Ascultă Radio România Constanța Live

INTERVIU | Gigi Căciuleanu, coregraf: „La un moment dat parcă uitam de cuvântul „talent” sau de cuvântul „har” și ne gândeam mai mult la niște lucruri mai pământești”

INTERVIU | Gigi Căciuleanu, coregraf: „La un moment dat parcă uitam de cuvântul „talent” sau de cuvântul „har” și ne gândeam mai mult la niște lucruri mai pământești”

Publicat de Doina Sirbu, 3 septembrie 2020, 13:21

De astăzi până duminică se desfășoară ”Gala Tânărului Actor HOP”, nu la țărmul mării, ca de obicei, ci la București, la Teatrul Național „I. L. Caragiale”. Începută în 1983, la Costinești, care era în acei ani capitala estivală a tineretului, gala s-a ținut cu regularitate pe litoral, dacă excludem  întreruperea de 6 ani, din anii 90. Rampă de lansare a tinerilor actori, Gala Hop se află în acest an și sub semnul dansului, dată fiind prezența coregrafului Gigi Căciuleanu  în funcția de director artistic al manifestării, al doilea an consecutiv.

24 de actori concurează în competiția finală, iar câștigătorii vor fi desemnați pe 6 septembrie. Gigi Căciuleanu, director artistic al manifestării pentru al doilea an consecutiv, a vorbit la Radio Constanța despre confluența celor două arte: teatru și dans, despre cuvânt și mișcare.

Cum credeți că va fi această ediție?

Gigi Căciuleanu: Cred că va fi foarte surprinzătoare pentru foarte multă lume, mi-a fost surprinzătoare și mie. Deja când am văzut toate filmulețele am fost impresionat. Fac o paranteză și spun că în dans se poartă de foarte multă vreme preselecția prin video-uri, și nu pe viu ca la teatru. Pentru teatru este o noutate. Am văzut peste 70 de filme diferite minunate. I-aș felicita pe toți și consider că toți acești oameni care s-au înscris, chiar și cei care nu au fost selecționați, sunt câștigători ai Galei HOP.

Este un avantaj sau un dezavantaj preselecția prin video?

Gigi Căciuleanu: Este un avantaj fără doar și poate, pentru că atunci când ceva nu ți-a fost clar poți da înapoi și te mai uiți la prestație. Poate că prima impresie nu este foarte bună atunci când se face o preselecție „la cald”, dar pe video ai posibilitatea să revezi unele lucruri. Foarte interesant este să dai video „pe repede” și să vezi toată dantela mișcării desenată cu rapiditate. Altădată poți să te oprești pur și simplu într-un stop-cadru și să intri în lumea personajului care este în fața ta. Cred că este o oportunitate.

Fiecare concurent va avea momentul său, „spus și dansat”. Cum îi primiți în această profesie pe cei care bat la porțile afirmării? Până la urmă…sunt niște copii…

Gigi Căciuleanu: Suntem niște copii… Ați vorbit despre nenorocirea care a căzut peste noi (n.r. : COVID-19) cred că și directorii de festivaluri, de teatre sunt puțin dezorientați. Au devenit la fel de copii și cred că or să trebuiască să bată și ei la niște uși. Pe undeva, cei care încep și cei care au început demult se trezesc în aceeași situație. Dar care este poate ca în toate situațiile dificile ale omenirii: un prilej de a ne reinventa. Eu cred că și teatrele trebuie să se reinventeze, directorii de teatre vor fi obligați să schimbe obiceiurile și să fie, poate, mai atenți la talente. La un moment dat parcă uitam de cuvântul „talent” sau de cuvântul „har” și ne gândeam mai mult la niște lucruri mai pământești. Eu cred că acesta este un prilej de a ne regândi, de a ne reinventa. E valabil și pentru cei care încep drumul, care deschid porțile, dar și pentru cei care îi împing pe acest drum. Pentru ca ei să poată finalmente să trăiească din ceea ce fac, să nu o facă doar pentru plăcere la ei în bucătărie, filmați de un telefon, ci să o facă pentru bucuria spectatorilor. Iar în această gală HOP cred eu că, poate mai mult decât cea de anul trecut, vom descoperi niște actori care se mișcă și niște mișcători care vorbesc și au împletit această metaforă a vorbei cu cea a mișcării cu foarte multă măiestrie. Ați spus că sunt copii și la început de drum. Ei bine, unii sunt mai maeștrii decât mulți dintre maeștrii lor. În orice caz, mai mult decât mine. Și dacă directorii și cei care decid ar putea simți măcar un pic din admirația și din recunoștința pe care o am eu față acești oameni foarte originali, foarte ei înșiși, cred că i-aș fi promovat.

Ați venit de la Paris special pentru această gală. Cum stau lucrurile în instituțiile culturale din Franța?

Gigi Căciuleanu: În Franța se întâmplă la fel ca în România și ca peste tot în lume. Trăim un moment de dezorientare nu numai sanitară, ci și o dezorientare omenească, ceea ce este un motor extraordinar pentru teatru și pentru artă.

Aveți o gală HOP așa cum vă doriți dumneavoastră?

Gigi Căciuleanu: Anul acesta, da. În 2020 poate mai mult ca în 2019, când am fost și eu foarte emoționat, nu am reușit să-i conving pe oamenii care se prezintă că „spusul” este la fel de important ca și „făcutul”, de unde și motto-ul concursului de anul acesta: „Zis și făcut”. Și am spus-o de mai multe ori: înainte ca trupul să danseze…sufletul dansează. Nu mintea. Dacă sufletul ne dansează, atunci și trupul va dansa cât poate el de bine, iar dacă sufletul are ceva de spus el va și spune lucrurilor pe nume, sper eu, cu aceeași forță și nebunie creatoare ca aceea a unui santimbalc extraordinar: William Shakespeare.

Vă mulțumesc foarte mult pentru interviul pe care l-ați acordat postului nostru de radio…Vă doresc mult succes!

Gigi Căciuleanu: Mulțumesc! Și îi asigur pe constănțeni de dragostea mea eternă și le doresc să fie sănătoși, să se bucure cât mai mult de acea frontieră între mare, cer și pământ și sper să ne iubească așa cum îi iubim noi…

Realizator – Larisa Calistru

 

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 07:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în încercarea de a găsi o soluţie pentru...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:36

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie

Au fost dezbateri aprinse, în această după amiază, pe tema noului regulament al parcărilor, propus de Primăria Constanța. Modificările aduc...

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi