Ascultă Radio România Constanța Live

Decretul pentru promulgarea Legii privind prevenția și depistarea precoce a diabetului a fost semnat de șeful statului

Decretul pentru promulgarea Legii privind prevenția și depistarea precoce a diabetului a fost semnat de șeful statului

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 noiembrie 2020, 10:43

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului, transmite Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ are ca obiect instituirea unor măsuri şi mecanisme legale pentru prevenirea şi depistarea precoce a diabetului precum şi pentru conştientizarea, încurajarea şi sprijinirea populaţiei să adopte şi să practice un stil de viaţă sănătos şi responsabil în vederea menţinerii unei bune stări de sănătate pe toată perioada vieţii.

Astăzi, 14 noiembrie este marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului.

Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet din județul Constanța, Sweet Land, a emis următorul comunicat de presă:

”Diabetul zaharat reprezintă o afecțiune cronică, cu o incidență foarte crescută alături de obezitate, cu risc important în apariția complicațiilor, în special boala cardiovasculară.

Potrivit Federației Internaționale a Diabetului, 1 din 11 adulți are diabet, iar la nivelul județului Constanța sunt aproximativ 40.000 de bolnavi de diabet.

La aceste date, medicii adaugă faptul că, în urma infecției cu Sars-Cov2, foarte multe persoane ar putea fi diagnosticate cu diabet: există un mecanism de acțiune al acestui virus care determină creșterea glicemiei. De aceea, medicii recomandă pacienților care au trecut printr-un astfel de eveniment nefericit să-și controleze glicemia! În cazul în care au probleme sau descoperă o valoare mai mare, să se prezinte cu încredere la Centrul de Diabet, Boli de Nutriție și Metabolism din cadrul Spitalului Județean Constanța pentru a fi luați în evidență și pentru a primi toate informațiile pentru o viață sănătoasă.

Specialiștii centrului dedicat persoanelor cu diabet din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța și voluntarii Asociației Sweet Land -care se ocupă de copiii și tinerii cu diabet din județul Constanța- vă reamintesc că, pe lângă tratament, adoptarea unui stil de viață sănătos, cu o dietă corespunzătoare și exercițiile fizice sunt măsurile necesare pentru a echilibra starea persoanelor diagnosticate.

Întreaga lume marchează pe 14 noiembrie Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului și recunoaștem, în momentul de față, sistemul sanitar este pus în fața unei mari provocări. Anul 2020 a fost desemnat de Organizația Mondială a Sănătății drept Anul Internațional al Asistentului Medical și Moașei.

Atât asistenții medicali, cât și toate celelalte cadre medicale aflate în linia întâi în lupta împotriva noului coronavirus, fac un apel către dumneavoastră să reflectați un moment și să fiți cu gândul alături de cei care au nevoie de sprijin, să încercați să faceți măcar un pas pentru prevenirea diabetului și împreună să fim mai puternici!
În aceste momente grele solidaritatea ne poate salva!”

Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 09:24

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:28

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 a dispus aseară arestarea preventivă a unui bărbat şi arestul la domiciliu pentru alte patru persoane acuzate de...

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 07:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în încercarea de a găsi o soluţie pentru...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:36

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie

Au fost dezbateri aprinse, în această după amiază, pe tema noului regulament al parcărilor, propus de Primăria Constanța. Modificările aduc...

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor