Ascultă Radio România Constanța Live

A murit actorul Vladimir Găitan

A murit actorul Vladimir Găitan

Publicat de , 10 noiembrie 2020, 22:05

Actorul Vladimir Găitan a murit marţi, la vârsta de 73 de ani. Informaţia a fost postată pe Facebook de actorul Vlad Rădescu.

„Vladimir Găitan a trecut dincolo şi a lăsat teatrul şi filmul românesc, pe noi toţi, mult mai singuri… Condoleanţe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duţu!“, a scris Rădescu pe pagina sa.

*** Actorul Vladimir Găitan s-a născut pe 2 februarie 1947, la Suceava. A absolvit, în 1970, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie, clasa prof. George Carabin şi Elena Negreanu, potrivit site-ului Teatrului de Comedie, www.comedie.ro.

A debutat pe scena Teatrului de Comedie, unde a realizat roluri memorabile în piese ca ”Mutter Courage” de Bertholt Brecht (1972), ”Trei surori” de A.P. Cehov (1975), ”12 oameni furioşi” de Reginald Rose (1977), ”Cinema” de Jean Anouilh (1979), ”Pierrot” de Moliere (1980), ”Turnul de fildeş” de Viktor Rozov (1981).

A rămas fidel acestui teatru şi după 1990, jucând în piesele ”Amphitrion” de Moliere, ”Fuga” de Mihail Burgakov, ”Anna Karenina” de L.N. Tolstoi, ”…escu” de Tudor Muşatescu, ”Poker” de Adrian Lustig, ”Soare pentru doi” de Pierre Sauvil, ”Revizorul” de N.V. Gogol, ”Pescăruşul” de A.P. Cehov. A fost director al Teatrului de Comedie din Bucureşti (1994-1996).

De asemenea, a jucat şi pe scena Teatrului ”Nottara”, în piese precum ”Întâlnire la Sunles” de Jean Anouilh, regia Geo Saizescu (1994), ”Îngeri în America” de Tony Kushner, regia Theodor Cristian Popescu (1998), precizează site-ul Teatrului de Comedie. În 2001 a devenit director al Teatrului ”Nottara” (13 februarie-20 iunie).

A debutat în cinematografie în 1969, în perioada studenţiei, în filmul ”Reconstituirea”, în regia lui Lucian Pintilie. Au urmat roluri în filme precum ”Căldura”, regia Şerban Creangă (1969), ”Puterea şi adevărul”, regia Manole Marcus (1971), ”Săgeata căpitanului Ion’, regia Aurel Miheles (1972), ”Ceaţa”, regia Vladimir Popescu-Doreanu (1973), ”Pe aici nu se trece!”, regia Doru Năstase (1975), ”Din nou împreună”, regia George Cornea (1978), ”Năpasta”, regia Alexa Visarion (1982), ”Zbor periculos”, regia Francisc Munteanu (1984), ”Omul cu cercel de aur”, regia Joachim Hassler (1984), ”Întunecare”, regia Alexandru Tatos (1985), ”Racolarea”, regia George Cornea (1985), ”Secretul lui Nemesis”, regia Geo Saizescu (1986), ”Omul zilei”, regia Dan Piţa (1997), ”Musafirul de duminică” de Petre Ispas, regia Nae Cosmescu (1979), ”Roberta”, regia Valentin Hotea (2000), ”Detectiv fără voie”, regia Silviu Jicman (2002).

O colaborare îndelungată a avut cu regizorul Sergiu Nicolaescu, acesta distribuindu-l în foarte multe dintre filmele realizate: ”’Zile fierbinţi” (1975), ”Accident” (1976), ”Pentru patrie” (1977), ”Ultima noapte de dragoste” (1979), ”Duelul” (1981), ”Întâlnirea” (1982), ”Wilhelm Cuceritorul”, co-producţie franco-română (1982), ”Noi, cei din linia întâi” (1985), ”Francois Villon – poetul vagabond” (1987), ”Mircea” (1988), ”Coroana de foc (1990), ”Oglinda – Începutul adevărului” (1993), ”15” (2005), ”Goldberg – Supravieţuitorul” (2008), ”Poker” (2010).

A avut numeroase roluri şi în spectacole de teatru TV sau radiofonic.

A jucat în serialele şi telenovelele româneşti ”Roberta”, ”Căsătorie imposibilă”, ”Daria, iubirea mea”, ”Cu un pas înainte”, ”Inimă de ţigan”, ”State de România – Student la Sorbona”.

Vladimir Găitan a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, ”pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

În 2007, la împlinirea vârstei de 60 de ani, a jucat, alături de fiica sa, Gloria, pe scena Teatrului de Comedie, în ”Soare pentru doi”, spectacolul de debut al acesteia, la acea vreme studentă în anul IV la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Tatăl şi fiica au fost pentru prima dată împreună pe o scenă profesionistă, jucând rolurile de tată şi, respectiv, fiică în spectacolul regizat de Alice Barb, pe textul lui Pierre Sauvil.

Sursa – Agerpres / Foto – Arhiva Agerpres

Ministrul Mediului despre plajele lărgite: Noi vedem că avem acum, practic, un deşert până să ajungem la apă
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 18:57

Ministrul Mediului despre plajele lărgite: Noi vedem că avem acum, practic, un deşert până să ajungem la apă

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat vineri, la Constanţa, referitor la nemulţumirea turiştilor cu privire la plajele care au fost prea...

Ministrul Mediului despre plajele lărgite: Noi vedem că avem acum, practic, un deşert până să ajungem la apă
Directoarea CENAFER, specializată în ciocolată, demisă
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 18:06

Directoarea CENAFER, specializată în ciocolată, demisă

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a revocat-o din funcţia de director general al Centrului Naţional de Calificare şi...

Directoarea CENAFER, specializată în ciocolată, demisă
Diana Buzoianu în control pe plajele de pe litoral
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 18:00

Diana Buzoianu în control pe plajele de pe litoral

Diana Buzoianu, Ministrul Mediului, a făcut vineri un nou control pe plajele de pe litoral, în prezența reprezentanților Administrației Bazinale...

Diana Buzoianu în control pe plajele de pe litoral
Persoană în pericol de înec la Neptun
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 17:03

Persoană în pericol de înec la Neptun

Salvatorii de la ISU au fost apelați de urgență să intervină la un accident prin submersie în stațiunea Neptun, zona Zorile. La fața locului...

Persoană în pericol de înec la Neptun
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 16:15

TULCEA: Câine agresiv capturat de un echipaj de jandarmerie

În această dimineață, un cetățean a sesizat, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, prezența unui câine, ce părea a fi din rasa...

TULCEA: Câine agresiv capturat de un echipaj de jandarmerie
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 15:38

Exercițiul multinațional BREEZE 26. Fregata „Regele Ferdinand” – 221 în misiune pe Marea Neagră

Forțele Navale Române, prin Fregata „Regele Ferdinand” – 221, cu un elicopter IAR 330 Puma Naval ambarcat, și vânătorul de mine M 271...

Exercițiul multinațional BREEZE 26. Fregata „Regele Ferdinand” – 221 în misiune pe Marea Neagră
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 15:22

VOX | Peste 2.000 de tone de alge au colectat echipele ABADL de pe plajele litoralului

Intensificat de temperatura ridicată a apei mării și de curenții marini, fenomenul de înflorire algală a fost semnalat în mai multe zone de pe...

VOX | Peste 2.000 de tone de alge au colectat echipele ABADL de pe plajele litoralului
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 15:01

SEAS for Kids | Atelierele „Cartea și scena” dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani, au loc în Parcul Arheologic Constanța

Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS 2026 continuă să aducă teatrul mai aproape de toate categoriile de public și lansează, în...

SEAS for Kids | Atelierele „Cartea și scena” dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani, au loc în Parcul Arheologic Constanța