Ascultă Radio România Constanța Live

FC Farul Constanța își dorește a doua victorie din această săptămână

FC Farul Constanța își dorește a doua victorie din această săptămână

Publicat de Catalin Donose, 17 octombrie 2020, 05:42

Într-o partidă contând pentru etapa a 8-a din Liga a 2-a de fotbal, FC Farul Constanța va juca pe stadionul propriu, sâmbătă, de la ora 12 cu Turris Turnu Măgurele.

Partida va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 1.

Formația constănțeană vine după victoria reușită în deplasare, miercuri, în partida restantă contând pentru etapa a 5-a, când a învins la Slobozia pe Unirea cu 2-0.

La rândul său, Turris Turnu Măgurele a cedat clar pe teren propriu, etapa trecută cu 1-4, în fața echipei Universitatea Cluj.

FC Farul Constanța se află pe locul al 8-lea cu 10 puncte, iar Turris Turnu Măgurele, ocupă poziția a 11-a cu 9 puncte.

Ianis Zicu: “Important este să acumulăm puncte în acest început de campionat!”

Ianis, doar două zile distanță de la succesul de la Slobozia și vine un nou joc, de această dată cu Turris Turnu Măgurele.

O partidă dificilă, ei au avut mai multe zile de repaus față de noi, dar suntem pregătiți pentru această partidă chiar dacă avem atât de puțin timp la dispoziție. Eu cred că este mai bine să jucăm la trei zile decât să jucăm la două săptămâni, cum s-a întâmplat după situația cu coronavirusul. Și când eram jucător, și acum ca antrenor, prefer acest gen de perioadă, când echipa joacă la trei zile. Să ai ritm de meci, să poți să te obișnuiești cu fotbalul modern și să nu mai existe atâta caz din această situație.

Moralul ridicat după victoria de miercuri?

Moralul trebuie să fie ridicat în fiecare moment. Și când sunt momente grele. Așa se clădesc campionii, așa sunt jucătorii care-și doresc mai mult. Dacă ai moral doar când obții un rezultat de egalitate sau o victorie, atunci ești jucător mic, care nu poți să realizezi nimic.

Turris este o echipă experimentată, bună, dar care a alternat rezultatele foarte bune cu cele mai puțin bune.

Este o echipă foarte periculoasă, care are un buget foarte mare, jucători foarte buni pentru Liga a 2-a, mulți dintre ei cu experiență foarte mare în prima ligă. Au dubluri, chiar tripluri, pe unele posturi și cred că formează o echipă foarte puternică pentru acest sezon. Sunt singurii care ne-au bătut anul trecut în ambele meciuri. Cu ei am apucat să jucăm de două ori, cu alții nu, din păcate. Cred că în sezonul trecut, când au câștigat aici cu 1-0, nu au câștigat meritat. A fost o partidă care cred că trebuia să se termine la egalitate. Va fi un meci greu, dar foarte interesant, pentru că ambele echipe vor neapărat cele trei puncte.

Este echilibru mare în clasament, după victoria de la Slobozia suntem în apropierea locurilor fruntașe. E clar că se va juca până în ultima etapă calificarea în play-off.

Nu știu dacă se va juca până în ultima etapă, important este să acumulăm puncte în acest început de campionat, pentru că atunci când vor rămâne puține meciuri, cu siguranță, punctele se vor lua și mai greu.

Robert Băjan: “Trebuie să ne facem jocul nostru și să câștigăm!”

Robert, ai revenit cu două pase de gol la meciul de la Slobozia. Cum a fost să joci din nou în tricoul Farului?

Pot spune că am avut și ceva emoții la început, pentru că era primul meci. Am mai jucat pentru Farul în urmă cu cinci ani și a fost un sentiment plăcut, mai ales că am câștigat cele trei puncte.

Moralul este ridicat după această victorie. Cum crezi că o să fie meciul cu Turris?

Da, moralul este ridicat. Cred că o să fie un meci greu, dar avem o echipă foarte bună, suntem un grup unit și cred că la finalul partidei vom avea noi toate punctele.

Turris vine după o înfrângere, noi după o victorie. Suntem favoriți?

Nu știu dacă suntem favoriți, dar este clar că avem un avantaj pentru că meciul trecut am câștigat și am făcut-o în deplasare. Ei vor veni foarte motivați la Constanța, dar le va fi foarte greu.

Este și o revanșă de luat după sezonul trecut, când au fost singurii care au câștigat la Constanța?

Știu că au fost singurii că au câștigat, dar noi trebuie să ne facem jocul nostru și să câștigăm, iar la final să fim în play-off.

S-a strâns din nou clasamentul, suntem și noi aproape de primele locuri. Cum crezi că o să fie lupta pentru primele șase poziții?

Așa cum am spus și când am venit, o să fie un campionat greu, pentru că sunt echipele de tradiție. O să fie strâns, se va juca până la ultimul meci și bine ar fi să fim în primele șase locuri.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:21

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Aproape 33 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate şi rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentinţă definitivă, după...

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:00

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate

La Palatul Cotroceni continuă consultările președintelui Nicușor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare, în vederea desemnării unui...

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 09:24

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:28

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 a dispus aseară arestarea preventivă a unui bărbat şi arestul la domiciliu pentru alte patru persoane acuzate de...

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 07:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în încercarea de a găsi o soluţie pentru...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România