Ascultă Radio România Constanța Live

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac: Vom face un nou regulament al parcărilor. În principiu parcările trebuie plătite. Însă trebuie plătite legal, diferențiat

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac: Vom face un nou regulament al parcărilor. În principiu parcările trebuie plătite. Însă trebuie plătite legal, diferențiat

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 noiembrie 2020, 10:45

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a fost invitatul dimineții la Radio Constanța. El ne-a vorbit despre măsurile pe care le-au luat municipalitatea și instituțiile subordonate pentru scăderea riscurilor epidemiologice în municipiul nostru, aflat de ieri în scenariul roșu, după ce incidența cazurilor de COVID a trecut de 3 la mie.

Vergil Chițac : Mă așteptam să crească rata incidenței, este o creștere națională, europeană și mondială. Sunt state puternice care fac cu greu față pandemiei și multiplicării ei. Știți că Primăria are competențe partajate împreună cu Guvernul, în speță aici cu Direcția de Sănătate Publică și cu cei de la Direcția Județeană pentru Situații de Urgență. În ceea ce privește Primăria, noi m acționbat pe două direcții: pe direcția școlilor (acum nu mai e cazul pentru că au trecut în online), însă de când am venit primar m-am interesat să aibă toate instrumentele necesare, tot ce înseamnă asigurare materială) și a sănătății. Avem în subordine Spitalul Municipal și țin legătura în permanență cu doamna manager Halichidis. În momentul de față spitalul este aproape plin (era de așteptat lucrul acesta), avem tot ce înseamnă medicație, instrumentar. Problema esențială este, ca în toată țara, a personalului medical, care este suprasolicitat. De fapt să știți că aici e vulnerabilitatea, dar vreau să precizez următorul lucru: prevenția în medicină este cea mai bună. Lupta cu COVIDUL noi nu o dăm în spital, așa cum poate se sugerează din diferite discuții. O dăm în afara spitalului, prin urmare oamenii trebuie să înțeleagă că regulile acestea elementare de distanțare socială, de igienă(spălatul pe mâini), de purtarea măștii și evitarea zonelor aglomerate sunt esențiale. După ce te-ai îmbolnăvit totul devine foarte scurt. Tratamentele sunt uneori tardive și costă, dfar prevenția este importantă în zona aceasta. Mă adresez constănțenilor în calitate de primar, îi rog și îi sfătuiesc să înțeleagă faptul că virusul acesta nu iartă pe nimeni. E bine să se respecte regulile pentru a nu fi puși în situația(în primul rând ei și după aceea noi) să ne confruntăm cu astfel de cazuri numeroase pentru că este din ce în ce mai greu, vedeți și dumneavoastră.

Care sunt prioritățile din mandatul dumneavoastră?

Vergil Chițac : Una dintre priorități se referă la situația curățeniei, așa cum am anunțat. Și dacă vreți o leg cumva și de pandemie. Toate pandemiile în istoria asta mondială au plecat de la mizerie și de la focare de mizerie. Dincolo de asta, am văzut în campania electorală: orice cercetare sociologică facem, cetățenii ne spun că salubritatea nu-și face treaba. Sau mă rog, orașul este murdar. Ieri am avut o întâlnire de lucru cu cei de la Polaris și cu Poliția Locală. Am spus așa : dacă cetățenii care sunt clienții noștri, ai Primăriei, ne plătesc(și dumneavoastră și cei care ne ascultă) prin taxe, prin impozite, prin tot soiul de bănuți care ne vin legal și alimentează bugetul Primăriei, atunci noi trebuie să le furnizăm servicii. Eu nu înțeleg să plătesc un serviciu care este externalizat în momentul de față(adică îți faci o firmă privată) atâta timp cât cetățenii au percepția că orașul este murdar. Și atunci noi trebuie să găsim o soluție, împreună cu ei. Trebuie să fim corecți: la curățenia din oraș trebuie să participăm și noi. Adică ei trebuie să colecteze gunoiul, să-și facă treaba așa cum scrie contractul, dar și noi, cetățenii, trebuie să avem grijă să nu mai aruncăm gunoaie peste tot, ci în locuri special amenajate. Și aici intervine Poliția Locală, să vadă care sunt acei cetățeni și să-i sancționeze conform hotărârii de Consiliu Local în vigoare. Orașul acesta poate fi curățat și poate fi făcut un loc civilizat așa cum este în mare parte din țara noastră, dar acest lucru depinde de noi toți.

RADET ne-a anunțat în această dimineață că la 6 puncte termice din Faleză Nord nu pot fi furnizate apa caldă și căldură din motiv de… avarie…

Vergil Chițac : Uitați ce se întâmplă: anul trecut Consiliul Local Constanța a preluat cu titlu oneros (adică a cumpărat) de la RADET distribuția de agent termic de la CET către punctele termice. Deci CET-ul ne furnizează apă supraîncălzită care este agent termic, pleacă de la CET pe o tubulatură, ajunge la punctele termice și de acolo în casele noastre sub formă de apă caldă sau în calorifere (cei care mai suntem încă racordați la sistemul acesta centralizat). Sistemul acesta de transport este extrem de vechi, are zeci de ani. Evident că el trebuie înlocuit. Până la momentul acela, noi suntem acum în situația în care a trebuit să ridicăm temperatura de la CET, pentru că trebuie să facem și apă caldă și căldură. Și dacă am ridicat temperatura și presiunea… a început să crape. Și dacă a crăpat înseamnă că trebuie să intervenim. În iarna aceasta nu avem altă soluție decât să avem echipe la RADET gata să intervină 24 de ore din 24 și să detectăm foarte rapid zona în care aceste tubulaturi au crăpat și unde avem pierderi. Lucrul acesta îl vom face și vom interveni eficient, vom merge mai departe, iar vom interveni. Până când, prin fonduri europene (suntem curs de a scrie un proiect în sensul acesta, de a face un studiu de fezabilitate) vom putea să schimbăm toată tubulatura aceasta și s-o facem nouă. Și atunci aceste probleme vor dispărea. Una peste alta, sistemul de termoficare trebuie refăcut. Va trebui să avem un CET nou care să lucreze în generare-cogenerare, adică să producă energie electrică pe care s-o dăm în sistemul național și care va fi cumpărată (deci noi vom câștiga bănuți), iar produsul secundar va fi apa aceasta fiartă. Să o transportăm până la punctele termice pe o tubulatură care este schimbată în totalitate, punctele termice să le modernizăm iar de la punctele termice să o ducem la consumatori tot printr-un sistem de transport care trebuie și el schimbat. Lucrul acesta se află în vederile mele, nu cred că avem altă variantă așa cum îmi spun unii(cu centrale de cartier). Prețul gigacaloriei în momentul de față este de 538 de lei și subvenționat la populație de la 250 până la 538. Deci populația care este racordată la sistemul de termoficare continuă anul acesta să plătescă la valoarea de 250 de lei. Ce pot să vă spun este că vom face de urgență o Hotărâre de Consiliu Local în care vom aproba această subvenție. Nu vă ascund faptul că am făcut la București un demers în sensul rectificării bugetare din 15 noiembrie. Am înaintat către Guvern o cerere prin care municipalitatea Constanța a cerut să ni se furnizeze 20,5 milioane, suma reprezentând subvenția pe lunile noiembrie și decembrie.

Constănțenii ar mai vrea să știe când vom avea mai multe locuri de parcare, când va fi gata Registrul Spațiilor Verzi, dar și Planul Urbanistic General…

Vergil Chițac : Registrul Spațiilor Verzi este un contract pe care îl examinăm cu mare atenție. Exista o comisie de recepție (a fost făcută publică pe pagina web a Primăriei spre consultare publică), formată din viceprimarii de atunci. Trebuie să modificăm această comisie de recepție. Suntem pe care de a prelungi o perioadă recepția Registrului Spațiilor Verzi. Aici avem câteva problemuțe din punctul meu de vedere. Aș exemplifica una dintre ele. Uitați-vă: tot ce ați văzut dumneavoastră Registul Spațiilor Verzi făcut de firma câștigătoare și care să zicem că e pe final(sau cel puțin așa zic ei) este făcut fără a se colabora cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. OCPI are regimul juridic al acestor spații. Fiecare spațiu verde are o fișă cu numărul cadastral, cartea funciară și regimul juridic. Noi nu știm acuma în ceea ce ne-a furnizat firma care a executat acest contract care este regimul juridic al respectivelor spații verzi. Poate să fie public, poate să fie privat ori aici avem o porblemă. Că degeaba avem un registru al spațiilor verzi dacă nu le știm regimul juridic. Vreau să spun că ei nu au colaborat: firma care a câștigat acest contract cu OCPI, singurul deținător al regimului juridic al acestor spații. Lucrul acesta trebuie să îl rezolvăm cumva pentru că nu este completă lucrarea. De ce e bun Registrul Spațiilor Verzi? Pentru că după ce îl avem îl introducem în Planul Urbanistic General, identificăm aceste spații verzi și am rezolvat problema în sensul în care nimeni nu va mai putea vreodată să construiască pe spațiul verde.

Ce ne puteți spune despre parcările din municipiul Constanța?

Vergil Chițac : În momentul de față știți foarte bine că regulamentul de parcări este anulat definitiv de instanță pentru 36 de motive. Este anulat de Asociația pe care am condus-o. Apropo, să știți că mi-am dat demisia din funcția de președinte al Asociației „Constanța Altfel” și nu mai sunt nici membru al Asociației, deși nu era nicio incompatibilitate. Dar am zis că așa e mai bine. Vom face un nou regulament al parcărilor. În principiu parcările trebuie plătite. Însă trebuie plătite legal, diferențiat. Nu poți să iei același preț pentru o mașină care parchează în centru și pentru una care parchează la marginea orașului. Vom face un regulament de parcări, să știți că nu este o soluție ca parcările să nu fie plătite. Și tot timpul eu am militat pentru ca ele să fie plătite legal. Și să avem locuri de parcare, aceasta este o altă direcție în care vreau să acționăm. Cu parcări perimetrale în jurul centrului ca să scoatem mașinile din centru dar și cu parcări în cartiere. Credeți-mă că mă ocup de chestiunea aceasta!

Realizator – Larisa Calistru

CONSTANȚA: Peste 150 de posturi ar urma să fie tăiate din aparatul de specialitate al primarului și de la SPIT
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 19:07

CONSTANȚA: Peste 150 de posturi ar urma să fie tăiate din aparatul de specialitate al primarului și de la SPIT

Peste 150 de posturi, majoritatea vacante, dispar de la Primăria Constanța, Serviciul Public de Impozite și Taxe, precum și de la  Clubul...

CONSTANȚA: Peste 150 de posturi ar urma să fie tăiate din aparatul de specialitate al primarului și de la SPIT
Relocarea campusului social Henri Coandă, în atenția consilierilor locali constănțeni
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 18:15

Relocarea campusului social Henri Coandă, în atenția consilierilor locali constănțeni

Relocarea campusului social Henri Coandă revine în atenție, după incendiul devastator de aseară. Liderul consilierilor locali AUR, Ovidiu...

Relocarea campusului social Henri Coandă, în atenția consilierilor locali constănțeni
După o scurtă vacanță, din 9 mai, vor reîncepe atelierele de pictură pentru copii la Muzeul de Artă din Constanța
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 17:44

După o scurtă vacanță, din 9 mai, vor reîncepe atelierele de pictură pentru copii la Muzeul de Artă din Constanța

Atelierele de pictură pentru copii, coordonate de specialiștii Muzeului de Artă din Constanța sunt o încântare pentru cei mici, o spun toți...

După o scurtă vacanță, din 9 mai, vor reîncepe atelierele de pictură pentru copii la Muzeul de Artă din Constanța
UPDATE | Accident grav în Constanța. Un motociclist a murit pe strada Traian
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 17:09

UPDATE | Accident grav în Constanța. Un motociclist a murit pe strada Traian

UPDATE Accidentul a avut loc în jurul orei 14.50, pe strada Termele Romane din municipiul Constanța. Polițiștii sosiți la fața locului au...

UPDATE | Accident grav în Constanța. Un motociclist a murit pe strada Traian
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 16:47

Calendar istoric MINAC: 15 aprilie – Dubla reprezentare a zeiței Nemesis, protectoare a echilibrului și ordinii

Monumentul pe care îl prezentăm astăzi este unul dintre cele mai frumoase artefacte din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie...

Calendar istoric MINAC: 15 aprilie – Dubla reprezentare a zeiței Nemesis, protectoare a echilibrului și ordinii
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:55

Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD

Inspectorii ecologi din cadrul Serviciilor de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică ale ARBDD au efectuat controale privind respectarea...

Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:36

AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC

Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., descoperit anul trecut de arheologii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța pe...

AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:08

OMD Mamaia-Constanța lansează campania aniversară „Mamaia: de 120 de ani, în centrul verii noastre”

Astăzi, 15 Aprilie 2026, Organizația de Management al Destinației Mamaia–Constanța lansează oficial campania aniversară „Mamaia: de 120 de...

OMD Mamaia-Constanța lansează campania aniversară „Mamaia: de 120 de ani, în centrul verii noastre”