Ascultă Radio România Constanța Live

Donator de plasmă pentru a treia oară: „COVID e o boală dificilă, ai impresia că îți revii, după care pici din nou”

Donator de plasmă pentru a treia oară: „COVID e o boală dificilă, ai impresia că îți revii, după care pici din nou”

Publicat de , 16 octombrie 2020, 12:28

A donat de trei ori plasmă pentru bolnavii de COVID 19 aflați în stare critică și nu vrea să se oprească aici. Este cazul unui bărbat de 54 de ani, din Constanța, care spune că a luat virusul, deși a făcut tot posibilul să se protejeze. Mai grav este că l-a și transmis mai departe celor dragi, iar un membru al familiei nu a reușit să supraviețuiască. Acum face apel la toți cei care s-au vindecat și au anticorpi să vină să doneze.

Chiar dacă se află la a treia donare de plasmă, bărbatul de 54 de ani tot are emoții. Încearcă să și le învingă amintindu-și de vremea studenției, când venea la Centrul de Transfuzii Sanguine din cu totul alte motive. „N-am mai donat de 30 de ani, din facultate. Am donat atunci pentru a mi se motiva absența. De fiecare dată vin cu frică, dar îți învingi teama și mergi înainte. Procedura în sine este simplă, te obișnuiești”, spune constănțeanul care nu  se poate obișnui, însă, cu gândul că i-a infectat pe cei dragi: soția, mama, fratele și socrul. „Pe la jumătatea lunii iunie, deși am fost destul de atent cu prevenția, nu știu de unde am luat virusul. Problema e că l-am dat mai departe în familie și o rudă în vârstă a decedat, după o săptămână la ATI, a decedat”.

Ceilalți trei membri ai familiei au fost asimptomatici.  El a avut o formă medie și a stat zece zile la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. „E o boală dificilă, ai impresia că îți revii, după care pici din nou. Am avut tuse destul de rea, temperatură, frisoane și tensiune destul de mare. O perioadă mă ținea ceva în spate, cred că plămânii și-au revenit la două săptămâni după externare”, a explicat bărbatul.

La o lună și jumătate de la externare a donat prima dată. A ajuns la a treia donare de plasmă și speră să aibă anticorpi astfel încât să mai facă acest gest pe care îl consideră firesc. „Cei care s-au vindecat și au anticorpi să dea o mână de ajutor la cei bolnavi, să vină să doneze, e un gest firesc, mi se pare mie. Chiar dacă au teamă, să și-o învingă și să vină să ajute”, spune constănțeanul.

Directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine, dr. Alina Dobrotă, spune că, deocamdată, este singurul constănțean care a donat de trei ori.  „Până în prezent, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța au fost efectuate 50 de donări de către persoane vindecate de COVID 19. Avem trei persoane care au donat de două ori și un domn pentru a treia oară pentru că, din fericire, în cazul acestor persoane nu a scăzut numărul de anticorpi”, a declarat directorul CRTS Constanța, dr. Alina Dobrotă.

Cum numărul infectărilor crește alarmant de la o zi la alta, este nevoie de donatori de plasmă pentru pacienții aflați în stare critică la Terapie Intensivă. Directorul CRTS Constanța spune că, în prezent, plasma solicitată de spitale este adusă și din alte județe din țară. „La nivel naţional, disponibilul de unități de plasmă recoltată de la donator cu istoric de COVID este limitat. Chiar dacă oamenii se simt bine și donează, doar o parte este conformă. Până acum, am putut asigura unitățile de plasmă solicitate de cele două spitale COVID care sunt avizate să administreze acest tratament, respectiv Spitalul de Boli Infectioase Constanța și Spitalul Municipal Medgidia”.

Spitalele constănțene au doar 31 de paturi la Terapie Intensivă pentru bolnavii de COVID, iar 19 dintre ele sunt deja ocupate. La Spitalul Municipal Medgidia, de exemplu, mai este doar un loc liber la ATI. Managerul unității sanitare, Eugen Aglițoiu, spune că, până în prezent, cinci bolnavi, printre care și o gravidă, au beneficiat de tratamentul cu plasmă de la pacienții vindecați de COVID 19, iar rezultatele sunt încurajatoare.

Redactor: Cătălina Radu / Foto: Cătălina Radu 

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:46

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie

Sistemul informatic e-Terra este încă indisponibil, dar baza de date centrală a sistemului cadastral, care conţine evidenţa proprietăţilor şi...

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:01

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere