Ascultă Radio România Constanța Live

Plen reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului Florin Cîţu

Plen reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului Florin Cîţu

Publicat de Doina Sirbu, 23 decembrie 2020, 16:42

Şedinţa Parlamentului pentru învestirea Guvernului Florin Cîţu a început miercuri. Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 363 de parlamentari din cei 455 validaţi. Toţi miniştrii propuşi au fost avizaţi favorabil de comisiile parlamentare de specialitate, acest aviz fiind consultativ.

UPDATE ORA 18.24 Învestitură Guvern/ Votul din Parlament pentru învestirea Guvernului Cîţu s-a încheiat

UPDATE ORA 17.55 Învestitură Guvern/ Florin Cîţu: Tupeu la limita nesimţirii cum am văzut astăzi, mai rar

Premierul desemnat, Florin Cîţu, le-a reproşat miercuri parlamentarilor social-democraţi că au „tupeu” să le vorbească românilor, după ce Guvernul Grindeanu a adoptat Ordonanţa 13, iar facturile şi concediile medicale nu au fost plătite la timp.

UPDATE ORA 17.40 Învestitură Guvern/ Claudiu Târziu (AUR): PSD – la fel de vinovat pentru situaţia ţării ca şi Guvernul PNL

Copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, senatorul Claudiu Târziu, a declarat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, că PSD se face „la fel de vinovat pentru situaţia ţării de azi, ca şi Guvernul PNL, ca şi partidele care alcătuiesc arcul guvernamental”, motiv pentru care le-a cerut social-democraţilor „să o lase mai încet cu critica pe scări”, pentru că nu are căderea morală să o facă.

UPDATE ORA 17. 35 Învestitură Guvern/ A început votul în Parlament pentru învestirea Guvernului Cîţu

Deputaţii şi senatorii au început să îşi exprime votul, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, cu privire la programul de guvernare şi lista miniştrilor Guvernului condus de premierul desemnat, Florin Cîţu. Votul este secret cu bile şi se acordă atât pentru programul de guvernare, cât şi pentru lista miniştrilor.

UPDATE ORA 17.22 Învestitură Guvern/ Pambuccian: Guvernul care se instalează este obligat să-şi menţină stabilitatea şi coeziunea internă

Deputatul Varujan Pambuccian, din partea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, a declarat miercuri, în plen, că va vota Guvernul coaliţiei, cu condiţia să îşi menţină stabilitatea şi coeziunea internă şi să-şi îndeplinească obiectivul pe termen scurt, cel privind criza sanitară şi situaţia economică după pandemie.

UPDATE ORA 17.05 Învestitură Guvern/ Guran (PNL), către Opoziţie: Aţi stat cel mai mult la ciolan dumneavoastră

Senatorul liberal Virgil Guran s-a adresat miercuri, în plen, reprezentanţilor Opoziţiei şi a afirmat că în momentul în care PNL a preluat guvernarea, în urmă cu un an, „lucrurile erau încurcate”.

UPDATE ORA 17.05 Învestitură Guvern/ Grindeanu (PSD): Cum să susţii prim-ministru exact pe cel ce a tăiat cu 22% bugetul Sănătăţii?

Deputatul PSD Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte al social-democraţilor, a declarat miercuri că, probabil, dacă s-ar fi organizat un concurs pentru a stabili persoana care întruchipează cea mai proastă variantă posibilă de prim-ministru pentru România, cu siguranţă Florin Cîţu „ar fi câştigat detaşat”.

UPDATE ORA 16.47 Învestitură Guvern/Moşteanu (USR PLUS): Vom face o Românie din care niciun român nu o să vrea să plece

Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a afirmat, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, că Guvernul propus are un program solid, pe care îl va implementa „cu încăpăţânare şi inteligenţă”, astfel încât, la final, România să fie „o ţară mai bună, o ţară ca afară”.

UPDATE ORA 16.45 Învestitură Guvern/ Cîţu: Coaliţia nu va majora sau introduce impozite şi taxe; principalul efort, îmbunătăţirea colectării

Premierul desemnat, Florin Cîţu, a declarat miercuri, în cadrul şedinţei Parlamentului pentru învestirea Guvernului, că viitoarea coaliţie de guvernare nu va majora sau introduce impozite şi taxe, efortul principal fiind orientat spre îmbunătăţirea colectării.

UPDATE ORA 16.28 Învestitură Guvern/George Simion: De ce a trebuit votat pe repede înainte Guvernul? Miza cea mare este bugetul

Miza cea mare pentru care Guvernul a fost votat rapid a fost bugetul, „pe care l-au împărţit şi l-au negociat până în ultima secundă”, a afirmat, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, copreşedintele AUR, deputatul George Simion.

UPDATE ora 16.26 Învestitură Guvern/ Andronache (PNL): Votul de astăzi va rămâne în istoria Parlamentului ca un vot pentru dezvoltarea României

Deputatul liberal Gabriel Andronache a declarat miercuri, în plenul Parlamentului, că votul de învestitură pentru noul Executiv va intra în istorie ca unul „pentru dezvoltarea României şi pentru normalitate”.

UPDATE ORA 16.22  Învestitură Guvern/Cîţu: Îmi doresc să trecem cât mai rapid peste perioada de vaccinare şi să ieşim sănătoşi din ea

Premierul desemnat, Florin Cîţu, a declarat miercuri, în cadrul şedinţei Parlamentului pentru învestirea Guvernului, că sănătatea populaţiei este cel mai important obiectiv şi că îşi doreşte ca România să poată trece cât mai rapid peste perioada de vaccinare.

UPDATE ORA 16.08 Învestitură Guvern/ Ciolacu: PSD nu va vota; sunteţi o ruşine naţională

PSD nu va vota Guvernul Cîţu, care „este deja născut mort”, a declarat, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu.

El i-a transmis liderului PNL, Ludovic Orban, că a pierdut alegerile şi că românii „i-au trimis acasă” pe liberali pentru că „au pus în pericol sănătatea, viaţa, locurile de muncă şi educaţia copiilor”.

UPDATE ORA 15.57 Învestitură Guvern/Cîţu: Nu am să înşel încrederea cu care voi fi învestit

Premierul desemnat Florin Cîţu a declarat, miercuri, că nu va înşela încrederea cu care a fost învestit şi va face tot ce va putea pentru îndeplinirea obiectivelor: trecerea cu bine peste criza din sănătate şi repornirea economiei.

ORA 15.38 Parlament: A început şedinţa de învestire a Cabinetului Cîţu

Şedinţa Parlamentului pentru învestirea Guvernului Florin Cîţu a început miercuri.

Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 363 de parlamentari din cei 455 validaţi.

Toţi miniştrii propuşi au fost avizaţi favorabil de comisiile parlamentare de specialitate, acest aviz fiind consultativ.

Premierul desemnat Florin Cîţu va prezenta programul şi lista Guvernului, urmează dezbateri parlamentare şi votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Cabinetului.

Conform Constituţiei şi regulamentului şedinţelor comune ale Parlamentului, Legislativul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile. Trebuie să fie prezenţi cel puţin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului.

După adoptare, Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se semnează de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înaintează de îndată preşedintelui României spre a proceda la numirea Guvernului. Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul, iar Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.

Sursă – AGERPRES

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:39

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”

Vineri, 06.02, au început tragerile cu artilerie și rachete în cadrul exercițiului multinațional „Dynamic Front 26”. Conform MApN,...

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:08

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea informează că, în urma sesizării și a investigațiilor de laborator...

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 09:38

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”

La invitația Șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait și a comandantului (rectorului) Academiei Navale „Mircea cel...

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 20:01

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil

UPDATE 1 Reprezentanții ISU Dobrogea informează că un scurtcircuit electric este cauza probabilă de producere a incendiului. UPDATE Incendiul a...

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 19:31

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei

Astăzi, în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe...

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 18:02

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate

De luni, 9 februarie, liniile 51 și 51B vor fi comasate. Astfel, de luni până vineri, de la ora 5.15 și până la ora 09.05, respectiv de la ora...

CT BUS: Liniile 51 și 51B vor fi comasate
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 17:57

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie

În perioada 9 – 15 februarie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 11.02.2026, ORA...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:31

DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a lansat recent, agentul AI, dedicat mediului de afaceri: Crina de la CCINA....

DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi