Ascultă Radio România Constanța Live

Avem un deficit comercial absolut periculos, avertizează profesorul de economie Mircea Coşea

bani - foto Radio Constanta 3

Publicat de Doina Sirbu, 21 octombrie 2020, 08:47

Comportamentul românilor s-a schimbat în pandemie. Acest lucru a fost forţat de noile condiţii economice şi nu a venit ca o consecinţă firească a educaţiei economice, pe care ar trebui să o primim în şcoală, spune profesorul de economie Mircea Coşea. El a făcut dezvăluiri interesante despre viitorul economic al României, în perioada imediat următoare.

“Suntem obligaţi să ne schimbăm comportamentul, pentru că în mijloacele noastre sunt schimbări, iar capacitatea pe care o avem de a ne menţine comportamentul anterior, dispare. La începutul lunii viitoare, dar, oricum, până la sfârşitul acesti an, România va intra într-o criză de lichiditate. Asta ce înseamnă? Că banii de care dispun oamenii, dar şi firmele, se vor micşora foarte mult din punct de vedere cantitativ şi îşi vor pierde şi capacitatea de putere de cumpărare”, a declarat Mircea Coşea.

Ţara noastră are un deficit bugetar mare, care ar putea produce schimbarea ratei de schimb valutar, explică în continuare profesorul Mircea Coşea, situaţie care va majora tarifele la utilităţi.

“Avem un deficit mare, pe care nu l-am avut de ani de zile. Avem un deficit comercial absolut periculos. Lucrul acesta va duce la, poate, şi la o schimbare a ratei de schimb cu efecte destul de grave asupra celor care plătesc rate în euro şi toate tarifele de la telefoane, de la gaze, etc., iar, pe de altă parte, nu vedem ce se poate întâmpla bun în viitor, pentru că noi aşteptăm fondurile europene, dar ele sunt încă în stadiul de hârtie”, a mai declarat Mircea Coşea.

Redactor – Cristina Ghelasie / Foto – arhivă

 

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 12:43

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei

„Țara Piticilor” din Parcul Tăbăcărie, se pregătește pentru transformare. Lucrările de modernizare vor fi corelate cu cele de reabilitare...

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei
Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 12:21

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Aproape 33 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate şi rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentinţă definitivă, după...

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 12:00

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate

La Palatul Cotroceni continuă consultările președintelui Nicușor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare, în vederea desemnării unui...

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 11:42

“Cartonașul negru” introdus de FRF este apreciat pe plan internațional

Inițiativa Federației Române de Fotbal de a introduce “cartonașul negru” la categoriile de copii și juniori (U7–U16), ca măsură fermă...

“Cartonașul negru” introdus de FRF este apreciat pe plan internațional
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 10:56

Dirijoarea Stasie Gonikberg și violonistul Asi Matathias, concert simfonic alături de Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Dirijoarea Stasie Gonikberg și violonistul Asi Matathias, concert simfonic alături de Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Ştiri joi, 17 septembrie 2026, 10:19

Meciuri de verificare pentru voleibalistele de la CSM Constanța

Voleibalistele de la CSM Constanța au jucat două meciuri de verificare, marți și miercuri, la București, cu Rapid. Au fost jocuri de patru...

Meciuri de verificare pentru voleibalistele de la CSM Constanța