Ascultă Radio România Constanța Live

Psihoterapeut Doina Brașoveanu: din punct de vedere psihologic consider că școala este bine să înceapă. Copiii au mare nevoie de socializare

Psihoterapeut Doina Brașoveanu: din punct de vedere psihologic consider că școala este bine să înceapă. Copiii au mare nevoie de socializare

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 septembrie 2020, 09:49

2020 este un an special în contextul pandemiei de coronavirus. Cursurile au fost mutate în online din luna martie. Traversăm o perioadă de incertitudini, nu știm ce va urma și nici la ce să ne așteptăm de la noul an școlar care ar trebui să înceapă pe 14 septembrie. S-au înmulțit solicitările de terapie pentru copii, preadolescenți și adolescenți iar principalul motiv l-a constituit apariția anxietății. Psihologul clinician și psihoterapeutul Doina Brașoveanu îi îndeamnă pe părinți să păstreze un echilibru, să discute onest cu copiii, să nu exagereze pericolele dar nici să nu le minimalizeze. Să profite de situația creată pentru a-i învăța pe cei mici că orice problemă are o rezolvare sau mai multe.

Doina Brașoveanu: În această perioadă am avut o mulțime de solicitări de terapie pentru copii, preadolescenți și adolescenți. Principalul aspect pentru care au venit în cabinet a fost episodul de anxietate. Este o afecțiune care se manifestă prin frică. Este definită ca fiind frică fără obiect. Eu îi spun „frica de frică”. Mi-e frică dar nu știu de ce. Am o stare de agitație dar nu-mi dau seama exact de unde vine ea. Anxietatea este hrănită de incertitudini, de lipsa de predictibilitate, de lipsa de siguranță emoțională. Aceste trei aspecte sunt extrem de bine reprezentate în această perioadă de pandemie. Nu știm ce va urma, nu știm la ce să ne așteptăm, nu avem cum să ne pregătim pentru necunoscut.

Cum se manifestă anxietatea la copii și adolescenți?

Doina Brașoveanu : Sunt mulți copii care nu știu să recunoască semnele anxietății, care se manifestă la 3 niveluri:
– la cel al proceselor mentale – sunt gânduri centrate pe un anumit tip de pericol. Sunt copii care se tem de boală, că se vor îmbolnăvi ei și cei dragi lor, că se vor răni. Sunt gânduri aparent iraționale, dar ele sunt atât de puternice și atât de intens trăite de ei, încât ei le percep ca fiind reale. Chiar dacă nu există un pericol real.
– la nivelul somatic – este cel mai important la copii pentru că de foarte multe ori ei nu știu să descrie ceea ce simt. În schimb spun că îi doare burta sau că îi doare capul, că au amețeli sau că nu pot dormi, că se simt obosiți. Toate acestea pot fi semnele unui episod de anxietate – la nivel de comportament – copiii se pot simți agitați, plâng mult, se pot izola. Pot avea o stare de iritare sau dificultăți de concentrare. Anxietatea se poate complica și cu depresii.

Copiii, preadolescenții și adolescenții pe care i-am avut în cabinet în această perioadă au venit cu acest gen de probleme. Am lucrat mult pe partea de gânduri negative, pe partea de autocontrol, de respirație. Sunt o mulțime de tehnici care se lucrează în cabinet pentru depășirea acestor momente. De cele mai multe ori anxietatea este un comportament învățat. Atunci când avem un copil anxios, avem un părinte anxios.

Ce vă spun copiii în ședințele de terapie?

Doina Brașoveanu : Copiii spun așa: „Mi-e teamă să mă duc la școală pentru că locuiesc cu bunicii, ei sunt bătrâni și bolnavi. Mama îmi spune că este periculos acest COVID pentru ei în primul rând și din acest motiv îmi este teamă să mă duc la școală”. Pe de altă parte, totți copiii, fără excepție, îmi spun : „Abia aștept să mă duc la școală! ” Pentru că începutul școlii este o bucurie. Începutul școlii a fost asociat întotdeauna cu entuziasmul, curiozitatea, bucuria de a-ți revedea colegii. Acestea sunt sentimente pozitive. După părerea mea, anul acesta vor fi mai multe sentimente negative decât pozitive și vreau să înțelegem că în sufletul lor de copii abia așteaptă să înceapă școala. Ei sunt curioși să vadă ce urmează, să le povestească colegilor această vacanță mult mai lungă decât s-ar fi așteptat și este bine să le dăm voie să trăiască aceste sentimente pozitive.

Încă nu s-a luat o hotărâre în acest sens, dar premierul Ludovic Orban a spus că este foarte posibil ca la școală să nu mai mergem de pe 14 septembrie, ci să înceapă online. Abia de la 1 octombrie să înceapă și orele de la clasă. Cum apreciați această decizie în contextul pandemie de coronavirus?

Doina Brașoveanu : Mi-e foarte greu să iau în calcul toate aspectele pentru a spune dacă este sau nu o decizie bună. Sunt aici niște elemente pentru care eu nu am competențe. Dar din punct de vedere psihologic consider că școala este bine să înceapă. Cel puțin în sensul de socializare, de care au mare nevoie copiii. Ce mi se pare incredibil este că mai avem atât de puțin până la începerea școlii și nu știm în ce condiții va începe, astfel ca noi părinții(mă includ și eu aici pentru că și eu am copii) să-i putem pregăti pentru ce va urma. Nu știm nici măcar când începe școala. Toată viața noastră este marcată de incertitudini și de foarte multă teamă. Teama și vinovăția sunt două emoții foarte puternice, greu de dus. Și pentru adulți și pentru copii.

Pot respecta cei mici măsurile de igienizare? Ei pot uita mai mult decât noi de mască, dezinfectanți…

Doina Brașoveanu : Aici este un aspect important de punctat, și anume că în mod normal părinții sunt cei care protejează copiii. În acest an, în mod surprinzător și ironic, copiii sunt cei care vor trebui să îi protejeze pe adulți . Ei merg la școală cu această responsabilitate foarte mare pentru ei, de a fi nevoiți să-și protejeze părinții, bunicii, mătușile și alte persoane care poate sunt în categoria de risc. Copiii învață cel mai bine prin imitație, nu învață comportamentele pe care le spunem noi, nu învață neapărat din sfaturile noastre cât învață uitându-se la noi și la comportamentele noastre zi de zi. Dacă un copil crește într-o familie în care regulile de igienă sunt respectate, mai mult ca sigur și copilul le va respecta. Dacă părinții nu respectă regulile, nici copilul nu le va respecta. Există și cazul în care responsabilitatea este prea mare pentru copil. Închipuiți-vă un copil de 7-8 ani care merge la școală și căruia i se spune: „Mamă, să nu cumva să îți dai masca jos, să nu mănânci și să nu bei de la nimeni, să nu te joci, să nu pupi pe nimeni. Să ai grijă unde și cum respiri… Este posibil ca responsabilitatea care i se pune pe umeri acelui copil să fie mult mai mare decât poate el să ducă în etapa lui de dezvoltare. Și atunci este posibil să intervină un mecanism de apărare și copilul să se comporte fix invers. Nu mai respectă absolut nimic. Mai există o situație în care copilul își însușește foarte mult această grijă și devine anxios. Copilul pune în centrul vieții lui grija pentru sănătatea lui și a familiei lui, când grija lui principală ar trebui să fie școala, joaca, propriul lui confort și cam atât.

Ce îi sfătuiți pe părinții care traversează această perioadă a COVIDULUI?

Doina Brașoveanu : Mesajul meu este în primul rând unul de echilibru. Este foarte important să păstrăm un echilibru chiar dacă îngrijorările noastre sunt mari, este bine să nu le transmitem copiilor noștri fricile noastre. Pentru că fricile noastre devin fricile lor, neputințele noastre devin neputințele lor. În general, punctele noastre slabe devin punctele lor slabe. Este bine să discutăm corect cu copiii noștri, este foarte important să fim onești cu ei, să nu exagerăm pericolele, dar nici să nu le minimalizăm ca și cum ele nu ar exista. Trebuie să îi întrebăm ce simt, ce gândesc, să avem o relație cât mai deschisă în această perioadă pentru că important este ca ei să ventileze stresul și aceste emoțiile pe care le au. În cazul în care copilul se îmbolnăvește(se poate întâmpla oricui, oriunde în momentul acesta !) el trebuie să fie sigur că nu va fi acuzat, că nu este vina lui. Vinovăția este o emoție grea, greu de dus, și nu le recomand părinților să se folosească de aceste emoții. Îmi doresc ca școala să înceapă cu entuziasm, cu bucurie, să punem pe primul plan acest sentiment pozitiv, aceste emoții pozitive mai degrabă decât frica pentru COVID-19. Să avem încredere în noi, în ei. Copiii sunt uneori mai buni și mai responsabili, mai atenți decât ne imaginăm noi și chiar dacă acasă au comportamente care ne pun pe gânduri și ne îngrijorează vom fi surprinși că la școală vor fi mai atenți și mai responsabili decât ne-am imaginat. Este un an special, dificil, dar este in același timp o oportunitate de a învăța copiii că orice problemă are și o soluție. Putem profita de această oportunitate, să îi învățăm că în viață apar probleme care au întotdeauna nu o soluție, ci mai multe soluții din care o alegem pe cea care ni se potrivește cel mai bine. Putem folosi acest context pentru un mesaj optimist și pentru a-i învăța pe copii să se descurce, să găsească soluții, să fie optimiști, să meargă mai departe. Să nu se oprească pentru că avem un obstacol anul acesta. Lucrurile cu siguranță vor intra în normal și ei își vor aminti de această perioadă și vor folosi în viață resursele pe care le-au utilizat în această perioadă.

Realizator – Larisa Calistru

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:46

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie

Sistemul informatic e-Terra este încă indisponibil, dar baza de date centrală a sistemului cadastral, care conţine evidenţa proprietăţilor şi...

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:01

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere