Infecțioase Constanța este unul dintre cele zece spitale din țară, unde, duminică, va începe vaccinarea anti-COVID. Cum stați cu pegătirile pentru această campanie de imunizare desfășurată în condiții cu totul speciale?

Pregătirile sunt în curs și, desigur, au început chiar după conferința de lansare de vineri. Pregătim infrastructura și tocmai am aflat și celelalte elemente care nu depind de noi, depind de Ministerul Apărării, de sistemul de informare și de înregistrare, așa încât sâmbătă vom fi în măsură să facem înregistrări, pentru că se face înregistrare națională, iar duminică dimineață ne va  sosi vaccinul. Vreau să precizez că cele zece spitale de boli infecțioase fac parte dintr-o campanie europeană, de aceea începe pe 27 decembrie, și este, dacă vreți, etapa 0, nu este etapa I, prevăzută în strategia de vaccinare, pentru că are acest caracter de promovare cu cei care au fost de la început în linia întâi și sunt în continuare în linia întâi, adică medicii și tot personalul din spitalele de boli infecțioase.

A fost amenajat un centru special pentru această campanie de vaccinare?

Sigur că da! Centrul este amenajat, s-au stabilit circuitele, s-a făcut dotarea și se întocmesc procedurile de acces ale candidaților la vaccinare în condiții de distanțare, cu toate măsurile, pentru ca să respectăm legislația în vigoare. Cred că putem amenaja două puncte poate chiar trei, astfel încât vaccinarea să aibă un ritm mai rapid, având în vedere că această etapă zero se va desfășura în zilele de 27, 28 și, eventual, 29 decembrie.

Câte doze vor ajunge la Constanța?

Deocamdată, vaccinul nu poate fi stocat decât la nivelul Institutului Cantacuzino, de unde dozele vin la solicitare, deci nu avem facilitățile de a-l stoca la -80 de grade C. În momentul în care nu este stocat la -80 de grade, el trebuie utilizat în cel mult cinci zile, fiind conservat la nivelul unui frigider obișnuit. Solicităm dozele de care avem nevoie, cu o marjă de siguranță pentru dozele care se pierd, pentru că știți că este un vaccin multidoză – cinci doze pe flacon, în așa fel încât să avem cât mai puține pierderi.

Aveți o evidență, câți dintre angajații Spitalului de Boli Infecțioase Constanța se vor imuniza?

Este o evidență inițială, în care tututor celor 269 de angajați li s-a cerut acordul. Doar 28 nu au semnat, deci un procent de 10%, din varii motive, motive obiective. Au fost foarte puțini cei care chiar nu doresc. În principiu, se vaccinează tot personalul implicat în contact direct cu pacientul și toți ce care au înțeles importanța momentului.

Dumneavoastră vă veți vaccina anti-COVID?

Indiscutabil! În primul rând, din convingere pentru că sunt în specialitatea aceasta și vaccinologia este cea mai mare cucerire a medicinii, datorită vaccinurilor noi am ajuns unde suntem astăzi. Pe de altă parte, acest vaccin care apare într-un ritm destul de rapid, impus de pandemie, este singura armă concretă împotriva virusului, pentru că până acum am folosit doar mijloace de a întrerupe, de a ne apăra, un scut, cu mască cu distanțare ș.a.m.d. În materie de COVID se verifică principiul potrivit căruia nu tratăm boli, tratăm bolnavi, fiecare bolnav face o altă formă, sunt încă lucruri neexplicate, de ce unii au făcut forme grave și alții nu ș.a.m.d. În al doilea rând, având în vedere vârsta, sunt o persoană la risc, iar în al treilea rând, sunt medic al Spitalului de Boli Infecțioase.

Puteți să ne explicați, vă rog, cum funcționează vaccinul anti-COVID? Sunt oameni care se tem că ar putea face boala, în urma administrării vaccinului.

Nu, nu! Trebuie să lămurim că sunt cinci tehnologii de vaccinare, nu o să le detaliez acum, dar aici vorbim despre o tehnologie veche, care e pentru prima oară aplicată în scară largă la om. Este vorba despre utilizarea ADN-ului și ARN-ului mesager, deci sunt componente sintetizate în laborator, nu este nicio particulă virală, care împreună concură la a induce în organism să producă în cantități suficiente, care să ne apere, anticorpi pentru proteina Spike, cea care dă patogenitatea virusului. Este singura soluție de a obține vaccinuri în cantitate foarte mare și în condiții de siguranță maximă. Nu se transmite nicio infecție, nu există niciun risc din punctul acesta de vedere.

Interviu realizat de Cătălina Radu / Foto – unsplash.com

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:01

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc